Turbion (Spin) este una dintre culmile literaturii SF de dată recentă, un roman care abundă în idei hard SF oferind, în acelaşi timp, o analiză de mare fineţe a naturii umane. Robert Charles Wilson a ridicat ştacheta foarte sus, transformând scrierea unei continuări într-o sarcină dificilă.

O sarcină pe care şi-a asumat-o şi de care a reuşit să se achite cu succes – deplasând accentul asupra unui „vierme” care roade probabil minţile omeneşti încă din vremuri neconsemnate în istorie: relaţia om-divinitate.

Axa (Axis), a doua carte din trilogia lui Wilson, este, la prima vedere, un roman SF de aventuri. Un roman antrenant, o dezlănţuire a  fanteziei debordante a autorului, o broderie ramificată în jurul ipoteticilor, mecanismele auto-replicatoare aduse în scenă în a doua parte a Turbionului şi a căror existenţă se face acum simţită pe Equatoria, planeta virgină dăruită de ei înşişi omenirii.

Personajele din Axa sunt tributare curiozităţii firii omeneşti. Sunt curioase să afle cine sunt aşa-numiţii ipotetici, să le înţeleagă natura, să le descopere mobilul acţiunilor. Şi unele trec chiar la fapte, încercând să stabilească o legătură…

Iar această încercare este masca sub care îşi lansează autorul dezbaterea teozofică, sub care îşi formulează teoriile, sub care sugerează răspunsuri la o serie de întrebări ce se referă, în esenţă, la natura divinităţii, la natura umană, la relaţia om-divinitate, la rolul conştiinţei nevinovate în stabilirea acestei relaţii, precum şi la viaţa veşnică şi la acceptarea ei, la preţul pe care suntem dispuşi să-l plătim pentru a o dobândi, privind-o, în lumea creată de Wilson, ca pe o a cincea vârstă a existenţei…

Nu este de neglijat nici faptul că, în plan subtil, Axa este o reiterare a poveştii biblice despre Avram şi Isaac, personaje care se regăsesc în roman sub aceleaşi nume, însă într-o încarnare cu totul diferită de acea din scripturile sfinte şi în cu totul alte împrejurări. Şi, pe lângă nume, îşi păstrează şi rolurile: sunt, şi de această dată, sacrificatorul şi respectiv jertfa adusă pe altarul unor fiinţe pe care cel dintâi nu le înţelege, dar cărora le acceptă superioritatea.

În concluzie, s-ar putea spune că Axa are o natură duală: roman SF de aventuri şi conjectură teozofică sofisticată. Şi, ca urmare, poate fi o lectură extrem de plăcută pentru un public foarte larg, începând cu cititorii care se lasă antrenaţi şi devoraţi exclusiv de acţiune şi terminând cu toţi cei dornici să citească printre rânduri, căutând teme de meditaţie şi străduindu-se să vadă şi să audă, cu ochii şi urechile minţii, tot ceea ce ţine de lumea inaccesibilă celor cinci simţuri omeneşti.