Este una dintre cele mai iubite serii science-fiction, precum şi unul dintre cele mai bine vândute titluri pulbicate la editura Nemira. Şi pentru că aşteptarea fanilor a crescut foarte mult de la Golul visător, culminând apoi cu Golul temporal, iată că debutul anului 2016 le aduce o veste foarte bună: iminenta publicare a Golului evolutiv, cea de-a treia şi ultima carte a seriei semnate de celebrul Peter F. Hamilton, din care aveţi acum ocazia să citiţi un fragment în avanpremieră:

„Nava stelară nu avea nici nume, nici număr de serie, nici măcar un semn. Era unica de acest gen care fusese construită vreodată. Şi cum, de acum încolo, nu va mai fi necesară niciuna, nu avea nevoie să fie numită, era pur şi simplu nava.

Fulgera prin infrastructura spaţiu-timpului cu cincizeci şi nouă de ani-lumină pe oră, cel mai rapid obiect construit vreodată de oameni. Navigarea la acea viteză extraordinară se făcea prin interpretarea similitudinii interstiţiilor cuantice, care determina amplasarea relativă a masei în universul real de dincolo. Aceasta reducea necesitatea utilizării hysradarului primitiv, sau a oricărui alt senzor care ar fi putut fi detectat, în ultimă instanţă. Ultrapropulsorul extreme de sofisticat de la care se alimenta ar fi putut atinge viteze chiar mai mari dacă o parte considerabilă din energia sa fenomenală nu ar fi fost utilizată pentru suprimarea fluctuaţiei. Asta însemna că nu exista niciun fel de urmă de denaturare printre câmpurile cuantice care să-i trădeze poziţia altor nave care ar fi încercat s-o vâneze.

Nava era la fel de mare ca şi capacitatea sa formidabilă de camuflare, un ovoid gras de peste şase sute de metri lungime şi două sute de metri în diametru. Dar avantajul său real venea de la armament. Avea la bord arme care ar fi putut spulbera o jumătate de duzină de nave ale Marinei Confederaţiei din clasa Capital doar ieşind o clipă din modul standby. Arme care fuseseră verificate o singură dată. Nava zburase la peste zece mii de ani-lumină distanţă de Marea Confederaţie pentru a le testa, pentru a evita să fie detectată. În mileniile ce aveau să vină, civilizaţiile extraterestre primitive din acea parte a galaxiei vor lua drept zeităţi şi se vor închina nebuloaselor colorate ce se extindeau de-a lungul dezolantelor zone interstelare.

Chiar şi acum, stând în cabina emisferică curată a navei cu imaginile traiectoriei de zbor jucându-i tăcut în exovedere, Neskia îşi amintea, cu un mic fior de emoţie şi cu teamă, de stelele care explodau spectaculos. Să conducă staţia de fabricare clandestină pentru Facţiunea Acceleratorilor şi să expedieze nave şi echipamente către diverşi agenţi şi reprezentanţi era un lucru. Fusese chiar simplu – ca o maşinărie rece care funcţionase cu o precizie de care se putea mândri. Dar să vadă armele activate era cu totul altceva. Simţise o tulburare pe care n-o mai cunoscuse în cele două secole de când devenise Înalt şi îşi începuse migrarea spre interior. Nu că ar fi pus la îndoială încrederea ei în Acceleratori, dar simplul potenţial al armelor o impresionase la nivelul acela primitiv, ce nu putea fi pe deplin exorcizat din psihicul uman. Era uluită de puterea a ceea ce avea ea singură sub control.

Alte elemente însă ale trecutului ei animal fuseseră şterse în mod calm şi eficient, începând cu biononicele şi cu acceptarea filozofiei culturale a Înalţilor şi culminând cu acceptarea principiilor Facţiunii Acceleratorilor. Se angajase apoi într-o respingere subtilă a formei actuale a corpului său, ca pentru a-şi sublinia noile convingeri. Pielea ei era acum de un gri-metalic sclipitor, celulele epidermice fiind îmbibate cu o fibră semiorganică modernă, care se stabilizase într-o simbioză perfectă. Faţa, care îi făcuse pe mulţi bărbaţi să se întoarcă cu admiraţie, când era mai tânără, avea acum un profil plat, mai eficient, cu ochi mari ca nişte farfurii, modificaţi biononic pentru a putea privy într-o multitudine de spectre. Gâtul îi fusese şi el întins, flexibilitatea lui sporită permiţând o mult mai mare manevrabilitate a capului. Sub pielea uşor strălucitoare, muşchii îi fuseseră consolidaţi la un nivel care i-ar fi permis să ţină pasul cu o panteră terestră pornită să ucidă, şi asta fusese înainte de augmentarea biononică.”