Când sunt în stadiul de nimfă, fluturii sunt închiși în crisalide. Moliile în coconi, care sunt mai moi și mai mătăsoși. De ce împărtășim aceste informații cu tine? Pentru că trebuie să te pregătești pentru război, haos și distrugere. Pentru violență, cruzime și tortură. Pentru mame care par că își abandonează copii preadolescenți, într-o încercare disperată de a-i salva și de a-i ține departe de ororile ce vor răscoli pământul și sufletele oamenilor. Pentru surori care își rănesc frății, bunici ce își sperie nepoții și fiice care își urăsc părinții. Și tocmai de asta ți-am pus la dispoziție un KIT DE SUPRAVIEȚUIRE.
Pentru Frumoasele adormite, alianța dintre doi regi, un tată și un fiu, hotărâți să le ofere cititorilor o poveste macabră și întunecată, un basm înfricoșător, o distopie aparent nepotrivită pentru această perioadă din an. Luăm o pauză de la romane de dragoste, povești pentru copii și serii nefinalizate. Amânăm toate cărțile care își așteaptă rândul la citit și poposim timp de peste 800 de pagini în orașul Dooling, unde o întâlnim pe Evie Black, dormim într-o închisoare pentru femei și ne întrebăm care este rolul vulpoiului în poveste.
Boala Somnului, cunoscută ca și Gripa Aurora, se răspândește treptat în toată lumea, aparent controlată de Stephen și Owen King. Fire albe, subțiri și fragile, se împletesc în jurul femeilor: le înconjoară trupurile și li se strecoară sub piele. Le acoperă ochii, lăptoși și lipsiți de reacție. Le tulbură mintea și le încurajează să viseze, să-și părăsească familiile și să doarmă. Sunt închise în coconi, prizoniere care nu râvnesc după libertate și evadare. În momentul (fatidic) în care încerci să le trezești sau să tai pânza, să rupi firele și să le distrugi coconul, ți-ai săpat singur mormântul.
Dacă vrei să supraviețuiești și să descoperi antidotul, precum și motivul pentru care toate femeile se transformă în creaturi agresive, imposibil de controlat, trebuie să respecți următorii pași:
- Nu le lăsa să (a)doarmă. #StaiTrează
- Fă-ți provizii de cafeină și Provigil (un medicament pe bază de rețetă – pentru informații adiționale, te rugăm să vorbești cu Dr. Clinton Norcross). Dacă ai nevoie de cafea bună, te încurajăm să apelezi cu încredere la The Coffee Shop!
- În cazul (nefericit) în care nu ai putut să îndeplinești punctele 1) și 2): nu distruge coconul.
- Izolează-le pe Frumoasele adormite și ascunde toate obiectele ce pot să fie folosite drept arme.
- Nu uita să ai și tu câteva arme la îndemână. După ce sunt trezite, femeile rănesc, atacă și ucid pe oricine se află în apropiere.
- Alătură-te unui grup de rezistență și apară-ți noii aliați. Singur niciodată nu vei izbuti să le înfrângi sau să capeți răspunsul mult râvnit.
- Află cine este Evie Black și de ce este imună la blestem/epidemie. Dacă vei avea „norocul” să o întâlnești, adevărul o să fie principalul tău dușman. Ea te cunoaște și știe tot ce se întâmplă cu cei pe care îi iubești.
- Dacă vezi o molie… fugi. Nu pune întrebări. Nu ezita. Nu țipa. FUGI!
Câțiva cititori bloggeri deja au apelat la kit-ul de supraviețuire și-l folosesc cu încredere.
P.S.: Pentru siguranța ta și a familiei tale, în cazul în care cafeina și medicamentele nu au niciun efect, îți recomandăm să citești toate titlurile apărute în colecția Armada: Băiatul de pe pod, Umbra magiei, Orașul companiei și Dirk Gently. Agenția de investigații holistice.
Join the ARMADA și somnul o să stea departe de tine!
Tweet
Daca nu ești din București, cum poți beneficia de Kitul de supraviețuire?
Salutare, Denisa! Din păcate, kit-ul nu este la vânzare. Noi te încurajăm să îți faci propriul „kit de supraviețuire” ^_^ Spor la citit!