De numele lui Mircea Daneliuc se leagă intim o serie de capodopere ale cinematografiei românești, fără de care patrimoniul nostru cultural ar fi fost mai sărac. Filme precum Tusea și junghiul, Patul conjugal, Senatorul melcilor sau Marilena scot în evidență o viziune proaspătă, vie, dar și talentul cineastului de a sonda realitatea de dincolo de aparențe.

Dar geniul lui Daneliuc nu s-a rezumat exclusiv la scena de teatru sau scaunul regizoral. Autor al unui număr de peste 10 volume de teatru, proză scurtă și roman, Daneliuc a impregnat în fiecare pagină a cărților sale un stil aparte, extrem de dinamic, cu o forță a cuvintelor și imaginilor rar întâlnită în literatura română contemporană.

Un astfel de exemplu de exercițiu scriitoricesc, pe deplin izbutit, este volumul Băiatul fără sprâncene, colecție de nuvele apărută chiar în acest an.

Cele 12 bijuterii literare cuprind însăși esența artei omului de cinema. Dotat cu o cameră mobilă, autorul își urmărește personajele în timp real, transpunând pe hârtie tot ce observă, cu o precizie aproape chirurgicală: de la elemente de descriere externă, la cele mai intime gânduri și atitudini ale eroilor săi, nimic nu se pierde din vedere.

Stilul este extrem de activ, condensat, uneori halucinant, cuvintele se succed într-o perfectă ordine pentru a exprima, zguduitor de plastic, dezordinea existențială în care sunt surprinse personajele la un moment dat.

Citește mai mult pe ziare.com

Autor: Andreea Sterea