După o vacanţă de 2 săptămâni (aş fi vrut mai mult… 🙁 ), iată-mă-s din nou pe baricade.
Vara asta, cum spune titlul filmului, am fost la mare şi la munte. Şi a fost bine. Am vizitat mini-librăriile Nemira din 2 Mai şi Vama Veche, plus plaje şi locuri unde peştele a fost taaare bun (deşi, zic unii cârcotaşi, cică nu ar fi proaspăt pescuit din mare, ci congelat de la Metro… enfin).
Nu a fost o vacanţă spectaculoasă, nu am trecut decât prin locuri cunoscute, nu am văzut nimic nou (deh, criză). Dar m-am bucurat de tihnă şi linişte. Deşi mi-am luat cu mine un ghiozdan de cărţi de citit şi un manuscris de lucrat, am sfârşit prin a citi în cele două săptămâni o singură carte de două sute de pagini (n-am lucrat nimic, evident). Şi nu există nici măcar un singur regret, cartea a fost excelentă 😀 Cortazar este unul din preferatii mei, dar am siguranta că volumul “Cât de mult o iubim pe Glenda” va placea (sau ar trebui să placă) oricui.
Într-un fel, vacanţa asta am preferat să îi privesc pe alţii cum citesc pe plajă, decât să stau cu nasul în carte. Şi nu erau deloc puţini, cum pesimistul din mine se tot căina în avans. Întors acasă, aflu din articolul lui Marius Ghilezan în Observator cultural că la mare se citeşte puţin iar cartea se vinde prost. Nu ne-am bronzat pe aceleaşi plaje, dar pe unde am trecut eu se citea şi se vindea carte destul de bine.
Inclusiv cărţi pe care nu te-ai fi aşteptat să le vezi murdare de nisip. Într-una din zile, aproape de noi era o familie compusă din trei adulţi şi doi copii. Cele două femei, blonde, frumoase, rafinate, semănau destul de mult, de unde am dedus că sunt surori. A fost uşor de ghicit al cărei soţ este bărbatul bronzat, musculos, cu un aer un pic misterios care citea lângă ele (deşi aveai o permanentă senzaţie că lucrurile nu sunt cum par…). Nu am reuşit însă absolut deloc să-mi dau seama ai cui erau cei doi copii blonzi şi simpatici care se învârteau în jurul lor cu lopeţi şi găleţi. Pe măsură ce soarele cobora, tipul era cufundat în lectură. Cam la momentul ăsta bănuiam că citeşte un roman de suspans sau poliţist. Până la urmă, două femei superbe lângă tine, doi copii adorabil, să ignori totul cu desăvârşire…
Lumina se împuţina, iar ele au strâns lucrurile, copii s-au uscat pe cap şi s-au îmbrăcat. El citea în continuare. Când a trebuit strânsă rogojina, s-a mutat doar o palmă la stânga, direct pe nisip, cerând să îi lase un prosop. Nu avea de gând să intre în mare (devenise deja prea interesant să mai plec, trebuia să îl urmăresc până la capăt), ci doar să îl folosească drept sprijin pentru cap. Ele au plecat, întunericul deja începea să acopere plaja. Muream de curiozitate să văd ce citeşte, mai ales că puteam observa anumite ilustraţii alb-negru în carte (sigur nu-i thriller, îmi zic). Dar ce e? Era aproape noapte, iar el citea în continuare, nemişcat de când plecaseră ele.
Era târziu şi trebuia să acţionez: dacă ar fi închis cartea brusc şi ar fi plecat exista riscul să nu aflu niciodata. Ce citea? Disimulând (fără prea multă abilitate) o poftă subită de a intra în apă, la întoarcerea spre prosop am putut vedea cu claritate copertele I şi IV. Stupoare: macho man citea… ISTORIA PAPILOR. Iniţial am crezut că vederea îmi joacă feste. Dar nu. Papii erau tot acolo.
Să nu mă înţelegeţi greşit, e OK să-ţi placă istoria, inclusiv istoria bisericii. Dar era ca şi cum Pepe (cântăreţul, latino lover) ar fi stat pe plajă cu Immanuel Kant în mână. Adică tipul avea un aer gen “pot să am orice femeie de pe plajă, doar că azi n-am chef”… Papi… 🙂
Aşa că vreau să vă întreb: ce aţi văzut pe unde aţi fost în vacanţă? Se citeşte mai mult, mai puţin? Şi-au făcut editurile treaba încercând să ajungă până aproape de nisip?
Şi concursul: cine povesteşte cea mai interesantă/amuzantă/simpatică/etc. istorioară despre vacanţă şi cărţi primeşte o carte gratuită la alegere. Istorioarele le puteţi pune în comentarii la acest post, ca să se poată bucura de ele toată lumea, nu doar noi cei de la Nemira. Câştigătorul va fi ales de noi (da, criteriile vor fi inevitabil subiective 😛 )
Ei, cum a fost în vacanţă?
UPDATE: Avem egalitate, astfel incat suplimentam premiile: 2 carti gratis. Castigatorii sunt Stefan si Weird Vision. Felicitari!
Tweet
Vacanta din acest an a fost o surpriza placuta pentru mine: chiar daca eu voiam sa vad Lisabona, sotia si copiii au ales New York-ul; si a trebuit sa cedez avand in vedere ca in ultimii doi ani castigasem eu cu Barcelona, Sevilla, Cordoba, Granada si alte frumuseti spaniole (plus o “escapada” la Tanger, in Maroc). Cum spuneam, am plecat putin indoit la New York dar acum nu am nici cel mai mic regret ca am fost acolo! Despre carti ce sa spun? Am stat ore intregi in marile librarii de acolo si m-am uitat cu invidie la tot ceea ce as vrea sa apara si la noi, m-am bucurat stand pe iarba si citind in Central Park, am admirat Bryant Park (aflat in spatele Bibliotecii din New York) unde de asemenea lumea venea sa citeasca (o carte proprie sau una inchiriata de la o “biblioteca volanta”).
Clasa a 12-a,colegi stresaţi de bacalaureat…eu chiulesc de la şcoală o săptămînă şi stau în bibliotecă şi citesc puţin de Nietzsche şi Platon.Vacanţa vine mai devreme,ce plăcut e să fii lăsat în pace că ai bacalaureatul,citesc încă puţin de Platon.Ultimele 2 săptămîni pînă la proba scrisă la romînă,cheltui penultima alocaţie pe “Note,stări,zile”…va urma
…o doare sufletul pe mama cînd află ce am făcut cu banii,eu aştept următoarea alocaţie să-mi iau şi celelalte cărţi propuse.O săptămînă înainte de momentul adevărului,cît de pregătit îs pentru limba romînă scris?Am citit toate operele literare din programă,e cazul să mă delectez şi cu altceva:”Viţelul de aur” de Ilf şi Petrov…va urma o noapte pe prispa casei ascultînd jazz privind la stele şi savurînd gustul de tutun.
Cuvintele sunt înşelătoare şi într-un final se opresc la o limită a răbdării,a inexplicabilului.Copilul acela am fost eu şi voiam să spun că în vacanţa asta am intrat în pielea unui leneş harnic.Bacalaureatul s-a sfîrşit tragic pentru părinţii mei,am avut o medie mică,eu sufeream că s-a terminat prea repede.
Am început perioada de după toate examenele şi rezultatele frustrante cu Paul Goma,apoi Marin Sorescu,Camus,Grigore Băjenaru,Nichita Stănescu,Shakespears,Doina Cornea,Marin Preda şi lista continuă.Am fost şi la ŞCOALA DE VARĂ DE LA SIGHET,nu am citit nimic acolo,doar am scris….va urma.
Urmează să-mi incep pe 27septembrie viaţa de student la filosofie şi să primesc cartea de la Nemira dacă nu pentru povestire,măcar ca răsplată pentru faptul că am scris comentariile de pe telefonul mobil şi a trebuit să reiau de mai multe ori de la capăt datorită conexiunii proaste.
@Flav – tipul pe care l-am vazut eu nu semana cu Charles Stross, dar poate era aceeasi carte, cine stie? 😛
In fata, marea se intinde la nesfarsit. In spate, padurea de pini; in stanga, plaja fara alte sezlonguri, iar in dreapta la fel; sus, cerul fara niciun nor, in culorile rasaritului. Ma uit iar in jos. “Tot ce auzeam era vantul, suspinand slab printre crengile de deasupra. Era foarte intuneric, caci doar din cand in cand o raza firava de luna izbutea sa patrunda prin frunzisul copacilor, semanand cu o sulita lunga de argint infipta in pamant.” Am ridicat din nou ochii. In fata, marea fara valuri, in spate padurea tacuta, in stanga plaja aglomerata, in dreapta la fel, in sus cerul si soarele amiezii. Mi-am aplecat din nou capul. “A treia oara cand m-am oprit, s-a intamplat. Fara niciun avertisment. N-am auzit nimic. Doar am simtit. O mana s-a tarat in sus pe gheata mea si, mai inainte sa fac vreo miscare, m-a apucat foarte strans de glezna. I-am simtit putearea in stransoarea aceea. Era de parca glezna mi-ar fi fost strivita de o menghina. Cand m-am uitat in jos, tot ce-am putut vedea a fost o pereche de ochi rosii uitandu-se in sus la mine, strapungand bezna.” Am tresarit. In fata, marea albastra, plina de oameni, in spate padurea deasa, in stanga plaja de nisip, in dreapta la fel, in sus cerul si cativa pescarusi. Mi-am intors privirea in jos. “Am zacut acolo cateva clipe, incercand sa imi recapat rasuflarea, pana cand am simtit ca sunt tras spre rau. Cand am auzit plescaitul, mi-am dat seama ce se petrecea. Mama Malkin se folosea de mine ca sa se scoata afara din rau. Picioarele vrajitoarei bateau apa si am stiut ca numai doua lucruri puteau urma: fie reusea sa iasa, fie aveam sa sfarsesc in rau, laolalta cu ea.” Am ridicat capul. In fata marea agitata, in spate padurea vesnic verde, in stanga plaja pustie, in dreapta la fel, in sus cerul luminat la apus… Mi-am luat cartea si am plecat…