Rendez-vous cu Rama, de Arthur C. Clarke
“Rendez-vous cu Rama” este o carte scrisă de Arthur C. Clarke. Ar trebui să fie suficientă această prezentare ca să știm că este încă o bijuterie literară pe care autorul ne-a lăsat-o ca moștenire. De-a lungul timpului s-a spus despre Clarke că a fost un om cu o imaginație mai vastă decât orice corp celest din sistemul nostru solar și cine a spus-o, probabil că a avut dreptate. ”Rendez-vous cu Rama” se înscrie cu success în seria de romane SF care i-au adus autorului nu numai reputația unui vizionar de excepție, dar și a unui creator de lumi noi care nu face nici un rabat de la talentul său. Literatură despre nave spațiale s-a mai scris și se va mai scrie, dar Clarke o face diferit. Imaginația sa depășește toate barierele și toate tiparele, reușind să creeze artefacte monumentale și să spună o poveste care să ne țină în permanență într-o stare de stupoare și alertă. Pentru că mai mult de a fi un simbol reprezentativ pentru genul SF mondial, ”Rendez-vous cu Rama” este totodată o carte cu intrigi și cu un final neașteptat ce satisface și cele mai pretențioase gusturi în materie de suspans.
La capătul curcubeului, de Vernor Vinge
Dacă Clarke a pus omul în fața universului și l-a lăsat să fie fascinat de complexitatea lui, dorindu-și să-i descifreze toate tainele, Vernor Vinge pune individul față în față cu el însuși, pe fondul unei lumi distopice și futuriste, în care omul are de dezlegat poate cel mai mare mister posibil: pe el însuși. ”La capătul curcubeului” nu este o carte despre explorările externe spațiului nostru, ci despre explorările interne pe care personajul principal trebuie să le facă pentru a înțelege lumea în care trăiește. Puternic conectat la teoriile fizicii cuantice, la ideea de IA și la progrese tehnologice nu departe de viitorul contemporan, Vinge ridică miza la masa literaturii SF, pariind nu pe contactul cu alte civilizații sau pe conflictul dintre ideologii, ci pe eternul zbucium al individului de a se adapta la o lume dată, haotică poate, dar tot atât de reală.
320 de pisici negre, de Rodica Ojog Braşoveanu
Dar până când nu vom fi martorii unor întâlniri de gradul III și până când evoluția tehnologică nu ne va marca atât de profund încât să ne determine să regândim condiția umană pe fondul expansiunii sau declinului ei, să ne întoarcem cu picioarele pe Pământ și să facem o scurtă călătorie în trecut. Ba mai mult, să încercăm să explorăm suspansul dintr-un alt unghi. Cel al romanului polițist, autohton, pur și dur și incredibil de amuzant. În ”320 de pisici negre”, marea doamnă a policier-ului românesc, Rodica Ojog-Brașoveanu, ne introduce în atmosfera lumii interlope naționale și chiar internaționale prin intermediul teribilei infractoare Melania Lupu. Aparent ușor senilă și naivă, Melania este un personaj complex, abil și viclean, dotat cu un simț incredibil al detaliului și cu o capacitate diabolică de a utiliza sarcasmul în orice situație. Un alt joc cu măști de pe scena comediei umane, romanul devine o lectură obligatorie pentru fanii genului mystery/thriller autohton și, mai mult, o cheie cu care se poate pătrunde în tainele artei Rodicăi Ojog-Brașoveanu și în psihicul unei femei de excepție, pentru că se poate spune orice despre Melania Lupu, mai puțin că nu este un personaj monumental în literatura de gen.
Jucăriile femeilor, de Helge Jespen
Și dacă tot vorbim despre femei remarcabile, e timpul să discutăm și la prezent despre ele, deoarece călătoria în timp nu poate curge lin fără un popas în concretul actual. Și ce poate fi mai de actualitate decât răspunsul la întrebarea ”ce își doresc femeile?”. Helge Jespen nu are pretenția că va da toate răspunsurile de care au femeile (sau bărbații) nevoie, dar cu siguranță dă niște indicii despre ceea ce este le este necesar în viață doamnelor. ”Jucăriile femeilor” nu este o listă de cumpărături, ci mai degrabă o incursiune în secretele ”eternului feminin”. Și lor le plac mașinile, diversele gadget-uri și mai ales pantofii, dar autorul pune accent nu pe ideea de posesiune ci pe simbolistica emoțională pe care diverse obiecte le au pentru reprezentantele sexului frumos. O carte amuzantă prin micile revelații pe care le oferă și un ghid sensibil și practic totodată pentru a înțelege chiar și frânturi din visele, aspirațiile și secretele femeilor.
Tweet
Cu privire la “La capătul curcubeului, de Vernor Vinge”
pacat de traducere …
http://adinab.wordpress.com/2012/10/10/un-huo-de-la-capatul-curcubeului/
exista posibilitatea unei corectari sau … ?
‘320 de pisici negre’ intra in lista mea de ‘to read’ 🙂
Pacat de La capătul curcubeului. Traducerea e ingrozitoare!
Nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla cu traducerea volumului trei din Zorii Noptii…