Jucăriile femeilor

Helge Jepsen este un bărbat curajos. A scris o carte intitulată nici mai mult nici mai puțin decât ”Jucăriile femeilor”, în care încearcă să dezlege câteva dintre misterele care învăluie eternul feminin. Este ușor să credem că autorul s-a lansat într-o serie de supoziții și dezbateri conceptuale pe marginea psihologiei complicate a sexului frumos. Iarăși, am putea crede că autorul și-a permis, cu o îndrăzneală nejustificată, să scrie o carte despre femei fără să știe exact ce face. În definitiv și la urma urmei, ce știu bărbații despre relația pe care o avem cu propria coafură și cum ar putea înțelege vreodată că unele dintre accesoriile noastre ne sunt esențiale supraviețuirii?

Ei bine, Helge Jepsen nu a căzut în păcatul de a crede că este atoateștiutor în ceea ce le privește pe femei, ci, în introducerea volumului recunoaște cu sinceritate că înainte de a pune creionul pe hârtie, a cerut sfatul și ajutorul unor femei. Am putea spune că a fost inspirat, pentru că altfel, cine știe ce ar fi ieșit?

Dar despre ce este vorba totuși și la ce ”jucării” de-ale noastre crede Jepsen că le-a găsit rol, semnificație și dinamică în viața noastră? Autorul le ia pe rând pe câteva dintre ele, pentru că cu siguranță sunt mai multe, dar asta numai noi știm. Colecția începe aproape timid, prezentându-ne mai întâi relația pe care femeia modernă o are cu agenda din poșetă, cu ceasul de la mână sau cu automobilul propriu.

Citește mai multe pe mayra.ro

Autor: Andreea Sterea

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.