Împăratul-Zeu al Dunei, de Frank Herbert

În cel de-al patrulea roman al seriei Dune, Frank Herbert ne oferă o intrigă mai puțin alertă, poate, dar cu siguranță un recital de excepție din punct de vedere intelectual și filozofic. Prin ochii și personalitatea lui Leto, Împăratul – Zeu, autorul explorează ideologii și psihologii umane complexe, cum este predilecția individului pentru haos atunci când este pace, punând accent pe dezvăluirea celor mai adânci aspirații și temeri ale omenirii. Romanul aduce astfel cu el o valoare adăugată seriei, pentru că Leto este un personaj universal și atemporal, circumscris în galeria eroilor pe care nu ai cum să nu îi respecți pentru deciziile pe care le iau, și cu care empatizezi când anumite sacrificii devin inevitabile. Cu acest roman, Herbert demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că universul Dune este mai vast decât ne putem imagina, infinit poate, din prisma permanentei verificări și auto-verificări la care autorul își supune personajele, lăsând cititorului mai multe întrebări decât răspunsuri cu privire la natura umană.

Cimitirul animalelor, de Stephen King

În aceeași tendință a sondării profunzimilor personajelor, Stephen King este de departe cel mai bun ”psiholog” atunci când vine vorba despre dezvăluirea celor mai întunecate și macabre laturi ale individului. ”Cimitirul animalelor”, considerată de mulți una dintre cele mai terifiante cărți semnate Stephen King, nu numai că produce teroare, dar ține cititorul într-un suspans continuu, în stilul clasic al autorului de construire a intrigii în mod progresiv. Povestea pornește de la o familie obișnuită și ajunge în punctul în care macabrul și disperarea umană, în cele mai pure și sincere forme ale ei, își dau mâna ca să ne poarte printr-un labirint al groazei. Cu personaje care au făcut istorie și cu o atmosferă ce i-a câștigat autorului titlul de Rege al Horror-ului, ”Cimitirul animalelor” este o carte ce va înspăimânta și ține cu sufletul la gură orice cititor, din orice timp și orice loc.

Recviem, de Robyn Young

”Recviem”, a lui Robyn Young se înscrie și ea în sfera  elaborării intrigii pe marginea dezvoltării personajelor, chiar dacă de această dată depășim sfera SF și horror și intrăm pe teritoriul ficțiunii istorice. Un subiect mereu de actualitate, mereu supus dezbaterii, învăluit în sine în mister, istoria Cavalerilor Templieri poate că nu a fost niciodată povestită cu atâta farmec, cum a reușit Robyn Young să o facă. Dincolo de teoriile conspirației, dincolo de secrete și de frânturi de istorie amestecate cu povești de legendă, povestea Cruciaților, sau în speță, a unuia dintre ei, în viziunea autoarei, este o poveste despre onoare, sacrificiu, dragoste și dreptate. Documentată cu rigurozitate, ”Recviem” oferă nu numai o incursune în trecut, ci și o fereastră către explorarea propriilor reacții, puși în situația de a intra în pielea personajelor și de a le înțelege alegerile.

Iubirea ca o ţeapă, de A.H. Cohen

Să mai și râdem totuși, într-o lume prea tristă și dezamăgită de calea pe care a luat-o. Injecția cu umor vine din partea lui Alan H. Cohen, care ne explică de ce iubirea poate fi și o țeapă. Oricât de cinic ar suna, și oricât de lezați ar fi romanticii de acest titlu, nimic nu este neserios în manuscrisul de peste 300 de pagini. ”Iubirea ca o țeapă” vine ca și o gură de aer proaspăt peste dramele cotidiene, încercând, într-un stil ușor și relaxat, să ne arate că deși e greu, nu este imposibil să ne schimbăm în primul rând pe noi, pentru ca și viața noastră să se schimbe. Experiențele altora nu întotdeauna sunt un model, dar pot fi privite ca oglinzi ce ne reflectă pe noi înșine, atunci când greșim și nu știm cum să reparăm ce am stricat. O carte altfel despre dragoste, într-un stil ce încântă și ne pune să ne răspundem foarte serios la întrebarea ”cât putem noi înșine controla cursul vieții și cât ține de jocul sorții?”

Păstreză copia şi nu uita originalul, de Valentin Nicolau

”Păstrează copia și nu uita originalul” a lui Valentin Nicolau, reprezintă mai mult decât o colecție de schițe dramatice sau povești scurte. Sunt scene de viață reală, în care personajele capătă un suflu propriu și par să iasă din decorul minimalist al sălii de teatru, fie el și independent. Autorul ne prezintă nu numai personaje, ci oameni reali cu care ai vrea să stai la o cafea cel puțin o dată, să îi cunoști mai bine, să îți devină prieteni. Sunt scene intense, complexe și dinamice, care pun problema dezvoltării caracterului într-un spațiu limitat de desfășurare. Și când își dezvăluie ființa umană toată frumusețea și nebunia ei, dacă nu atunci când este pusă în situații limită? Un recital compus din alte câteva mini-recitaluri, volumul devine una dintre acele lecturi de care rămâi atașat chiar și după ce ai întors de mult ultima filă.