- În cărţi poţi afla mereu cauzele din spatele faptelor, în viaţa reală, nu. De aceea nu mă surprinde faptul că unii oameni preferă cărţile.”
- Cât de des ne povestim istoria de viaţă? Cât de des ajustăm, înfrumuseţăm, facem mici tăieturi? Şi, cu cât viaţa îşi urmează cursul, se tot reduce numărul celor care ne pot contesta povestea, care să ne amintească de faptul că viaţa povestită nu mai seamănă cu viaţa pe care am trăit-o cu adevarat.
- Istoria este certitudinea apărută la răscrucea dintre memoria înşelatoare şi documentaţia insuficientă
- Scriitorul trebuie să dea dovadă de compasiune faţă de întreaga omenire, dar să fie un exclus prin natura sa. Numai aşa poate vedea lucrurile mai clar.
-
Nu cred în Dumnezeu, dar mi se face dor de el.
- Când eşti tânăr-când eram tânăr- vrei ca sentimentele tale să le semene celor din cărţi. Vrei să-ţi tulbure viaţa, să creeze o nouă realitate. Mai târziu, cred eu, ai vrea să ai parte de ceva moderat, pragmatic: vrei nişte sentimente care să-ţi aprobe viaţa aşa cum a ajuns ea să arate în prezent. Ai vrea să-ţi spună că totul e în regulă. E ceva rău în a-ţi dori asta?
- Când suntem tineri, inventăm scenarii legate de propriul viitor. Când îmbătrânim, inventăm trecuturi pentru ceilalţi.
- Viaţa seamănă puţin cu cititul…În cazul în care toate opiniile tale referitoare la o carte au fost deja confiscate de marii critici, atunci de ce trebuie să o mai citeşti? Pentru că îţi aparţine. Urmând acelaşi raţionament, de ce trebuie să-ţi trăieşti viaţa? Pentru că îţi aparţine. Dar ce se întâmplă atunci când acest răspuns încetează să mai fie convingător?
- Dacă un om nu mai ştie ce îşi doreşte, atunci va căuta să afle ce va trebui să facă. Dacă propriile dorinţe devin prea complicate, atunci te întorci la datorie.
Nu există om, să nu ştie ce-şi doreşte;
Inseamnă că-i uituc, şi nu-şi aminteşte
Vulpea stă sub nuc, şi la cuc rânjeşte?
Scriitorul, mult visează, gândeşte o intâmplare
Cititoru-l agreează, citindu-i această stare.
O carte apreciată, este-o carte tipărită
Când, cititorul înoată, şi va deveni vestită.
Altcumva, citită nu-i, aruncată-i la gunoi
Autoru-i… alelui, împroşcat cu mult noroi.
Astăzi, exigenţa-i mare, puţini sunt, cei ce citesc
Şi lucrul acesta doare, motiv, frumos, să vorbesc.
Doar aşa, mai îndulcim, speranţa de a citi
Prin cărţi să, mai vieţuim, câtă vreme: nu vom şti.
Poate vremea-i în schimbare, iarăşi cărţi se va citi
Sau poate, îi muritoare, scrisul, se va prăpădi.
Şi vom fi analfabeţi, pozele le admirăm
Maneşti şi cântăreţi, şi de romane… uităm.
Viaţa noastră-i pe sfârşite, ne-am născut ca să murim:
Cu cărţile necitite, şi necunoscuţi, să fim.
Mulţumim.