Una dintre reţetele unui roman captivant îţi recomandă să amesteci misterul, suspansul şi obiectele vechi, dacă se poate, chiar şi nişte opere valoroase. Intrigile şi crimele se învârt în jurul unui lucru preţios. Cândva erau la modă podoabele şi diamantele aduse din ţinuturi cât mai îndepărtate. În cazul în care un blestem era inclus în preţul de cumpărare, atunci povestea era ideală pentru cititorul care vroia să stea cu sufletul la gură. Superstiţiile victimelor erau alibiul perfect al răufacatorului manipulator. Dar moda nestematelor pierdute a cam trecut, iar nouă ni se cam făcuse dor de artă.

Tablourile furate sau falsificate, detaliile ce ascund simboluri mistice sau apocaliptice devin ţinta scriitorilor care ne vând fiori. Iain Pears este unul dintre ei. Poreclele hoţilor sau titlurile cărţilor au împrumutat numele unor mari pictori italieni. Giotto, Rafael sau Tizian sunt nişte branduri celebre în lumea vânzărilor clandestine, unde marile picturi au fost create pentru a fi şterpelite, nu pentru a fi împărţite şi cu alţi privitori, în muzee.

În lumea creată de Iain Pears, personajele sunt nişte consumatori atipici pentru zilele noastre. Nu sunt obsedaţi de etichetele cusute ‘la vedere’, ci de semnăturile marilor pictori. Vor să posede frumuseţea, dar nu sunt exibiţionişti. Singurul cu drept de semnătura asupra expertizei menite să-i pună capăt unei cariere de falsificator este chiar autorul, mai-marele detectivilor. Şi trebuie să-i dăm crezare. Iain Pears a studiat istoria artei la Oxford.

Titlurile cărţilor scrise de Iain Pears ne amintesc de perioada renascentistă, când marile averi se risipeau în cinstea a două simţuri: gustul şi văzul. Galbenii se revărsau pe masa negustorului de arome exotice sub formă de mirodenii, iar nobilul stătea ani întregi la uşa unui atelier de pictură.