Update:
Cu o mică întârziere, am revenit și cu numele câștigătorului unei cărți la alegere, din colecția Bonton, extras prin tragere la sorți.
Este vorba despre Ina Hofnar! Felicitări!
Mi se întâmplă din când în când, atunci când citesc, să întâlnesc paragrafe care mă opresc din ritmul alert cu care parcurg povestea. Sunt paragrafe sau simple replici care fie mă impresionează, fie mă șochează ori mă revoltă, fie mă lasă îngândurată, punându-mi tot mai multe întrebări pentru a găsi un răspuns sincer.
Iubesc aceste momente rare, pentru că astfel ajung să mă atașez și mai mult de respectiva carte, în special atunci când mă și regăsesc în spusele personajelor!
Citatele, pentru că despre acestea vom vorbi astăzi, sunt “sarea și piperul” din literatură, nu credeți? Obișnuiam într-un timp să îmi transcriu pasajele preferate într-un carnețel, pentru a le avea la îndemână pe viitor. Însă nu am reușit să “mă educ” în acest sens. Era prea greu să mă distanțez de paginile cărții, exact în momentul cel mai profund.
Cu toate acestea, am realizat mai jos o selecție de citate și extrase din cărțile unor autori recunoscuți și foarte iubiți, pentru a ne bucura cu toții de ele!
“…cu toţii arătăm mai tineri şi mai dulci când ne zâmbim zâmbetele adevărate – cele care ne vin pe buze atunci când suntem cu adevărat fericiţi şi nu încercăm doar să jucăm cine ştie ce joc de societate tâmpit.”
“Oamenii care se străduiesc cu toată fiinţa lor să facă lucrul cuvenit, par întotdeauna nebuni.” (Apocalipsa)
“Aceasta era vocea ei, însă era aproape aceea a lui Scott, o foarte bună imitaţie, aşa că Lisey închise ochii şi simţi primele lacrimi calde, aproape reconfortante, cum îi alunecă prin perdeaua genelor. Erau multe lucrurile pe care nu ţi le spunea nimeni despre moarte, descoperise ea, şi unul dintre cele mai importante era cât de mult le ia celor pe care i-ai iubit să-ţi moară şi în suflet. “E un secret”, gândi Lisey, “şi aşa trebuie să fie, pentru că cine şi-ar mai dori să se apropie de altă persoană dacă ar şti cât de greu e să te desparţi de ea? În suflet moare doar puţin câte puţin, nu-i aşa?”” (Povestea lui Lisey)
“A iubi pe cineva este o stare de graţie. A te căsători cu cineva este un contract.” (Dincolo de orizontul albastru)
Oricum, asta-i viaţa, o-nvăţătură după alta iar când ai terminat cu toate-nvăţăturile, ai absolvit şi, drept diplomă, mori. (Poarta)
“[…] suntem prizonierii previziunilor şi percepţiilor noastre. […] una din caracteristicile Blestemului este neputinţa noastră de a ne desprinde din pseudo-realitatea dorinţelor noastre. Fără să putem vedea lumea ce ne înconjoară, aşa cum e.”
“Mă bălăcesc într-un soi de copilărie tărăgănată la nesfârşit.”
“Ar mai fi multe de adăugat, dar nu-mi închipui că vă veţi apropia vreodată de adevăr mai mult de-atât. De-a lungul istoriei, au existat oameni cu puteri inexplicabile, care păreau să depăşească hotarele timpului şi ale spaţiului. Nimeni nu i-a înţeles vreodată: aproape fără excepţie, explicaţiile pe care le găseau erau doar nişte prostii. O ştiu prea bine căci am citit foarte mult despre ei! Însă există o analogie care e… mă rog, sugestivă şi utilă. Se regăseşte de nenumărate ori în istoria voastră. Închipuiţi-vă că fiecare minte de om e o insulă înconjurată de un ocean. Fiecare pare izolată, dar, de fapt, toate sunt legate prin roca de bază din care se ridică. Dacă ar dispărea oceanele, acesta ar fi sfârşitul insulelor care ar ajunge să facă parte dintr-un singur continent, însă şi-ar pierde toată individualitatea. Telepatia, după cum i-aţi spus voi, e ceva de genul acesta. În împrejurările potrivite, minţile pot fuziona, împărtăşindu-şi conţinutul, pentru ca, o dată despărţite din nou, să păstreze amintirea acelei experienţe. În cea mai intensă formă a sa, această putere nu se mai supune regulilor timpului şi spaţiului.”
“Cum vreau să mor? La nouăzeci de ani, în patul meu, cu burta plină de vin şi cu o fecioră lângă mine…” (Tyrion Lannister)
“O minte are nevoie de cărţi, precum o sabie are nevoie să fie ascuţită…” (Tyrion Lannister)
“Niciodată să nu uiţi cine eşti, pentru că lumea sigur nu va uita. Păstrează cunostiinţa ca o armură şi nu o vor putea folosi împotriva ta…” (Tyrion Lannister)
“Ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit, ne-am căsătorit. Am făcut greșeala să cred că lucrurile se încheiaseră aici, când ele abia începeau. Bănuiesc că e o greșeală pe care mulți o fac. Vedem prea multe filme, citim prea multe cărți, credem prea mult în ce ne-au spus părinții.” (Iubire etc.)
“Îți organizezi căsnicia, îți protejezi copiii, îți administrezi iubirea, îți trăiești viața. Și, uneori, te oprești și te întrebi dacă toate sunt adevărate. Oare îți trăiești viața sau te trăiește ea pe tine?” (Iubire etc.)
“La început, îți spui: când o să fiu mare, o să iubesc pe cineva și sper să iasă bine, dar, dacă nu, o să mă îndrăgostesc de altcineva și, dacă iese prost, o să mă îndrăgostesc de altcineva. Presupunând, mereu, că găsești persoanele cu pricina și că ele te vor lăsa să le iubești, pleci de la premisa că iubirea, sau capacitatea de a iubi, va fi veșnic acolo, în așteptare. Numai că eu nu cred că iubirea – și viața – arată așa.” (Iubire etc.)
“Cu cât raționezi mai mult, cu atât creezi mai puțin.”
“O poveste bună nu poate fi divizată; trebuie distilată!”
“Cel puțin jumătate dintre povestirile polițiste publicate violează legea care spune că, odată revelată soluția, aceasta trebuie să pară inevitabilă.”
“Legea nu înseamnă dreptate. Legea este un mecanism cu multe imperfecțiuni. Dacă apeși butoanele corecte și mai ai și noroc, s-ar putea să apară dreptatea.”
“Criminalitatea organizată este doar cealaltă faţă (murdară) a dolarului.”
Concurs:
Care este citatul vostru preferat dintr-o carte?
Premiu: Voi oferi prin tragere la sorți, un titlu la alegere din colecția Bonton de pe Nemira.ro!
Deadline: Marți, 13 decembrie 2011, ora 23:59.
Tweet
Faithless is he that says farewell when the road darkens. J. R. R. Tolkien, “The Lord of the Rings”
“Un suras care nu e inca ras si care a fost parca plans.Nedecis.Ploaie cu soare…” -Baletu mecanic -Cezar Petrescu
“Raegar a luptat cu curaj, cu nobleţe şi demnitate pentru tronul lui. Şi Raegar a murit…”
George RR Martin
“Cei mai multi traiesc zile, putini traiesc viata” Nicolae Iorga
“Singur. Da, acesta este cuvântul cheie, cel mai îngrozitor cuvânt din câte există. Cuvântul crimă nu se ridică la înălţimea lui, iar cuvântul iad nu este decât un biet sinonim.” Stephen King
“Reach for the stars,so if u fall, you land on a cloud” – Kanye West
Un cerc?O linie perfect rotunda,fara inceput,fara sfarsit,fara abateri.Daca o dilata la infinit,devenea universul.Daca o contracta,devenea egala cu punctul infinitezimal in care salasluia sufletul lui.Sufletul lui era rotund.Universul era rotund.Nu doua.Una.O entitate-el si universul. (“Musashi” de Eiji Yoshikawa)
Inca de acum multi ani, de cand am citit prima data Dune, mi-a ramas in minte urmatorul citat, de care imi amintesc mereu in situatii dificile:
“Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramine doar eu.”
“Love is more than simply being open to experiencing the anguish of another person`s suffering. It is the willingness to live with the helpless knowing that we can do nothing to save the other from his pain.” If you meet the Buddha on the road, kill him – Sheldon B. Kopp