Bine ați venit, dragi membri ai echipajului Armada, la o călătorie captivantă printre paginile cărții „Omul pictat”, de Peter V. Brett! În această serie specială de interviuri, vom pătrunde în lumea magică a universului fantasy imaginat de Brett, descoperind perspective și idei de la cititori pasionați din comunitatea noastră. Prin intermediul unor conversații sincere cu trei membri ai grupului de Facebook Armada, vom explora ce i-a atras la această poveste fermecătoare, ce le-a plăcut cel mai mult la ea și de ce o recomandă din toată inima colegilor de echipaj de pe nava Armada.
În al treilea interviu din serie, am discutat cu cititoarea Georgiana Vlădulescu!
1. Ce te-a atras inițial la „Omul pictat”?
Inițial, m-au intrigat titlul și ilustrația de pe copertă, am vrut să aflu ce-i cu „picturile” de pe pielea protagonistului. Apoi m-a cucerit descrierea, care m-a făcut să vreau să știu mai multe despre lumea în care demonii există și ies noaptea la vânătoare.
2. Romanul prezintă o lume unică, plină de demoni și glife magice. Ce părere ai avut despre construcția universului lui Peter V. Brett?
Îmi place mult faptul că deși e un univers complex, autorul ți-l prezintă pas cu pas, de la mic (un sătuc uitat de lume) la mare (întregul continent, cu toate culturile lui complexe). Așa, povestea e și ușor de urmărit, și plină de mistere fascinante, iar universul lui Brett devine un loc plin de lucruri noi de descoperit la fiecare pas, alături de Arlen și de restul personajelor.
3. Una dintre temele centrale ale cărții este lupta împotriva întunericului și a fricii. Cum te-ai conectat cu această temă și crezi că a fost bine pusă în practică în poveste?
Am înțeles cât de paralizantă și contagioasă poate fi frica încă de la primele pagini, când ni se prezintă diferențele dintre Arlen și tatăl său, dintre un puști care vede lumea paralizată de frică, dar înțelege că nu se poate trăi așa și un adult care crede că frica e singurul lucru care ține omenirea în viață. Nu sunt atât de curajoasă cum e Arlen, nici atât de temătoare cum e tatăl sau, dar relația mea cu frica e la fel de complicată cum e a lor, așa că a fost fascinant pentru mine să descopăr de-a lungul cărții toate modurile prin care frica și-a lăsat amprenta asupra lumii lor, dar și cum curajul unui om e de-ajuns cât să schimbe o întreagă lume. E o carte pe care o recomand celor cărora le e teamă în general, dar mai ales celor care se tem de schimbare, mi se pare că e o temă pe care autorul o explorează foarte fain.
4. Personajele din „Omul pictat” trec printr-o creștere și dezvoltare semnificative pe parcursul narațiunii. A existat vreun personaj care ți s-a părut deosebit de convingător sau ușor de empatizat?
Am adorat-o pe Leesha. Mai ales apropo de frică, cu Leesha și mai ales cu fricile ei am rezonat cel mai bine. Mi se pare că povestea ei, mai ales în primul volum, este povestea cuiva care descoperă că tot ce i s-a spus despre societate și rolul ei în ea nu e neapărat corect și că există și alte moduri de a trăi. Și acesta a fost, cât de cât, și drumul meu în perioada când am citit cartea. Deși eu nu m-am întâlnit cu la fel de mulți demoni, haha!
5. Ce elemente ale stilului de scriere al lui Brett ți-au ieșit în evidență atunci când ai citit?
Cred că Brett se pricepe foarte bine la construit lumi credibile, pline de viață, dar și de aventură, pe care vrei să le descoperi chiar dacă poate nu sunt o destinație idilică de vacanță. Atmosfera pe care o crează te transpune complet în poveste și nu mai simți paginile, ci doar foamea de mai mult.
6. De ce ai recomanda primul volum al seriei „Demon” și altor membri ai echipajului Armada?
Pentru că ascunde o poveste a unei lumi suficient de diferite de a noastră încât să fie o evadare binevenită, și totuși cu personaje suficient de similare încât să putem empatiza cu ele. Poate desenatul unei glife împotriva demonilor de foc n-o să te ajute când ai de trimis un mail înfricoșător, dar ideile precum lupta cu frica, puterea comunității și lupta neobosită împotriva răului sigur o să te inspire. Și avem nevoie de asta la fel cum oamenii lui Arlen au nevoie de cineva care își poate imagina o lume mai bună.
Tweet