Efectele vizuale din serialul Urzeala Tronurilor continuă să ne surprindă – iar acum aflăm o parte din procesul care se află la baza acestora. Artistul conceptual Kimberley Pope a postat zeci de schiţe realizate pentru sezoanele unu și doi.
Ea a încercat să aducă o lume fantastică pe ecrane, apelând la diverse efecte speciale care se regăsesc atât în primul, cât şi în al doilea sezon. Scenografia şi imaginile sunt ambele pe măsura aşteptărilor fanilor. Pentru a înţelege procesul care stă la baza acestor efecte puteţi vedea schiţele artistului care se găsesc pe siteul său.
Urzeala Tronurilor are o acţiune centrată într-un regat fictiv numit Westeros. Magicul, epicul şi fantasticul se unesc în acest serial, în care conceptul artistic este unul surprinzător. Imaginea panoramică a oraşului-stat Qarth alături de viziunile diferite asupra unor locaţii familiare susţin talentul acestei artiste prin efecte vizuale impresionante.
Serialul Urzeala Tronurilor, inspirat din seria de romane Cântec de gheaţă şi foc (A Song of Ice and Fire), de George R. R. Martin, va continua cu un al treilea sezon, au anunţat, în luna aprilie a acestui an, reprezentanţii postului de televiziune HBO.
Tweet
Eu inca astept editia paperpack a ultimului volum(a dance with dragons).Deja a trecu foarte mult timp de cand ati scos editia hardcover…..si vad ca dureaza mai mult sa tipariti intr-un format mai mic decat traducere + tiparire.Daca nu ma inseala memoria ati scos volumul hardcover tradus + tiparit dupa 6 luni de la aparitia originala, iar editia paperpack a intrat deja in luna a cnci-a de cand se lasa asteptata.Chiar nu vreau sa imi stric colectia(si nu am sa o fac) mai ales ca nu imi plac cartile hardcover, ca de sut prea mari si incomode.Sper sa para in curand…noroc ca a avut review-uri destul de negative…. ca mi-as fi cumparat editia in engleza pana acum 😀