Vă spuneam zilele trecute că puteţi găsi informaţii despre cărţile Nemia în numarul 6 al Revistei de povestiri.
Fă cunoştinţă cu Motanov, mascota Revistei de povestiri. Motanov este antrenor de imaginaţie şi te invită la un concurs prin care să îţi testezi inventivitatea. Povesteşte-i lui Motanov, printr-un comentariu la acest articol, cum ar arata o lume în care ce îţi imaginezi se şi întâmplă.
Cinci dintre cei mai iscusiţi povestitori vor câştiga ultimele două numere al Revistei de povestiri.
Condiţii de participare:
* Concursul se desfăşoară în perioada 6 – 16 septembrie 2012, până la ora 23:00.
* Câștigătorii vor fi contactați prin e-mail în maxim trei zile de la încheierea concursului, iar lista cu numele lor va fi postată în maxim șapte zile după aceea.
* Dacă un câștigător nu confirmă în termen de 7 zile, premiile se vor acorda altor participanți.
Multă baftă!
Tweet
Mmmmm…..in lumea pe care eu mi-o imaginez e liniste si oamenii sunt buni si iubesc pisicile (da, am zis mai intai pisicile ca sa-l perii pe Motanov si sa-mi dea mie premiul :D), cat si toate celelalte animale si nu le mai tin pe strazi, nu le mai chinuie imbracandu-le ca Tinkerbell al lui Paris Hilton, nu-si mai fac haine din ele, nu mai testeaza rujurile pe ele, nu se mai duc ca circarii la circ sa vada animale si nici nu le mai inchid in puscarii (also known as Zoo). Si de ce nu, poate nici nu le mai mananca!
Buline de umbră pe fața mea. Frunze! Pe degete, soare. Sub mine, patul uriaș. Mă ridic, înaintea mea apăăăăă. Marea! Care mare? Parcă Marea Mânecii. Normandia? Da, Normandia. Eram în sufragerie când am văzut documentarul despre malurile Franței. Fără subtitrare, mama îmi traducea pe jumătate, dar într-o pauză de căscat mi-a spus mormăind că ar vrea să mă ducă acolo. Ea unde o fi, chiar?
Mamăăăăăăă! Nu mai țin minte exact, oare și-a dorit să vin aici sau să venim împreună? Îmi doresc să dau timpul înapoi.
Mamă, tocmai am venit din Normandia, acolo unde m-ai trimis înainte să dau timpul înapoi, înainte să adorm, în timp ce căscai. Pune-ți iar dorința. Vrei să mergem acolo sau vrei să mă duc singură? – Vreau să dorm. – Nu, mamă, zi-mi. – Trebuia să ai încredere, să te bucuri de mare. – Îmi doresc să fim în Normandia. – Nuuu, stai, am ceaiul pe foc. Prea târziu. Nisipul e blând și speriem un rac în primul lui pas înainte. În larg, se vede o barcă de pirați. Oare în ce an suntem? Dacă ar fi prezentul sufrageriei, aș recunoaște imaginile din documentar. Cred că suntem înainte de Marea Debarcare din Normandia, ce bine, îmi doresc să nu existe Al Doilea Război Mondial. Îmi doresc să nu existe nici primul. Îmi doresc ca malurile Normandiei să rămână sălbatice. – Mamă, ce ai găsit? – O carte de povestiri! – Ciudat, din ce an e? – Din viitor, 2012. Pe prima pagină scrie așa: ”Celor care vor trăi în lumea în care imaginația devine realitate”. – Hehe. Ia-o, cred că ne așteaptă de mult timp! 🙂
mult succes tuturor
Câţi dintre noi nu trăiesc într-o lume imaginară? Cine nu şi-a creat propria lui lume când nu i-a mai plăcut realitatea? Eu cred că sunt primul la creat lumi imaginare. Dar să nu mă înţelegeţi greşit, fac foarte bine diferenţa dintre realitate şi fantezie, doar că asta îmi este personalitatea-una visătoare.
Încă de când am învăţat să citesc, am fost prezent la biblioteca şcolii după cărţi. Şi cum era firesc pentru mine, am început cu basme. Am citit mult şi la fel de mult am şi visat. Citeam atât de mult încât la început doamna bibliotecară m-a acuzat că cu citesc toate cărţile pe care le iau acasa şi i-am demonstrat că le citesc. De atunci am devenit prieteni şi îmi dădea acasă chiar şi cărţi care nu erau de împrumutat pentru că ştia că le aduc foarte repede. La fel s-a întâmplat şi la liceu, în comparaţie cu colegii mei citeam foarte mult (nu atât de mult pe cât mi-aş fi dorit eu) şi doamna bibliotecară mă ştia destul de bine. Când nu mai ştiam ce să citesc îmi mai recomanda câte o carte şi niciodată nu a dat greş. Întro zi am fost cu un coleg de clasă să ne luăm nişte cărţi. Eu ştiam deja ce vreau să citesc, dar nu ştiam ce vrea şi colegul că astfel nu mă duceam cu el. Când i-a spus ce fel de carte vrea am crezut că intru în pământ de ruşine: roman de dragoste de genul Sandra Brown. Păi cum mă baiatule, la biblioteca unui liceu economic tu te duci să ceri romane de dragoste de 2 lei? Ce vroiam de fapt să spun , că am deviat puţin de la subiect, e că am citit atât de multe cărţi care m-au făcut să fiu şi mai visătoar. V
Câţi dintre noi nu trăiesc într-o lume imaginară? Cine nu şi-a creat propria lui lume când nu i-a mai plăcut realitatea? Eu cred că sunt primul la creat lumi imaginare. Dar să nu mă înţelegeţi greşit, fac foarte bine diferenţa dintre realitate şi fantezie, doar că asta îmi este personalitatea-una visătoare.
Încă de când am învăţat să citesc, am fost prezent la biblioteca şcolii după cărţi. Şi cum era firesc pentru mine, am început cu basme. Am citit mult şi la fel de mult am şi visat. Citeam atât de mult încât la început doamna bibliotecară m-a acuzat că cu citesc toate cărţile pe care le iau acasa şi i-am demonstrat că le citesc. De atunci am devenit prieteni şi îmi dădea acasă chiar şi cărţi care nu erau de împrumutat pentru că ştia că le aduc foarte repede. La fel s-a întâmplat şi la liceu, în comparaţie cu colegii mei citeam foarte mult (nu atât de mult pe cât mi-aş fi dorit eu) şi doamna bibliotecară mă ştia destul de bine. Când nu mai ştiam ce să citesc îmi mai recomanda câte o carte şi niciodată nu a dat greş. Într-o zi am fost cu un coleg de clasă să ne luăm nişte cărţi. Eu ştiam deja ce vreau să citesc, dar nu ştiam ce vrea şi colegul că astfel nu mă duceam cu el. Când i-a spus ce fel de carte vrea am crezut că intru în pământ de ruşine: roman de dragoste de genul Sandra Brown. Păi cum mă baiatule, la biblioteca unui liceu economic tu te duci să ceri romane de dragoste de 2 lei? Ce vroiam de fapt să spun, că am deviat puţin de la subiect, e că am citit atât de multe cărţi care m-au făcut să fiu şi mai visătoar. Va multumesc petru timpul acordat si sper ca v-a placut povestea mea.
Nuuu! N-as vrea sa existe o lume in care tot ceea ce iti imaginezi sa se intample. Ar fi un haos total. Nu doar ce-mi trece mie prin cap s-ar intampla, ci si gandurile celorlalti locuitori ai acestei lumi. Probabil ca numele acestei lumi ar fi “Nu veniti aici”. Nu, nu, nu, sa nu existe asa ceva! Ca imi imaginez si imi doresc ceva pentru mine sau pentru cei din jurul meu e bine, iar ca sa indeplinesc ceea ce vreau nu am nevoie de lumea “Nu veniti aici”, ci am nevoie de multa perseverenta, vointa, putere sa duc la bun sfarsit telurile propuse.
O lume in care ce-mi imaginez se intampla ar fi cam asa:m-as muta in casa mea,nou-nouta,cu biblioteca mea,nou-nouta si ea,imensa,plina de carti bune si foarte bune,m-as plimba prin gradina de trandafiri albi cu cele 3 pisici pe care le tot fugareste mama din bucatarie,cand ne ling farfuriile murdare.As avea un iubit iubitor,o mama mai intelegatoare,care sa-mi sustina lectura,in loc sa-mi zica:”Iar dai banii de haine pe carti?”Sa aiba mama job,sa ma bani de carti si sa calatoresc.mi-as dori multe.
O lume in care ce-mi imaginez se intampla ar fi cam asa:m-as muta in casa mea,nou-nouta,cu biblioteca mea,nou-nouta si ea,imensa,plina de carti bune si foarte bune,m-as plimba prin gradina de trandafiri albi cu cele 3 pisici pe care le tot fugareste mama din bucatarie,cand ne ling farfuriile murdare.As avea un iubit iubitor,o mama mai intelegatoare,care sa-mi sustina lectura,in loc sa-mi zica:”Iar dai banii de haine pe carti?”Sa aiba mama job,sa imi dea bani de carti si sa calatoresc,sa cunosc persoane asemeni mie,sa am prieteni adevarati,sa fiu cineva.Sa am viata personala.Mi-as dori multe.