Când toată lumea trâmbița că acțiunea din primele episoade a fost cea mai importantă, iar de-acum încolo vor urma filler-ele, Urzeala Tronurilor a surprins iarăși aseară, dovedindu-se revelator. Ultimul episod creează răni noi și le deschide pe cele vechi, face publicul mai conștient decât ar fi vrut de cine deţine cu adevărat puterea în Westeros sau care este actuala forță principală pe tărâmurile Gheții și adevărata sursă de teamă. Cele 50 de minute sunt pictate cu tot soiul de Geneze.
În Nord, acompaniată de Brienne, Sansa se reîntâlnește cu Littlefinger și ies scântei. Fata Stark nu-și mai permite inocențele ce i-au adus atâta durere în trecut, iar după momentul feminist pe care l-a avut după ce unica femeie-cavaler și-a pus sabia în slujba ei, vedem adevărul din My skin has turned to porcelain, to ivory, to steel. Aceasta și-a lepădat ultima piele, iar acum provoacă natura bărbatului inerent violentă și subversivă. Mișcările stângace ale lui Aidan Gillen când încearcă să o persuadeze se lovesc de scutul invizibil al fetei, dar și de cel cu păr blond răvășit de la dreapta sa. Petyr a pierdut-o și pe ea.
Se întrezărește și un plac de atac. Însă pe cine vor urma casele nordice? Sansa se trezește repetând vorbele lui Petyr, menționând că Ramsay a condus din Winterfell la fel cum Jon a condus la Zid. O lovitură substanțială pentru un cap pe jumătate regal, însă nimic ce nu poate fi reparat cu o blană cusută de aceeași persoană care a aruncat ocara. Porțile Castelului Negru se deschid, iar de această dată lasă să plece figurile de strajă ale acestei regiuni de pe hartă.
În Braavos, Arya trebuie să-și dovedeasă loialitatea față de procesul devenirii sale în doar o altă față din The House of Black and White. Acum că și-a primit înapoi darul vederii, poate retrăi cele mai dureroase momente ale vieții sale printr-o simplă piese de teatru, doar pentru a-și aduce aminte că în ciuda țelului final al ordinului Faceless Men, ea va rămâne întotdeauna Arya Stark. Jaqen o întreabă ”Does death only come for the wicked?”; indiferent de ce ar prefigura întrebarea pentru un viitor mai îndepărtat, ni se răspunde și în epilogul acestui episod.
Undeva după Zid, al treilea frate Stark din episod este ghidat de personajul lui Max von Sydow în altă viziune. Deloc precaut și neasumându-și vreo responsabilitate, Bran află pe calea cea grea cum au fost creați Ceilalţi. Publicul a continuat să subestimeze și să demită firul narativ al lui Bran, când el este, de fapt, o altă figură de seamă ce va bântui cele Șapte Regate mult după ce și confruntare finală se va fi încheiat. Cheia trecutului, prezentului și viitorului nu va fi niciodată un substitut de ajuns pentru o pereche de picioare, însă să nu vă îndoiți că nu va fura startul celor care merg pe cai.
În Insulele de Fier se îneacă, deci renaște un nou rege. Asumarea tronului de către Yara Greyjoy este susținută de Theon, care parcă a inhalat heliu când argumentează cauza surorii sale. Însă coroana și Tronul de Sare îi sunt refuzate permanent când unchiul ei, Euron Greyjoy, aduce părțile corpului necesare și numele lui Daenerys Targaryen în discuție. Spre deosebire de Yara însă, el știe că atunci când vine vorba de promisiunea unei cuceriri atât de vaste, rezistența corăbiilor oamenilor din Pike nu va fi îndeajuns. Euron câștigă și privește cu speranță către viitor în ciuda răpirii bunurilor sale de preț.
Aici intervine o tranziție superbă; camera se mută de la un bărbat proaspăt încoronat, la o femeie cu lumea la picioare. Însă pe cât de Arsă, Născută din Foc și Mamă a Dragonilor ar fi ea, tot atât de palpabil și iminent devine și sfârșitul lui Jorah prin ochii săi. Aceasta îi poruncește să găsească antidotul pentru greyscale – ușor de zis, greu de făcut. Să ne aducem doar aminte cum Stannis a adunat toți înțelepții din regat și, cu puțin noroc, a reușit să o vindece pe Shireen în primele etape ale maladiei. Poate că, până la urmă, există speranță și pentru Andali, cu Daenerys călărind către timpuri mai bune.
În Meereen, aflăm în final cine este noua față din trailer-ul pentru noul sezon. Kinvara, o Preoteasă Roșie a lui R’hllor, este angajată de Varys și Tyrion pentru a menține și extinde puterea lui Daenerys cât timp aceasta nu este prezentă. Însă oricât de loială s-ar declara aceasta reginei cu părul argintiu, ne este greu să îndepărtăm gândul că Tyrion tocmai a deschis o portiță unui venin letal, iar Varys intuiește asta și dovedește, după cum îl numește și singurul Lannister din încăpere, un scepticism sănătos. Astfel, maestrul șoaptelor azvârle ironii în direcția ei, însă ea le transformă în adevăruri. Fără îndoială, colierul ce-i încătușează gâtul marchează și devotamentul total ce ascunde secrete morbide, bătându-i în cuie titlul de înaltă preoteasă a Lordului Luminii. În ochii ei verzi se joacă flăcările secretelor multor generații, același foc care îl găsește pe Varys pe punctul de a îngenunchea, înțelegând acum că înțelepciunea și cunoștințele sale au o dată de expirare.
Finalul îl găsește pe Bran pășind încrezător spre și printre moarte. Deși nu are măreția luptei câștigate la Blackwater de către Tyrion, intensitatea Nunții Roșii sau emanciparea și afirmarea lui Daenerys renăscută din foc pentru a mia oară în episodul anterior, bătălia acestui episod va răsuna puternic în istoria serialului, răspunzând la una dintre cele mai presante întrebări puse de către fani timp de șase sezoane. Acum trei episoade aflam că numele lui Hodor este, de fapt, Wyllis, iar azi aflăm de unde, cum și de ce ”Hodor”. Din cauza că Bran s-a lăsat atins de Regele Nopții (Night’s King), acestuia nu-i rămâne decât să-și completeze transformarea în succesorul Corbului cu trei ochi în scurtul timp rămas sub copacul din weirwood. Aflându-se într-o altă viziune cu invadatorii de gheață în pragul ușii, ochii lui Hodor devin albi, atât în viziune, cât și în realitate, iar Bran se salvează pe el și pe Meera. Dintre lupii familiei Stark mai rămân doar Ghost și Nymeria.
Zbătându-se atât în secvențele retrospective, cât și în apărarea ușii, Hodor a știut dintotdeauna cum va muri. ”Hold the door!” îi urlă Meera în timp ce aceasta îl trage pe Bran spre locuri mai bune. Atâtea sacrificii făcute pentru un viitor mai bun, un viitor cu alți copii ai pădurii, cu alți copaci ai vechii religii. ”Hold the door!” Un alt episod în care moare unul dintre personajele pe care niciun izvor istoric nu-l va menționa, însă pe care publicul nu îl uită. ”Hold the door!” Și a ținut-o.
Eliza Niţă. Movienews.ro
Tweet
Da, faza cu “Hold the door” a fost geniala. Am citit pe undeva ca creatorii serialului au aflat adevarata poveste a numelui de la Creatorul Universului insusi (G.R.R. Martin). Plus ca una dintre intrebarile pe care le-a pus Martin cand a cedat drepturile de difuzare a fost numele mamei lui Jon. Si, se spune ca cei doi au reusit din prima cu numele (cough Lyana cough).
Cand am vazut piesa de teatru, impreuna cu Arya am ras, am fost consternat si am jurat un pic de razbunare impotriva autorului piesei.
Cand am vazut actiunea lui Bran de a se avanta singur intr-o viziune, parca am avut un flashback din filmele alea americane, cand o gasca de tineri de liceu (cu actori de 25-30 de ani, normal) sunt urmariti de un monstru (generic) si hotarasc sa se desparta ca sa acopere mai mult teritoriu.
Cand am vazut confruntarea dintre Degetel si Sansa, mi-a crescut inima sa o vad in sfarsit pe Sansa aratand ca este o Stark : “Daca nu ai stiut, esti un prost, daca ai stiut, esti inamicul meu!” Cat poate sa fie de geniala replica asta!
Cand am vazut discutia din Marea Piramida, am vazut in sfarsit un Tyrion depasit de situatie si un Varys batut la jocul lui. Genial. Nu credeam ca va exista cineva care sa ii intreaca pe astia doi. Cu toate astea, Tyrion are dreptate: cu un bun PR poti conduce o tara. Si el asta vrea sa faca. Nu e de ajuns ca oamenii sa stie cine i-a eliberat si ii apara. Trebuie sa le si aduca cineva aminte de asta in fiecare zi. Si aici intra in joc religia.
In concluzie, orice ar spune oamenii, ca acest episod este de umplutura, tin sa le aduc aminte ca suntem la episodul 5 din 10. Nu isi permit luxul sa faca un episod de umplutura. Este adevarat, existau episoade de umplutura (de formare a personajelor) la alte seriale, din alte timpuri. Am ramas surprins recent cand am inceput sa revad niste seriale mai vechi (Andromeda, seriile Stargate, s.a) ca in fiecare sezon sunt minim 20 de episoade. Nebunie. Acum in zece episoade nu ai timp sa dezvolti prea mult personajele si sa prezinti si actiune pura.
Am observat la mine 2 situatii: cand verific durata filmului la filmele care ma plictisesc (sa vad cat mai trebuie sa stau pana se termina filmul – cred ca au fost maxim 5 filme pe care le-am inchis inainte de final) si cand verific durata filmului sa vad daca mai este mult pentru ca actiunea este prea intensa si imi este frica sa nu se termine prea rapid si sa ma lase in coada de peste. GoT este unul din filmele din a doua categorie. Verific constant sa nu cumva sa se apropie derulatorul de final si actiunea este in toi si tocmai atunci incepe inima sa faca ture si sa ma intreb daca nu cumva o sa arunce o minge cu efect sa ma lase cu ochii in soare.
P.S. Cred ca pana la urma Spaima Uriasilor o sa faca marea miscare. Cine mai crede la fel?