Cum vă imaginaţi un posibil dialog între ştiinţă şi spiritualitate? Ce punţi de legătură pot exista între două sfere atât de distincte?

Editura Nemira vă invită luni, 21 ianuarie 2013, ora 19:00, la Cafeneaua Complexităţii, Club 24, Complexul Regie – Grozăveşti, la o dezbatere pe teme de ştiinţă-spiritualitate, moderată de Florin Munteanu şi Valentin Nicolau.

Vă prezentăm mai departe câteva argumente ale moderatorilor dezbaterii cu privire la necesitatea repunerii în dialog a ştiinţei cu spiritualitatea.

În această explozie de cuvinte pe care Internetul o revarsă asupra noastră, este din ce în ce mai greu să înţelegi cu-adevărat ce se întâmplă. Ne lovim în primul rând de însuşi mecanismul ce asigură comunicarea: limbajul. Cuvinte noi se nasc continuu, iar cele vechi îşi pierd din înţeles… Cuvântul a devenit punte sau barieră între o lume ce se transformă exponenţial şi o lume interioară formată educaţional printr-un proces învechit. Rezultatul!? Avem comunicaţii, dar nu mai avem Comunicare! Se manifestă pe scară globală o însingurare din ce în ce mai evidentă şi asta în pofida accesului aproape generalizat la cărţi, filme, muzică, imagini… şi toate într-o formă tehnică inimaginabilă. Despre capcana cuvintelor vom încerca să vorbim în această întâlnire.

Vom încerca să desluşim înţelesul unor cuvinte precum: viziune, previziune, clarviziune, anticipare, din perspectiva ştiinţei, dar şi din cea a abordării spirituale şi a teologiei.

Vom rafina termeni specifici ştiintei Complexităţii precum: emergenţă, autoorganizare, sisteme disipative, sisteme haotice, atractori, bifurcaţii… în speranţa că vom putea înţelege mai bine de ce este fundamentală antrenarea capacităţii de anticipare acum, în prag de naştere a societăţii Cunoaşterii.

Vom discuta despre sensibilitatea şi inteligenţa materiei de-a lungul fascinantului proces de complexificare a substanţei, pentru a da naştere unor structuri capabile să devină “conştiente” şi să acceadă la Conştiinţa Universală, la Logos.

Vom încerca să definim Omul şi rolul Omului în cadrul ecosistemului GAIA – planeta vie, rol ce transpare din ce în ce mai clar, atât din viziunea oferită de ecosofie, cât şi din cea a Sfinţilor Părinţi.

“Dumnezeu l-a introdus între făpturi, ca cel din urmă pe Om, care este peste toate, ca un laborator ce ţine şi leagă toate la un loc, ca o legătură naturală ce mijloceşte prin părţile sale între extremităţile universului şi aduce în sine la unitate cele despărţite după fire printr-o mare distanţă”. [Sfântul Maxim Mărturisitorul]

,,Omul este verigă de legătură a întregii naturi şi o esenţă formată din toate sevele ei, de aceea cel ce se cunoaşte pe sine cunoaşte prin sine totul” [Pico della Mirandola]

“Omul, văzut ca fiinţă dotată cu conştiinţă este un Arhem ( nu poate fi redus pentru studiu şi înţelegerea naturii sale la un sistem). Printre proprietăţile esenţiale ale acestui arhem se defineşte introdeschiderea, interacţiune fenomenologică la nivelul ortoexistenţial, interacţiune prin care Omul conştient, aflat într-o stare de armonie specială (un echilibru între raţiune, suflet şi spirit) participă nemijlocit la stabilizarea “inelului lumii materiale”, adică la însăşi stabilitatea Universului. Astfel, prin cunoaştere şi asumare, prin dezvoltare individuală şi colectivă, Omul este cheia de boltă a stabilităţii cuantice a acestui Univers, realizându-şi prin aceasta menirea sa. Acest nivel de acţiune prin non-acţiune se poate atinge doar prin formarea Omului ca entitate de natură superioară (spirituală) şi nu ca simplu pion pe o masă de şah a unui sistem social, indiferent de sorginte” [Florin Munteanu]