Dacă n-am şti că e vorba de primul roman al lui Martin, n-am fi atenţi la anumite detalii şi ne-am mulţumi să analizăm cartea în sine. Dar ştiind că-i un roman de la începutul carierei, ne simţim îmboldiţi cu toţii să judecăm cartea în perspectiva viitorului. Vom fi tentaţi să vorbim mai puţin despre valoarea romanului în sine, cât despre modul în care aceasta scoate la iveală idei care vor fi valorificate în Peregrinările lui Tuf sau în diferite povestiri, vom simţi din plin asemănările cu lumea din Urzeala tronurilor. Da, mentalitatea războinică şi onoarea exacerbată există şi în Lumina ce se stinge, şi în A Song of Ice and Fire, dar orice autor are teme favorite, obsesii şi subiecte preferate.

Romanul despre care vorbim este scris excelent. Martin are un simţ al grandorii şi al monumentalului care impresionează. Personajele sale au trăiri intense, evoluţii convingătoare şi reuşesc să se facă înţelese şi acceptate de cititori.

Acţiunea se petrece pe o planetă muribundă. De fapt, planeta respectivă n-a trăit niciodată cu adevărat. Soarta ei fusese să rătăcească prin beznă şi să nu fie propice vieţii. Dar, în drumul ei prin univers, planeta aceea a avut o perioadă de lumină. Iar oamenii de pe lumile din jur a transformat-o, au construit pe ea oraşe, au plantat păduri şi au populat-o cu animale – o joacă inutilă, o risipă zadarnică de resurse, menită să arate că umanitatea poate face orice.

Festivalul s-a terminat, vizitatorii au plecat, iar pe planeta menită pieirii, cu oraşe pustii, au rămas câţiva cercetători şi nişte indivizi cu un simţ bizar al onoarei, războinici cu mentalitate dintr-un trecut aspru, în care nu exista milă.

Contrastul dintre tehnologia avansată şi morală învechită, dar şi asemănarea dintre risipa generală (sugerată de oraşele care continuă să funcţioneze, deşi nu mai au locuitori) şi risipirea la fel de inutilă de vieţi sugerează că omenirea avansează tehnologic, dar rămâne pe loc din punct de vedere moral.

Citeşte mai mult pe revistanautilus.ro 

Autor: Liviu Radu