Familia Stark este în topul preferințelor cititorilor!


Topul preferințelor cititorilor seriei "Cântec de Gheață și Foc".

Săptămâna aceasta am descoperit preferințele voastre față de personajele cu care ne vom reîntâlni în “Încleștarea Regilor”. Fără să fiu surprinsă cât de puțin, a reieșit că familia Stark a pus stăpânire cu ușurință pe primele 10 locuri, cu Jon Snow în frunte. Îl admirăm pe răposatul Eddard Stark nu numai pentru caracterul său, ci și pentru cum și-a format oamenii care i-au fost alături și care acum îi răzbună onoarea.

Cu toate că Lannisterii sunt inamicul comun și, în general, antipatici tuturor, Tyrion face excepție de la regulă. Încă de la început ne-a plăcut de el, poate pentru că este atât de diferit de tatăl său precum și de frații săi gemeni, Regina Cersei și Jaime Lannister. Eu cel puțin am așteptări foarte mari în privința sa și cred că va avea parte de o evoluție deosebită în acest volum!

Să nu uităm nici despre ultima moștenitoare a Casei Targaryen, cu puterea și frumusețea specifică descendenților din dragoni. Daenerys se află la egalitate cu Jon, amândoi urmând destine și căi diferite în “Încleștarea Regilor”. Cu toate acestea, am putea spune că ambii sunt foarte asemănători, în special prin firea lor nobilă. Cât despre cea mai mare așteptare a mea, probabil că este cea referitoare la cei 3 dragoni ai săi, nou-născuți, și la cum o vor ajuta să pornească lupta pentru cucerirea Tronului de Fier, pentru locul său de drept.

Și pentru că tot am adus vorba de Tronul de Fier, vă propun să ne distrăm puțin cu jocul pe care îl găsim pe pagina de Facebook oficială a serialului “Urzeala Tronurilor”. Avem parte de strategie, de cunoștințe, de exersarea abilităților și de multe altele. Nu uităm ca este totuși o aplicație de Facebook, însă până la apariția mult așteptatului joc sau, și mai bine, a variantei Hardcover “Încleștarea Regilor” în cel mai scurt timp, ne reamintim de atmosfera întunecată și atât de fascinantă a primei cărți, cât și a serialului!

Spuneți-mi, cum ați concepe voi un top 5 al celor mai dezagreabile personaje din “Urzeala Tronurilor” și, eventual, din “Încleștarea Regilor”?

4 Commentarii

  1. Ion 30/06/2011 Reply
  2. Ion 30/06/2011 Reply
  3. ovidiu 30/06/2011 Reply
  4. Bogdan 04/07/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *