Serialul îndrăgit de o lume întreagă, Urzeala tronurilor, realizat după seria cărţilor scrise de George R.R.Martin, Cântec de gheaţă şi foc, a primit 17 nominalizări la Premiile Emmy 2013. Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen) şi Dame Diana Rigg (Olenna Tyrell) sunt fiecare nominalizaţi la câte o categorie: Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de dramă, Cea mai bună actriţă în rol secundar în serial de dramă şi Cea mai bună actriţă invitată într-un serial …
Peter Dinklage, actorul care îl interpretează cu măestrie pe Tyrion Lannister, unul dintre cei doi fii ai Casei Lannister, apare în topul realizat de către PETA al celor mai sexy celebrităţi vegetariene în 2013. Actorul nostru preferat nu apare pe un loc fruntaş, însă, se regăseşte alături de alte staruri masculine, adorate de sute de admiratoare, într-un top ce încurajează vegetarianismul şi recompensează pe cei care au ales să renunţe la a mânca produse cu conţinut animal.
Am descoperit recent un “jurnal online” al echipei de producție HBO, care se ocupă de realizarea sezonului 2 al serialului “Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor). Din acel moment, am început să urmăresc constant noile intrări, în speranța că vor divulga vreun amănunt interesant de pe platourile de filmare! Din fericire pentru mine și pentru zecile de mii de fani ai cărților, ai lui Martin și ai serialului, Cat Taylor – naratoarea și responsabila cu întreținerea acestui jurnal online – deși …
Da, ați citit bine! Sărbătorile de iarnă din acest an vor fi tare palpitante pentru noi toți, și asta pentru că “Dansul Dragonilor” de George R.R. Martin, cea de-a 5-a carte a seriei fantasy bestseller “Cântec de Gheață și Foc”, se află în curs de apariție pe Nemira.ro! Și pentru a nu vă ține și mai mult în suspans, gândindu-mă la nerăbdarea și entuziasmul cu care ați așteptat acest moment încă din vară, vă spun că data fixată pentru apariția …
Aseară, la cea de-a 63-a ediţie a Premiilor Emmy, interpretul lui Tyrion Lannister, Peter Dinklage, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, într-un serial dramă! Este o performanță excepțională pentru “Urzeala Tronurilor”, câștigătoare a mai multe Premii Emmy, ținând cont că este primul său an în care a fost nominalizat. Competiția a fost puternică, Peter Dinklage concurând alături de nume cunoscute precum John Slattery (Roger Sterling, “Mad Men”), Alan Cumming (Eli Gold, “The Good Wife”) sau Andre Braugher (Owen, “Men Of A …
Săptămâna aceasta am descoperit preferințele voastre față de personajele cu care ne vom reîntâlni în “Încleștarea Regilor”. Fără să fiu surprinsă cât de puțin, a reieșit că familia Stark a pus stăpânire cu ușurință pe primele 10 locuri, cu Jon Snow în frunte. Îl admirăm pe răposatul Eddard Stark nu numai pentru caracterul său, ci și pentru cum și-a format oamenii care i-au fost alături și care acum îi răzbună onoarea. Cu toate că Lannisterii sunt inamicul comun și, în …
Aseară am asistat la furtunosul și mult așteptatul final al primului sezon A Game of Thrones. Așa cum anunțam și în postul de ieri, filmările vor reîncepe spre finalul lunii Iulie iar premiera sezonului doi este anunțată de producători pentru primăvara anului 2012. Până atunci, rămânem cu o mulțime de subiecte asupra cărora putem dezbate și cu o mulțime de personaje îndrăgite, care ne-au oferit momente și replici demne de admirația noastră. Ca și în carte, am parcurs povestea din …