Interzisă în Irlanda imediat după apariție, Fetele de la țară, trilogie apărută în colecția Babel a Editurii Nemira, pune sub lupă vieți de femei, de la zilele vesele din tinerețe la atmosfera rece de la maturitate, abordând subiecte-tabu legate de societate și sexualitate. Edna O’Brien a fost dur criticată pentru viziunea îndrăzneață și libertină, pentru aparenta ușurință cu care și-a sustras cele două protagoniste din siguranța căminului de la țară, unde sunt supravegheate și în permanență sfătuite de părinți și vecini binevoitori, pentru a le abandona pe străzile din Dublin, unde tentațiile și păcatul „pândesc” la fiecare colț.
Autoarea a fost acuzată că și-a dezamăgit părinții și că și-a făcut de râs familia. Deși cenzorul irlandez avea să interzică și publicarea următoarelor șase romane ale Ednei O’Brien, talentul ei, aparent „rușinos” în Irlanda, avea să fie descoperit de milioane de cititori din întreaga lume, atrași de stilul muzical, de sinceritatea debordantă și de curajul celor două protagoniste, Kate și Baba, care caută aventura, riscul și iubirea fără să țină cont de limitele și normele societății.
– Ești o sălbatică și probabil c-ai crescut afară, în locuri deschise.
Acțiunea are loc după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-o perioadă represivă din Irlanda, unde le cunoaștem pe Kate și Baba, două adolescente care își doresc să fie iubite, admirate și invidiate. Sunt plictisite de viața liniștită de la țară, lipsită de provocări și de oportunități, însă sunt conștiente că această monotonie le asigură un viitor. Uneori, spiritul rebel este umbrit de siguranța unui cămin și de dragostea unui părinte, de cadouri scumpe și întâlniri pe furiș, însă surprizele își pierd treptat puterea: discuțiile aprinse și neînțelegerile sustrag urmele de armonie restante în familie, în timp ce libertatea promisă de oraș devine mult prea atrăgătoare pentru a mai putea fi ignorată.
Kate și Baba nu au fost întotdeauna prietene. Rivale. Colege de clasă. Dar nu și prietene. Contrastul izbitor dintre cele două fete nu se rezumă doar la înfățișare și comportament ci și la mod de gândire, idealuri și stil de viață. Din tinerețe și-au remarcat defectele și diferențele; le-au acceptat în adolescență și au învățat să le ascundă la maturitate, într-un schimb de idei, bunuri și vieți ce le menține apropiate zeci de ani, chiar și atunci când sunt acuzate de trădare, abandon și indiferență.
Legătura dintre cele două protagoniste pare să fie toxică, o relație consensuală de dependență. Baba este rea, vulcanică și imprevizibilă, tăioasă și acidă în vorbe. Nu pierde nicio ocazie să o rănească pe Kate, să o demoralizeze și să îi amintească toate momentele în care a greșit sau s-a lăsat manipulată de cei din jur. Dacă Baba este realistă și conștientă de puterea ei, de cât de ușor poate să obțină ceea ce își dorește dacă este vicleană și își folosește cum trebuie atuurile, Kate este visătoare, bună și dureros de naivă.
Dragostea îi absoarbe idealurile și îi distruge încrederea. O macină zi și noapte și o aruncă în deznădejde și disperare, unde se luptă cu reticența și ura „orășenilor”, care o etichetează rapid drept o fată sălbatică și needucată, o fată de la țară. Ea nu știe să își ascundă originea și să le ofere celor din jur ceea ce vor să vadă. Ea nu poate să fie ca Baba. Nu poate să fie Baba.
Plângi, dacă e să plângi, dar plângi singură.
Operele lui O’Brien pun în discuție situația femeilor în societatea contemporană și atacă educația represivă a acestora. Eroinele ei caută succesul în relațiile cu bărbații, de cele mai multe ori angajându-se în relații condamnate de societate. Tonul sumbru al romanelor sale este totuși rupt de pasaje poetice, dar și de scurte perioade de fericire ale eroinelor. Edna O’Brien privește în profunzimea lucrurilor cu franchețe, cu brutalitate, cu lirism, creând o saga dureroasă, dar nu lipsită de umor. Viziunea subtilă și curajoasă a scriitoarei irlandeze continuă să aibă rezonanță și în secolul XXI.
P.S.: Vă recomandăm și Scăunele roșii, o operă spectaculoasă, amplă, feroce, de mare profunzime, o capodoperă în viziunea lui Philip Roth.
Curiozitate: Știați că patru exemplare din Fetele de la țară au apărut într-un magazin din Limerick, Irlanda? Se presupune că romanul i-a provocat unei femei un atac de apoplexie. Celelalte trei au fost cumpărate de preotul parohiei de care aparținea și familia O’Brien, care le-a dus înapoi la Tuamgraney, unde au fost arse în prezența unui public numeros.
Tweet