O nouă apariție în imprintul Armada: prima parte din seria BIBLIOTECA INVIZIBILĂ, de Genevieve Cogman.

Irene este un agent special al Bibliotecii, organizația secretă care strânge cele mai importante cărți din toate universurile paralele. Alături de Kai, enigmaticul ei ucenic, este trimisă într-o Londră infestată de haos, unde legile naturale sunt modificate de supranatural și magie. Misiunea lor? Să recupereze o variantă unică a poveștilor Fraților Grimm.

Ajunși acolo, Irene și Kai sunt prinși într-un labirint de pericole, indicii contradictorii, societăți secrete, dragoni, vampiri, reptile din metal și roboți controlați prin magie. Nu doar viețile lor și reputația Bibliotecii sunt în pericol, ci realitatea însăși.

Bibliofilii o să adore această carte! Cogman scrie impecabil un fantasy distractiv, cu personaje complicate, multă acțiune și o lume bine construită și fermecătoare.

Library Journal

---

Draga mea Irene,

Ce plăcere să te revăd! Deși, firește, când spun „revăd“, mă refer la a ști că ai ajuns la Bibliotecă. Au trecut deja câteva săptămâni și nu vei crede cât de bucuroasă sunt să te știu ajunsă înapoi…

Irene se încruntă. Arăta a discurs pregătit dinainte. Avea un sentiment neplăcut în privința lui.

…și aș avea o misiune pentru tine.

Asta era.

Munca ta frecventă în lumile alternative te-a făcut să rămâi în urmă la curriculumul necesar de mentor al noilor elevi, dar, din fericire, am găsit o soluție.

Irene pufni. Coppelia o asigurase că totul se va rezolva, dar dăduse impresia de a reuși să deturneze atenția și să fenteze, și nu să compenseze ulterior prin vreo îndatorire neplăcută.

Se întâmplă…

Era complet pierdută.

…să avem un nou recrut, pregătit pentru prima sa misiune pe teren, și, firește, m-am gândit că ai fi persoana ideală pentru a-i fi mentor! Vei putea să-i oferi beneficiile experienței tale și, în același timp, să primești niște credite la dosar fiindcă te-ai ocupat de el.

Să se ocupe de el? Ce era, o bombă amorsată? Se cam săturase de elevi în ultimele săptămâni.

E o misiune foarte scurtă și nu ar trebui să-ți ia mai mult de câteva zile, poate o săptămână. Ar trebui să lucrați lângă un punct de ieșire fi x spre lumea desemnată, așa că, dacă sunt probleme sau întârzieri, îmi poți trimite un raport.

Suna, se gândi Irene, de parcă Coppelia chiar își dorea să-și acopere spatele în privința respectivă.

Dragă Irene, am o încredere nețărmurită în tine. Știu că mă pot baza pe tine să te ridici la tradițiile și așteptările Bibliotecii, oferind un exemplu valoros acestui nou recrut.

Suna și de parcă Supraveghetoarea sa ar fi citit prea multe broșuri de recrutare și coduri de bune practici proaste, în ultima vreme.

L-am autorizat pe Kai (așa se numește) să ia un transport rapid spre unde te afli, așa că îl poți aștepta din clipă în clipă.

Irene se opri, ascultând cu nervozitate. Dacă era așa, atunci lui Kai i se permisese să folosească una dintre cele mai restricționate metode de transport din întreaga Bibliotecă. Coppelia fie că nu voia să stea la discuții, ci doar să o dea la o parte și să o trimită în misiune, fie că acea misiune era ceva urgent, fie că exista ceva atât de dubios la Kai, încât nu trebuia văzut în public.

Poate că nu se descurca la navigarea normală prin Bibliotecă – o veste proastă în sine… și tocmai folosise prea multe propoziții introduse prin „fie“, ceea ce era o dovadă de gramatică proastă. Detesta gramatica proastă.

Are toate detaliile misiunii.

Asta era foarte rău. Coppelia putea să nu fie pregătită să scrie totul într-un e-mail. Irene adulmeca o treabă politică și nu dorea deloc să fie implicată în asta. Crezuse mereu că Supraveghetoarea ei era mai rezonabilă, mai orientată spre cercetare și machiavelică doar ocazional, nu genul care i-ar fi pus în brațe o misiune de nescris, un recrut fără experiență și un zvâc rapid spre cel mai apropiat punct de Traversare.

Lasă ultimul material adus la cel mai apropiat Birou, etichetează-l cu numele meu, iar eu mă voi ocupa de procesarea lui.

Măcar atât…

De pe coridorul de afară se auzi o pală bruscă de vânt și o bufnitură. Îi aminti de un tub pneumatic sub presiune, care livra niște hârtii.

Urmară o pauză și o bătaie la o ușă din apropiere.

– Intră! spuse Irene, întorcându-și scaunul în acea direcție.

Ușa se deschise, făcând loc unui tânăr.

– Tu trebuie să fii Kai, spuse Irene, ridicându-se. Haide înăuntru!

Poseda acel tip de frumusețe care îl transformă, imediat, dintr-un posibil subiect de interes romantic într-o imposibilitate absolută.

Nimeni nu își petrecea timpul cu oameni care arătau așa, scoși dintre paginile lucioase ale revistelor. Pielea lui era atât de palidă, încât îi vedea vinișoarele albăstrui de la încheieturi și din zona gâtului, iar părul lui era de un negru care părea aproape albastru oțelit, în lumina difuză, împletit în jos, pe ceafă. Sprâncenele lui aveau aceeași nuanță, iar pomeții săi ar fi putut tăia diamante – nemaivorbind de brânză. Purta o jachetă din piele neagră, uzată, și blugi care nu-i atenuau deloc frumusețea uluitoare, iar tricoul lui alb nu era doar perfect spălat, ci și călcat și apretat.

– Da, spuse el. Chiar sunt. Tu ești Irene, nu?

Până și vocea lui merita admiratori: era joasă, precisă și răgușită.

Alegerea firească a cuvintelor părea mai degrabă datorată afectării decât lipsei de preocupare.

– Sunt, recunoscu Irene. Și tu ești noul meu recrut.

– Da, spuse el pășind în încăpere și lăsând ușa să se închidă în urma lui. Și plec, în sfârșit, din locul ăsta, adăugă apoi.

– Văd. Te rog să stai jos. Nu am terminat încă de citit e-mailul Coppeliei.

Clipi spre ea, apoi străbătu cu pași mari încăperea și se aruncă în cel mai apropiat scaun, ridicând un nor sufocant de praf.

Ocupă-te de lucruri frumos și eficient și te poți aștepta la timp liber pentru cercetări personale, când termini. Îmi

pare rău că trebuie să te trimit înapoi atât de repede, dar este imperios, draga mea Irene, și trebuie să ne descurcăm cu toții cu resursele disponibile.

Cu afecțiune,

Coppelia

Irene se sprijini de spătar și se încruntă la ecran. Nu era adepta teoriei conspirației, dar dacă ar fi făcut-o, ar fi putut scrie volume întregi doar pe baza ultimului paragraf.

– Coppelia îmi spune că ai toate detaliile despre misiune, spuse ea, peste umăr.

– Mda. Madame Coppelia – accentuă el titlul – mi-a dat chestiile.

Nu mi s-a părut cine știe ce.

Irene se întoarse spre el.

– Dacă nu te deranjează, spuse, întinzând palma.

Kai vârî mâna în jachetă și scoase un plic albastru, subțire, pe care i-l dădu încet, transformând gestul într-unul politicos dintr-unul de simplu transfer.

– Poftim… șefa? Madame? Căpitane?

– „Irene“ e suficient, spuse ea.

Ezită pentru o clipă, dorindu-și să fi avut un cuțitaș pentru corespondență, dar nu era niciunul la îndemână și nu voia să-I arate lui Kai unde-și ținea lama ascunsă. Riscând să pară lipsită de

maniere, rupse plicul și scoase o bucată de hârtie.

Kai nu se aplecă în față să tragă cu ochiul, dar înclină capul, curios.

– Obiectiv, citi Irene cu voce tare, politicoasă. Manuscris original Grimm, volumul 1, 1812, în prezent la Londra, paralela B-395, cea mai apropiată Traversare în interiorul British Library, localizată la British Museum. Mai multe detalii disponibile la Bibliotecarul local.

– Grimm?

– Basme, cred. Irene lovi cu degetul marginea hârtiei. Nu e un domeniu familiar. Nu sunt sigură de ce am fost eu… noi trimiși în misiunea asta. Doar dacă nu ai tu experiență?

Kai clătină din cap.

– Nu mă prea pricep la treburi europene. Nici măcar nu știu în ce lume alternativă se află. Crezi că este ceva unic în acea lume?

Era o întrebare rezonabilă. Existau trei motive de bază pentru care Bibliotecarii erau trimiși în lumi alternative, spre a găsi anumite cărți: ori era vorba despre o carte importantă pentru un Bibliotecar senior, ori ar fi putut avea efecte asupra Limbii, ori era o carte specială și unică în acea lume. În acest caz, intrarea în proprietatea Bibliotecii a cărții ar fi întărit legăturile sale cu lumea din care provenea cartea.

(Irene nu era sigură în care dintre cele trei categorii se încadra ultima ei achiziție, deși suspecta că era vorba despre „efecte asupra Limbii“. Probabil că, la un moment dat, ar trebui să afle.) Dacă acest manuscris Grimm era genul de carte care apărea în lumi alternative multiple, atunci nu ar fi fost necesară o misiune specială alocată de Coppelia.

 Când Bibliotecarii deveneau seniori, nu mai erau interesați decât de rarități. O carte obișnuită, care exista în mai multe lumi, ar fi apărut pur și simplu pe lista de cumpărături a cuiva, probabil alături de opera completă a lui Nick Carter, colecția de cazuri a Judecătorului Dee, precum și biografiile integrale, adevărate sau nu, ale Părintelui Ioan1. Întrebarea privind motivul pentru care unele cărți erau unice și apăreau doar în anumite lumi rămăsese încă fără răspuns, iar Irene spera ca, într-o bună zi, să găsească unul.

Poate când avea să devină ea însăși Bibliotecar senior. Peste zeci de ani, poate chiar secole. În orice caz, nu avea rost să stea pe gânduri. Irene încercă să-și formuleze răspunsul pentru a-l face util, în loc să-l blocheze pe Kai în primele zece minute de când se cunoscuseră.

– Ar fi cel mai bine să aflăm ce știe Bibliotecarul local, când ajungem la destinația alternativă. Dacă nu ne-a spus Coppelia despre ce e vorba…

Kai ridică din umeri.

– Atâta timp cât plec de aici, nu mă plâng.

– De când ești aici? întrebă Irene, curioasă.

– De cinci ani, spuse el, iar tonul vocii i se reglase spre o politețe grijulie, asemenea pietrelor tocite de apa mării. Știu că aceasta este politica: să ții oamenii aici până când au studiat principiile de bază și să te asiguri că nu o iau la sănătoasa, dar e totuși vorba de cinci ani nenorociți!

– Îmi pare rău, spuse Irene sec, în timp ce scria rapid un răspuns la e-mailul Coppeliei.

– Îți pare rău?

– Da. Eu m-am născut să fac treaba asta, fiindcă părinții mei sunt ambii Bibliotecari. Asta a ușurat, probabil, lucrurile. Am știut mereu ce mă așteaptă.

Tweet