După ce omenirea a luptat pentru supravieţuire în Robopocalipsa, Daniel H. Wilson ne readuce în lumea devastată de războiul cu roboţii, în noul său volum, Robogeneza.

Mathilda Perez, fetiţa care are acces la comunicarea pe căi ascunse, vrea să-i salveze viaţa fratelui ei şi, în plus, trebuie să identifice o nouă ameninţare. Pe de altă parte, în rândurile celor din neamul Osage, supravieţuitorii obosiţi se străduiesc să redevină războinici. Iar de pe malurile unui Tokyo devastat inventatorul Takeo Nomura şi iubita lui fac o descoperire uimitoare în ocean.

În continuare, vă invităm să citiţi un fragment din Robogenza.

Briefing

Lucruri stranii se nasc în ceaţa războiului. Pe când eram în tranşee, noi am pierdut din vedere lumea. Acum, după ce s-a terminat, m-am gândit că trebuie să povestesc totul, pur şi simplu pentru a înţelege ce a fost.

În ultimele ei zile, maşina gânditoare cunoscută ca Archos R-14 a încercat să-i înţeleagă pe oameni. Deprinsese arta capturării minţilor umane, iar instrumentele pe care le-a utilizat au supravieţuit morţii sale. Eu am găsit poveşti captate în tipare de neuroni. Folosind hardware canibalizat, am luat trei relatări direct din trei minţi şi le-am legat de la început la sfârşit, apoi înapoi. Au fost necesare trei asemenea reiterări. Trei repetări pentru a fi înţeleasă.

Se spune că istoria este scrisă de învingători, însă aceasta este scrisă de învinşi. Numele meu este Arayt Shah şi iată cum am învins în Adevăratul Război.

Noul Război: minutele finale

În ultimele minute ale Noului Război, inamicul Archos R-14 a recurs la tactici nemiloase. Când au ajuns finalmente la Câmpurile de Inteligenţă Ragnorak, unde se îngropase Archos R-14, soldaţii aliaţi epuizaţi au fost întâmpinaţi de creaturi oribile: maşinării iuţi, asemănătoare unor crabi, care manipulau corpurile soldaţilor căzuţi. Ele îşi îngropau membrele din titan în carnea moartă sau muribundă, astfel încât cadavrele soldaţilor se ridicau. Paraziţii aceia au afectat cumplit corpurile şi minţile celor vii… dar contribuţia cea mai oribilă a lui Archos R-14 la Adevăratul Război a fost ceea ce a rămas după terminarea bătăliei.

ARAYT SHAH

ID NEURONAL: LARK IRON CLOUD
Nu exista niciun mod prin care să câștigăm războiul acesta și noi o știam, dar am mers oricum mai departe. Îmi îndes fularul cadrilat mai adânc în canadiană și-mi ţin răsuflarea. Îngenunchez pe câmpia abia sărutată de gheaţă, mă reazem de un copac și apăs pe obraji marginile reci ale ochelarilor cu amplificare binoculară. Situaţia s-a dus complet dracului aici, în pădurile uitate de Dumnezeu din vestul Alaskăi.

Noul Război a început când o mașină gânditoare pe care noi o numim Big Rob a întors împotriva noastră propriile noastre unelte. În nebunia Orei Zero, unii dintre cei aflaţi în statul Oklahoma s-au refugiat în sânul Naţiunii Osage. Noi, supravieţuitorii, ne-am retras în așezarea rurală Calul Sur și ne-am considerat norocoși. Dar mașinile au evoluat. De-a lungul lunilor și anilor, ele au traversat Marile Prerii, s-au furișat prin iarba înaltă care se legăna în vânt și au suit pe promontoriile noastre de piatră.

Așa că am luptat cu ele. Și luptăm și acum.

Gloanţele noastre se urmăresc printre ramurile copacilor negri și trasoarele strălucesc ca nişte stele căzătoare. Ultimele linii ale tancurilor noastre umblătoare sunt dispuse în formaţiune defensivă și spoturile lor sclipesc puternic în amurg; fiecare matahală cu patru picioare este o pată de lumină aflată la o jumătate de kilometru de fraţii săi și ghemuită, pentru a asigura acoperire trupelor terestre. Focul negru al inamicului ţiuie, ieșind din pădure ca ţânţarii. Majoritatea gloanţelor sale sunt plugeri care se îngroapă în carne, dar spre noi înaintează de asemenea iute valuri de târâtori ce explodează – ciotacii.

Las ochelarii să-mi atârne pe piept și pornesc la drum. Radioul din gulerul meu șuieră de apeluri de ajutor din partea echipelor împrăștiate peste terenul accidentat. Înaintând ghemuit printre copaci, ignor ţipetele întretăiate și mă-ndrept spre echipa Beta. Nu există întăriri. De acum n-a mai rămas decât metal, zăpadă și sânge.

– Răspunde, Lonnie, icnesc în radioul meu. Ești acolo?

– Te ascult, sosește răspunsul.

Glasul este calm și măsurat. Îi aparţine generalului nostru Lonnie Wayne Blanton, un cowboy bătrân. Bărbatul acesta este important pentru mine. Mi-a salvat viaţa și m-a pus pe calea cea dreaptă, iar acum încerc să văd cum naiba să-i spun că totul a fost în zadar.

– Toate echipele sunt blocate. Situaţia e complet belită. Mă deplasez în susţinerea lui Beta.

– Recepţie, zice Lonnie.

Pauză.

– Rezistaţi. Cât puteţi de mult.

– Mulţumesc, îi transmit eu. Mulţumesc pentru toate.

Am ajuns atât de departe doar pentru că am supus armele inamicului ingineriei inverse. Armata Calul Sur a izbutit să se apropie la o mie cinci sute de kilometri de Big Rob. Ne-am lăsat sângele împroșcat pe copacii pădurilor și am continuat înaintarea. Am redus la jumătate distanţa aceea, ignorând zbieretele soldaţilor căzuţi. Și aici, la o sută cincizeci de kilometri de ţintă, trupele noastre s-au scindat și s-au dezintegrat, iar acum am pierdut totul.

Nu ne-a mai rămas decât să luptăm unul pentru altul.