#ComingSoon: cărți în pregătire pentru 2022

Ne pregătim de un nou an, în care să ducem plăcerea lecturii și mai departe decât am făcut-o până acum în 30 de ani, și cu povești diverse, interesante, magice. Pentru 2022 vă pregătim și vă așteptăm cu multe noutăți editoriale și surprize – continuări de serii, romane noi și premiate, dar și câteva reeditări mult așteptate.

Mai jos vă dezvăluim doar o parte dintre cele mai așteptate cărți Nemira în anul care se ivește, rămâneți pe aproape în comunitatea Nemira de pe pagina de Facebook, grupurile de cititori, Instagram, TikTok sau Youtube, ca să aflați treptat ce vă mai pregătim.


Cărți în curs de pregătire pentru 2022

În imprintul ARMADA, vă vom aștepta cu o altă serie de Andrzej Sapkowski, scriitorul polonez care v-a făcut cunoștință cu faimosul WITCHER. Primul volum va fi publicat chiar în prima lună a anului, Turnul nebunilor. De la maestrul Stephen King vă facem bucuria de a publica Cujo, de a reedita Sub Dom, dar și de a publica două titluri noi: If it bleeds, pe care știm că îl așteptați de ceva timp.

O să vă bucurați și de un nou SF de Kim Stanley Robinson, The Ministry for the Future, dar și We are sattelites, de Sarah Pinsker, roman care acum la final de an a luat Hugo pentru proză scurtă. Pentru toți fanii seriei Dune și cititorii care vor să rămână cât mai mult timp în universul început de Frank Herbert, urmează să începem trilogia Legendele Dunei, de Brian Herbert. Pasionații de thrillere psihologice se vor bucura să afle că le pregătim un nou roman de la C.J. Tudor, Burning girls. Vom continua mai multe serii îndrăgite, precum The last Graduate, de Naomi Novik, sau The Fated Sky, de Mary Robinette Kowal, dar și Valurile liniștesc vântul, de Frații Strugatki sau Lumii îi spuneau pădure, de Ursula K. Le Guin.

Pentru partea de thriller pregătim câteva surprize și page turners captivante: Sanatoriul, de Sarah Pearse, considerat un „Shining cu hotelul plin de oameni” de către cititori, Mother in law, de Sally Hepworth, declarată cea mai bună carte din 2020 pentru Bustle, Cosmopolitan, Woman’s Day și Refinery29; de asemenea, autoarea hitului Ceva în apă, Catherine Steadman, revine cu o nouă poveste încurcată și fermecătoare în Dissapearing act. Iar în toamnă vom răspunde împreună la întrebarea: Cine e Maud Dixon, prin romanul semnat de Alexandra Andrews, un soi de „Talentaul domn Ripley” în lumea editorială.

În colecția de romance & historial fiction Damen Tango, promitem să vă aducem povești de care să vă îndrăgostiți și care să rămână lipite de inimile voastre. Continuăm seria de romane care au în centru o personalitate istorică foarte îndrăgită. începută cu Mademoiselle Coco și parfumul iubirii, cu Frida Kahlo și Edith Piaf. De asemenea, vom continua povestea romanului Artista Henna și vom afla mai multe despre Lakshmi, cu The Secret Keeper of Jaipur. Rebecca Serle revine cu romanul perfect de citit vara care vine (pe Coasta Amalfitană, unde altundeva?), One Italian Summer, dar și Josie Silver cu o poveste heartwarming și șarmantă (așa cum ne-a obișnuit deja prin O zi de decembrie), One Night on the Island, precum și Louise Fein (autoarea bestseller-ului Fiica Reichului), cu The Hidden Child, povestea unui secret teribil și rușinos – cât de departe sunt dispuși oamenii să meargă pentru a-și proteja viața fermecată – chiar dacă asta înseamnă să-și abandoneze copilul unei soarte îngrozitoare?

În colecția de literatură străină Babel vom avea numeroase noutăți mult îndrăgite la nivel internațional și premiate, precum:

Situl, de John Preston, romanul care stă la baza filmului Netflix cu Carey Muligan și Ralph Fiennes, despre povestea fascinantă, inspirată din realitate, a unei comori anglo-saxone descoperite pe un domeniu englezesc. Mrs England, de Stacey Halls, un roman amplasat în peisajul atmosferic din West Yorkshire, care demonstrează că autoarea este una dintre cele mai convingătoare povestitoare noi din vremurile noastre. Avem vești frumoase și pentru cititorii care au îndrăgit Pachinko, pentru că urmează să publicăm un nou roman de Min Jin Lee, Free Food for Millionaires, dar și pentru cei care au citit Un gentleman la Moscova de Amor Towles – îi vor recunoaște stilul inconfundabil al scriitorului în romanul Lincoln Highway. Avem pentru voi un roman istoric din frumoasa Italie, care o să vă aducă aminte de Downtown Abbey sau The Crown: Hotel Portofino, de J.P. O’Connell. Continuăm seria de mituri cu Lion’s Honey: The Myth of Samson, de David Grossman, despre mitul lui Samson, unul dintre cele mai furtunoase, carismatice și pline de culoare personaje din Biblia ebraică, dar și Weight, de Jeanette Winterson, despre mitul lui Atlas și Hercule. Nu în ultimul rând, un roman despre unirea interzisă dintre doi tineri înrobiți într-o plantație Deep South, dar și despre refugiul pe care îl găsesc unul în celălalt și o trădare care le amenință existența – The prophets, de Robert Jones Jr.

Pentru iubitorii de nonficțiune pregătim în 2022 surprize de neratat.

În imprintul Orion apar câteva eseuri care pot schimba vieți: Misterul regelui. Despre scris, de Stephen King, un tur de forță despre viață și meșteșugul de a scrie, Genele materne, de Abigail Tucker: un eseu despre biologia și psihologia din spatele instinctului matern și The musical Human, de Michael Spitzer, cartea din care veți afla cum ne-a modelat muzica viața și societatea de-a lungul secolelor. Seria de auto- și biografii continuă cu figuri publice care modelează societatea în care trăim: The Truths We Hold. An American Journey, o declarație de credință semnată de vice președintele SUA Kamala Harris, The Queen, de Matthew Dennison și incredibila poveste Born a Crime. Stories From a South African Childhood a lui Trevor Noah. Iar pentru toamnă pregătim un nou memoir inspirațional: The Mountain is you: Transforming self sabotage into self mastery, de Brianna Wiest.

Așa cum v-am obișnuit, în colecția Yorick de arte ale spectacolului aducem cărți despre artiști care au schimbat lumea și domeniul lor artistic, iar în 2022 îi veți descoperi pe regizorul Ingmar Bergman, cântăreața Edith Piaf, trupa Beatles și inegalabilul „prieten” Mathew Perry, care scrie pentru prima dată despre aventurile pe platourile de filmare de la Friends, dar și despre partea întunecată a celebrității.

La n’autor, 2022 se va deschide cu o revenire mult așteptată: Bogdan Munteanu, autorul volumului Ai uitat să râzi, va publica primul său roman. O carte care-l are în centru pe Ciprian, un bărbat a cărui călătorie în sine, în trecut, în familie și în(tre) ceilalți e o încercare de acceptare a vieții cu o boală tabu: epilepsia. O poveste contemporană cu miez, cu umor și fără încrâncenare.
Îi vor urma alte reveniri splendide – titluri noi de Goran Mrakić, Florin Chirculescu, Liviu Ornea, Horea Sibișteanu ș.a. –, dar și debuturi foarte faine – cum ar fi cel al lui Cătălin Ceaușoglu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *