În colecția Damen Tango își face apariția o autoare nouă, Tessa Bailey, autoare de bestsellere incluse pe lista The New York Times, cu un roman plin de amuzament și romantism – S-a întâmplat într-o vară.

Piper Bellinger e bogată, are influență, iar reputația sa de petrecăreață face ca paparazzi să fie mereu pe urmele ei. După ce lucrurile – și consumul de șampanie – scapă de sub control în timpul unei petreceri, Piper ajunge la închisoare, iar tatăl său vitreg decide că tânăra are nevoie de o lecție, așa că o lasă fără bani și o trimite să învețe ce-i responsabilitatea alături de sora sa, obligându-le să plece în Westport, să se ocupe de barul familiei. După nici cinci minute în pitorescul orășel, Piper îl întâlnește pe căpitanul Brendan Taggart, un tip masiv, cu barbă, care e convins că ea n-o să reziste nici măcar o săptămână fără luxul cu care e obișnuită. Numai că Piper e hotărâtă să le demonstreze tatălui ei vitreg și localnicului sexy și morocănos că are mai multe de oferit, nu doar drăgălășenia. Fata pasionată de evenimente mondene și de distracție și marinarul ursuz sunt complet diferiți, dar atracția care mocnește între ei nu mai poate fi ignorată. Vor reuși, oare, cei doi să treacă peste tot ce îi desparte?

Când apare o carte scrisă de Tessa Bailey, o cumpăr fără să stau pe gânduri.

Sally Thorne, autoarea volumului The Hating Game

Poveștile ei sunt la fel de proaspete și de amuzante ca o comedie romantică de pe Netflix… Bailey e maestra intrigilor amuzante și sexy, iar toți cei cărora le place un strop de erotism vor descoperi în ea o maestră a limbajului licențios.

Entertainment Weekly

---

Fragment în avanpremieră

Inimaginabilul s-a întâmplat.

Cea mai lungă relație a ei de până acum… încheiată într-o clipită.

Trei săptămâni din viața ei, irosite.

Piper Bellinger se uita la rochia ei de cocktail Valentino, roșie ca rujul intens, cu un umăr gol și încerca să-i găsească defecte, dar nu reușea. Picioarele ei bronzate exact cât trebuia luceau atât de tare, încât ar fi putut verifica în luciul lor dacă i-a rămas ceva între dinți.

Nimic nu părea nelalocul lui nici în partea de sus. Își pusese banda de susținere a bustului luată din culise, de la o defilare de modă din Milano, la Săptămâna Modei, deci chiar Sfânta Treime a benzilor pentru bust, iar micuții ăia stăteau exact cum trebuie. Suficient de mari să atragă privirea unui bărbat, suficient de mici să pară atletici în fiecare a patra postare pe Instagram. Versatilitatea menține interesul oamenilor.

Mulțumită acum că nimic din înfățișare nu era nelalocul lui, Piper privea în sus de-a lungul cracului cu pense al costumului Tom Ford clasic, pe care îl purta Adrian, fără să-și poată stăpâni un suspin când a ajuns la reverele ascuțite și la butonii cu monogramă. Felul în care iubitul ei se tot uita la ceasul Chopard și scruta mulțimea peste capul ei nu făcea decât să-i sporească impresia de playboy plictisit.

Nu fusese tocmai fața asta de inabordabil rece o atrăsese la el?

Doamne, prima noapte în care s-au întâlnit părea c-a fost acum o sută de ani. Își făcuse vreo două tratamente faciale de atunci, nu? Și, oricum, ce mai însemna timpul? Piper își amintea de parcă fu­sese ieri cum se cunoscuseră. Adrian o ferise să calce în vomă la petrecerea aniversară a lui Rumer Willis. Când se uitase la bărbia lui cu trăsături ferme și la brațele lui, se simțise purtată înapoi în timp, în vremurile de aur ale Hollywoodului. O epocă a smochin­gurilor și a femeilor care păşeau ușor, de parcă pluteau, în rochiile lor lungi, cu pene. Acesta era începutul propriei sale povești de dragoste clasice.

Iar acum intra genericul de final.

— Nu pot să cred că dai așa cu piciorul la tot, a șoptit Piper, lipindu-și paharul de șampanie între sâni.

Poate, dacă îi atrăgea atenția acolo, se răzgândea?

— Am trecut prin atâtea împreună.

— Da, printr-o mulțime, nu-i așa?

Adrian îi făcea cu mâna cuiva de la etajul superior, iar gestul lui lăsa să se înțeleagă că li se va alătura curând. Veniseră împre­ună la petrecerea cu tematică alb, negru și roșu. O mică soirée cu strângere de fonduri pentru un film indie, numit Stilul de viață al celor oprimați și faimoși. Scenaristul-regizor era un prieten de-ai lui Adrian, ceea ce însemna că majoritatea elitei din Los Angeles strânse aici era formată din cunoștințele lui. Prietenele ei nici măcar nu erau acolo ca s-o consoleze sau s-o ajute să iasă cu grație din scenă.

Adrian își concentra atenția pe ea din nou, nerăbdător.

— Stai, ce spuneai?

Piper a zâmbit forțat, atentă să se străduiască fix cât trebuia, dar fără să dea în rictus. Bărbia sus, femeie. Nu era prima ei despărțire, nu? Și ea părăsise de nenumărate ori, chiar pe nepusă masă. Ăsta era orașul mofturilor, până la urmă.

Dar nu observase cât de rapid se schimbaseră lucrurile. Cel puțin nu până de curând.

La cei 28 de ani ai ei, Piper nu era bătrână. Dar era una dintre cele mai bătrâne femei de la petrecerea asta. Și de la toate petrece­rile la care mersese în ultima vreme, dacă se gândea bine. Rezemată de marginea din sticlă ce dădea spre Melrose, stătea o viitoare star­letă pop care nu putea avea mai mult de 19 ani. Nu avea nevoie de bandă de la Milano ca să-i țină sânii. Erau ușori și săltăreți, cu sfârcuri care îi aminteau lui Piper de conurile de înghețată.

Gazda însăși avea 22 de ani și își începea cariera în film.

Asta era cariera lui Piper. Petrecerile. Să fie văzută. Să prezinte ocazional produse pentru albit dinți și să primească câțiva dolari pentru asta.

Nu că avea nevoie de bani. Sau cel puțin nu credea că avea ne­voie de bani. Tot ce poseda era pe cardul de credit, ce se întâmpla apoi nu mai știa. Presupunea că factura ajungea pe e-mailul tatălui ei vitreg sau ceva de genul ăsta? Spera să nu se strâmbe la vederea chiloțeilor cu gaură în față pe care-i comandase din Paris.

— Piper? Alo? a urmat Adrian fluturându-și mâna spre fața ei.

Atunci și-a dat seama că se holba la starleta pop de ceva timp. De atât de mult timp, că tipa începuse și ea să-i întoarcă privirea.

Piper a zâmbit și i-a făcut cu mâna, arătând fără niciun sens spre paharul de șampanie înainte să revină la conversația cu Adrian.

— E din cauză că te-am menționat în treacăt la terapie? Nu am intrat în amănunte sau ceva de genul ăsta, pe cuvânt. De cele mai multe ori, tragem un pui de somn, în timpul întâlnirilor noastre.

El s-a uitat fix la ea câteva secunde. Sincer, era destul de plă­cut. Nu mai primise atâta atenție de la el de când aproape alune­case pe vomă.

— Am mai ieșit eu cu fete cu capul în nori, Piper, a oftat Adrian. Dar tu le întreci pe toate… de departe.

Piper își păstrase zâmbetul pe buze, dar asta îi cerea mai mult efort decât de obicei. Oamenii se uitau la ei. Chiar în momentul acela, ea era în fundalul a cel puțin cinci selfie-uri care se făceau pe acoperiș, inclusiv unul a lui Ansel Elgort. Ar fi fost un dezastru să lase să i se vadă pe față că avea inima frântă, mai ales atunci când se va afla despre despărțire.

— Nu înțeleg, a spus ea râzând și dându-și peste umăr părul roșcat-auriu.

— Șocant, a zis Adrian sec. Ascultă, iubito. Au fost distractive astea trei săptămâni. Ești un spectacol în bikini, a continuat dând din umerii lui acoperiți cu costumul elegant. Vreau doar s-o închei înainte să ajungă plicticos, știi?

Plicticoasă. Tot mai bătrână. Nu e regizoare și nici star pop. Doar o fată drăguță, cu un tată vitreg milionar.

Dar Piper nu se putea gândi la asta acum. Nu voia decât să plece de la petrecere cât mai discret posibil și să tragă un plâns zdravăn. Asta, desigur, după ce băga un Xanax și posta un citat inspirațional pe Instagram. Așa ar putea să-și confirme despărțirea, dar și să controleze ea povestea. Poate ceva despre evoluție și iubi­rea de sine?

Sora ei, Hannah, ar găsi versurile perfecte pentru asta. Tot tim­pul stă pe o grămadă de viniluri, cu căștile alea uriașe și urâte pe cap. La naiba, și-ar fi dorit să fi dat mai multă atenție părerii lui Hannah despre Adrian.

Ce spusese?

Arată de parcă cineva a desenat niște ochi pe un nap.

Și, încă o dată, Piper nu a mai fost atentă, iar Adrian s-a uitat a doua oară la ceas.

— Am terminat? a întrebat el. Trebuie să socializez.

— Ah, mda, s-a grăbit ea să răspundă, dar cu o voce groaznic de nefirească. Ai mare dreptate să încheiem lucrurile înainte să ne lovească plictiseala. Nu mă gândisem așa.

Şi-a ciocnit paharul de șampanie de al lui.

— Ne decuplăm conștient. Très mature.

— Exact. Spune-i cum vrei, a spus Adrian forțând un zâmbet. Mulțumesc pentru tot.

— Ba eu mulțumesc, a răspuns Piper strângând din buze ca să pară cât mai puțin aiurită. Am învățat multe despre mine în ulti­mele trei săptămâni.

— Haide, Piper, a râs Adrian uitându-se la ea din cap până-n picioare. Te îmbraci ca o Barbie și cheltuieşti banii lui tati. Nu ai de ce să înveți ceva.

— Am nevoie de un motiv? l-a întrebat ea, încă zâmbind.

Adrian a tras aer în piept, enervat că fusese prins în capcană.

— Presupun că nu. Dar, cu siguranță, ai nevoie de un creier care să funcționeze dincolo de câte like-uri primești la o fotografie cu țâțe. Viața înseamnă mai mult de-atât, Piper.

— Da, știu, a spus cuprinsă de iritare și ceva mai multă rușine. Viața o documentez prin fotografii…

— Doamne, aproape că a râs Adrian. De ce mă forțezi să fiu nesimțit?

Cineva l-a strigat din penthouse, iar el a făcut un semn că totul era OK, fără să-și ia ochii de la ea.

— Nu ai nimic special, OK? Sunt mii de Piper Bellinger în orașul ăsta. Ești doar un mod de a face timpul să treacă, a conti­nuat dând din umeri. Iar timpul tău s-a terminat. Era un miracol cum Piper reușise să-și mențină zâmbetul cuce­ritor pe față, în timp ce Adrian se îndepărta, deja strigându-și pri­etenii. Toată lumea de pe acoperiș se uita la ea, șușotea; cu compătimire − cea mai rea dintre toate nenorocirile. I-a salutat ri­dicându-și paharul, dar și-a dat seama că e gol. L-a lăsat pe tava unui chelner în trecere, și-a luat plicul din satin Bottega Veneta cu toată demnitatea de care e capabilă și s-a strecurat printre rândurile de privitori, clipind ca să ascundă umezeala din ochi și să vadă butonul de la lift. Când ușile au ascuns-o finalmente de mulțime, s-a lipit cu spatele de peretele din metal, trăgând aer adânc în piept, pe nas, apoi, afară pe gură. Știrea că Adrian i-a dat papucii va circula pe toate canalele sociale, poate inclusiv cu video. După asta, nici măcar celebritățile din Liga C nu o s-o mai invite la pe­trecerile lor.

Avea reputația unei tipe care știa să se distreze. A cuiva de invi­diat. Era „fata aia”.

Dacă nu mai avea statut social, ce-i mai rămânea?

Piper și-a scos telefonul din plic și și-a căutat un Uber fără să se gândească prea mult, găsind un șofer care era la doar cinci minute distanță. Apoi a închis aplicația și a intrat pe lista de Favoriți. A stat o clipă cu degetul deasupra numelui lui Hannah, dar a apăsat pe Kirby. Prietena ei a răspuns de la primul apel.

— Dumnezeule, e adevărat că te-ai rugat de Adrian să nu se despartă de tine, în fața lui Ansel Elgort?

Era mai rău decât crezuse. Oare câți dăduseră deja pontul la TMZ? Mâine, la 6:30, vor răscoli numele ei prin studioul de știri, în timp ce Harvey va sorbi din ceașca lui reutilizabilă.

— Nu m-am rugat de Adrian să nu mă lase. Haide, Kirby, mă știi mai bine de-atât.

— Pisi, te știu. Nu sunt precum ceilalți. Trebuie să controlezi pagubele. Ai vreun agent pe care îl plătești acum?

— Nu mai am. Daniel mi-a zis că nu merită dat comunicat de presă când merg la cumpărături.

— OK, boomer, a pufăit Kirby.

— Dar ai dreptate, am mare nevoie să atenuez pagubele.

Ușile liftului s-au deschis și Piper a ieşit pe hol, toc-toc, cu to­curile ei roșii, ajungând într-un final pe Wilshire, unde aerul cald și aspru de iulie i-a uscat ochii. Clădirile înalte din centrul orașului Los Angeles se înălţau spre cerul cețos al nopții, iar ea și-a ridicat privirea ca să le vadă vârfurile.

— Până la cât e deschisă piscina de pe acoperișul Mondrian?

— Mă întrebi despre orare de funcționare într-un moment ca ăsta? s-a înfuriat Kirby, apoi s-a auzit cum trage din țigara electro­nică. Nu știu, dar e trecut de miezul nopții. Dacă nu s-a închis deja, se închide curând.

Un Lincoln negru a parcat lângă bordură. După ce a verificat numărul de înmatriculare, Piper s-a urcat și a închis ușa.

— Oare să intrăm prin efracție în piscină și să ne distrăm de pomină nu ar fi cel mai bun mod de a ne răzbuna? Adrian ar fi ăla care s-a despărțit de o legendă.

— A, căcat, a vorbit Kirby dintr-o răsuflare. O trezești la viață pe Piper 24.

Ăsta era răspunsul, nu? N-a avut an mai bun ca acela în care a împlinit 24 de ani, când hoinărea de nebună prin Los Angeles, devenind faimoasă pentru că era faimoasă. Acum nu era nimic altceva decât o mică fundătură. Poate venise timpul să-și ia co­roana înapoi. Dacă făcea asta, poate nu i se mai repetau în cap, din nou și din nou, cuvintele lui Adrian, forțând-o să se gândească dacă nu cumva avea dreptate.

Oare sunt doar una dintr-o mie ca mine?

Sau sunt fata care dă buzna într-o piscină ca să înoate la 1unu dimineața?

Piper a dat din cap cu convingere și s-a aplecat.

— Mă puteți duce la Mondrian, vă rog?

Kirby fluiera în telefon.

— Ne vedem acolo.

— Am o idee mai bună, a zis Piper așezându-se picior peste picior pe bancheta din piele și lăsându-se pe spate. Ce-ar fi să le spunem tuturor să ne vedem acolo?

Tweet