Sângele elfilor, al 3-lea volum din seria Witcher, apare în această toamnă, în colecţia Nautilus fantasy!

După cele două volume de povestiri ce prezintă lumea magică a seriei Witcher, primul roman continuă explorarea universului plin de creaturi supranaturale inspirate din folclorul european şi din bestiarul fantasy contemporan, cu Geralt şi Yennifer în prim-plan luptând pentru supravieţuirea lui Ciri, care le poate aduce tuturor mântuirea.

Romanele au stat și la baza seriei de jocuri cu același nume. Primul joc video Witcher s-a lansat în 2007 şi a fost un succes imediat, la fel şi continuarea din 2011, iar partea a treia s-a lansat în 2015 în luna mai şi a atins recordul de 1 milion de precomenzi. Romanele autorului polonez au intrat în cultura populară, mai întâi în spaţiul est-european, apoi şi în Vestul Europei şi America, odată cu traducerea în limba engleză, începută tot în 2007.

Netflix a anunțat că va produce un serial bazat pe seria de cărți Witcher, iar autorul Andrzej Sapkowski va fi consultant creativ pentru serial.

În continuare, vă invităm să citiţi un fragment din Sângele elfilor.

Orașul ardea.

Străduțele înguste, care duceau spre șanțul de apărare, spre prima terasă, emanau fum și jar, flăcările devorau acoperișurile din paie ale caselor lipite unele de altele, lingeau zidurile fortăreței. De la apus, dinspre intrarea în port, se întețea urletul, vacarmul unei lupte crâncene și bocăniturile surde ale berbecului care zguduia zidurile.

          Cotropitorii i-au luat prin surprindere, dărâmând baricada apărată de câțiva soldați, de târgoveții cu halebarde și de arbaletrieri din breaslă. Caii acoperiți cu caparasoane negre au zburat deasupra baricadei asemenea unor strigoi, tăișurile lucioase și scânteietoare semănau moartea printre apărătorii care fugeau care-ncotro.

          Ciri a simțit cum cavalerul care o ducea pe șa a dat dintr-odată pinteni calului. I-a auzit răcnetul. Ține-te, a urlat cavalerul, ține-te!

          Ceilalți cavaleri, sub stindardul Cintrei, i-au luat-o înainte și în goana lor s-au încăierat cu cei din Nilfgaard. Ciri a văzut asta pentru o clipă cu coada ochiului vârtejul amețitor al capelor albastre-aurii și negre printre scrâșnetele oțelului, zăngănitul tăișurilor pe scuturi, nechezatul cailor…

          Un țipăt. Nu, nu un țipăt. Un urlet.

          Ține-te!

          Spaimă. Fiecare hurducătură, fiecare smucire, fiecare săltătură a calului îi frâng mâinile strânse în dârlogi. Picioarele amorțite dureros nu-și găsesc sprijin, ochii lăcrimează din cauza fumului. Brațul care o cuprinde o sufocă, o înăbușă, îi strivește dureros coastele. În jur se înalță un răcnet cum nu mai auzise până atunci. Oare ce trebuie să-i faci unui om ca să răcnească în halul acesta?

          Spaimă. O spaimă încremenitoare, paralizantă, sufocantă.

          Din nou scrâșnet de fier și nechezat de cal. Casele din jur dansează, ferestrele care vomită foc glisează dintr-odată spre locul în care se aflau inițial străduța năclăită, înțesată de cadavre, împânzită de catrafusele abandonate ale fugarilor. Cavalerul din spatele ei e cuprins deodată de o tuse stranie, horcăitoare. Pe mâinile încleștate pe dârlogi țâșnește sângele lui. Răcnet. Șfichiuit de săgeți.

          Prăbușire, zguduire, izbire dureroasă de armură. Alături bubuie copitele, deasupra capului alunecă burta calului și chinga zdrențuită, următoarea burtă de cal, caparasonul negru răsfirat în vânt. Icnete asemenea celor ale unui pădurar care taie lemne. Dar nu despre lemn este vorba, ci despre fier pe fier. Țipăt înăbușit și surd, imediat lângă fată ceva mare și negru se prăbușește în plescăit de noroi, împroșcând cu sânge. Talpa înarmurată tremură, se zguduie și ară pământul cu un pinten uriaș.

          Smucitură. O forță necunoscută o saltă, o trage pe valtrap. Ține-te! Din nou o hurducătură, un galop halucinant. Mâinile și picioarele caută cu disperare un sprijin. Calul cabrează. Ține-te… Sprijin nicăieri… nicăieri… nicăieri. Peste tot numai sânge. Calul se prăbușește. Nu poate să sară, nu poate să se smucească, să se elibereze din strânsoarea brațelor acoperite de zale. Cum să fugă de sângele lui care i se scurge pe cap și pe spate?

          Ropot, pleoscăit de noroi, ciocnire violentă cu pământul înspăimântător de încremenit în urma unei goane sălbatice. Horcăitul și șuieratul pătrunzător ale calului, în încercarea de a-și ridica crupa. Ropot de potcoave, valuri de copite. Cape și caparasoane negre. Urlet.

          Pe străduțe răcnea focul, un zid roșiatic de foc. Pe fundalul creat de el un călăreț uriaș pare să atingă cu capul acoperișurile caselor cuprinse de foc. Calul învelit cu caparason negru se balansează, își scutură violent capul, nechează.

          Călărețul o privește pe Ciri. Ea se uită la strălucirea ochilor prin viziera coifului imens, împodobit cu aripile unei păsări răpitoare. Se uită la lumina focului oglindit în tăișul lat al sabiei cuprinse în mâna lăsată în jos.

          Călărețul o privește. Ciri nu este în stare să se miște. O încurcă mâinile inerte ale celui mort, care îi încing mijlocul. E imobilizată de ceva greu și jilăvit de sânge, ceva care apasă pe coapsă și o țintuiește la pământ.

          E imobilizată și de spaimă. O spaimă monstruoasă care îi torsionează viscerele, care o face pe Ciri să nu mai audă geamătul calului rănit, răcnetul incendiului, urletele oamenilor omorâți, vâjâitul tobelor. Singura care există, care contează, care are importanță, este spaima. Spaima care a luat forma cavalerului negru, cu coiful împodobit cu pene, încremenit pe fundalul zidului roșiatic de flăcări înverșunate.

          Cavalerul dă pinteni calului, aripile păsării răpitoare de pe coif fâlfâie, pasărea își ia zborul. Către un atac, ca o victimă lipsită de apărare, paralizată de spaimă. Pasărea sau poate cavalerul urlă, scrâșnește înfiorător, triumfal. Calul negru, armura neagră, capa neagră răsfirată, și în spatele tuturor focul, o mare de foc.

          Spaimă.