Frăția Corbilor, de Maggie Stiefvater – o nouă serie YA la editura Nemira!

Editura Nemira publică în colecția Young Adult o serie nouă și așteptată cu entuziasm de cititorii români: Frăția corbilor, de Maggie Stiefvater! Seria este un thriller neogotic despre cinci adolescenți în căutarea supranaturalului, printre copaci care vorbesc în latină, păduri bântuite, cai care ies din mare toamna, dar și în căutarea de sine.
Intră în atmosfera cărții și citește primele 20 de pagini. Lectură plăcută!
maggie-stiefvater—fratia-corbilor_c1 (1)

În fiecare an, în ajunul zilei Sfântului Marcu, Blue Sargent și mama ei clarvăzătoare asistă la trecerea spiritelor viitorilor morți în lumea cealaltă. Blue nu îi vedea niciodată, cel puțin nu până în anul acela, când un băiat iese din întuneric și îi vorbește. Numele lui este Gansey, un elev bogat, care le are pe toate, de la Colegiul Aglionby. Alături de alți trei băieți din Frăția Corbilor, Gansey are o misiune și are nevoie de ajutor.

Blue a știut dintotdeauna că e sortită să provoace moartea persoanei iubite. Și nu s-a gândit prea mult la asta până nu s-a lăsat prinsă în aventurile sinistre ale băieților din Frăția Corbilor.

Un thriller neogotic cu acțiunea bine ritmată, despre un grup de cinci adolescenți în căutarea meridianelor energetice pe tărâmul supranaturalului, printre copaci care vorbesc latina, păduri bântuite, fantome și desene misterioase, dar și în căutarea de sine.

Sunday Book Review

„Blue își imaginase întotdeauna procesiunea ca fiind un fel de marș ordonat, dar spiritul ăsta rătăcea, șovăitor. Era un tânăr cu pantaloni largi și pulover, cu părul ciufulit. Nu era foarte transparent, dar nici nu era acolo cu adevărat. Silueta sa era neclară, ca apa murdară, iar trăsăturile chipului nu puteau fi deslușite. Cu excepția tinereții, nimic din înfățișarea lui nu îi dădea vreun indiciu despre cine ar fi putut fi.

Îl întrebă, cu sentimentul că este ridicolă:

– Cum te numești?

Băiatul nu păru să o perceapă în niciun fel. Fără vreun tresărit care să arate că ar fi auzit-o, își continuă drumul, încet și dezlânat, către ușa bisericii.

Oare așa ne îndreptăm spre moarte? își spuse Blue. Ne stingem în felul ăsta, împleticindu-ne în loc să avem parte de un final în care să fim noi înșine?


Maggie Stiefvater este prezentă pe lista de bestselleruri New York Times cu romanele ShiverLingerForever și Sinner. Este de asemenea autoarea romanului Scorpio Races, premiat de American Library Association.

Frăția corbilor, primul roman din seria omonimă, a fost Cea mai bună carte a anului pentru Publishers Weekly, iar următoarele trei au fost la rândul lor remarcate.

All the Crooked Saints, în pregătire la Editura Nemira, este cea mai recentă carte a sa.

Maggie Stiefvater, care este și muzician, locuiește în Virginia, împreună cu soțul și cei doi copii. O puteți vizita online la http://www.maggiestiefvater.com.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *