Vara asta ne-a găsit dornici să evadăm din cotidian, să stăm la aer liber, să ne plimbăm- dar, mai ales, ne-a găsit cu (și mai) mult chef de citit #youngadult books. De asta, venim în ajutor cu șase recomandări de cărți YA, numai bune de devorat pe plajă, la munte, la cort, la pădure sau acasă în balcon 😊 Alături de o limonadă rece, desigur. Nu contează dacă îți petreci vara în vacation sau staycation, o carte faină e un …
Cărțile #YoungAdult au un farmec aparte și acesta este cazul celei mai drăguțe cărți din vara aceasta, Săruturi & Croissants, de Anne-Sophie Jouhanneau.Cartea ne duce într-o aventură pe străzile Parisului, alături de Mia & Louis, într-o lume romantică, cu miros de croissants și pâine proaspete, numai bune de devorat.Ne plimbă prin muzee, trenuri, cafenele, săli de dans și scene pe care se dansează Lacul Lebedelor. Dulce ca un macaron Ladurée, proaspătă ca un croissant abia scos din cuptor, această poveste …
Continuăm mult îndrăgită serie Rebelul nisipurilor, apărută în colecția Nemira Young Adult, cu al doilea volum: Trădarea tronului. Rebelă din întâmplare. Trădătoare din asumare. Cu doar câteva luni în urmă, Amani fugea din orașul ei natal călare pe un cal mitic, împreună cu misteriosul Jin, în căutarea libertății. Iar acum se luptă să elibereze întreaga națiune a deșertului Miraji de sultanul însetat de sânge care și-a omorât propriul tată ca să ajungă pe tron. Când Amani ajunge în epicentrul regimului …
Cea mai nouă și fun carte YOUNG ADULT, „Unpregnant. O călătorie cu surprize”, e ecranizată și a apărut pe HBO Max, fiind o comedie despre prietenie și avort. Povestea asta pare scoasă dintr-o știre de ziar: Veronica Clarke, în ultimul an de liceu, își dă seama că trebuie să meargă niște sute de kilometri ca să facă legal avort, așa că o roagă pe fosta ei cea mai bună prietenă Bailey s-o ajute și pornesc într-o călătorie secretă din Missouri …
Descoperă cel mai nou roman pentru adolescenți, Unpregnant – O călătorie cu surprize, de Jenni Hendrinks, Ted Caplan, apărut în colecția Nemira Young Adult. În curând și ecranizarea HBO. Veronica Clarke are 17 ani și nu credea că-și va dori vreodată să pice un test – asta până când nu se uită la o bucată de plastic cu două linii roz. Viitorul ei la o universitate prestigioasă e în pericol, dacă nu ia în calcul o decizie dificilă: avortul. Problema …
Guys, ne bucurăm să dăm o veste bună tuturor adolescenților și young adults cărora le place să (ne) citească. Dacă aveți carduri Bucharest Youth Card și European Youth Card, puteți să vă bucurați de o reducere suplimentară de 20% la toate cărțile noastre de pe nemira.ro! YAY! Reducerea nu se aplică numai o singura dată, ci ori de câte ori dorești să cumperi cărți de pe site-ul nostru, pentru tine sau un prieten apropiat. În plus, reducerea se aplică si …
Romanul de debut al lui Somaiya Daud, Miraj, este un Young Adult fantasy, minunat scris, despre politica regală și colonială, în care o fată este forțată să fie dublura unei prințese disprețuite. Într-o lume dominată de brutalul imperiu Vathek, Amani este o visătoare. Dar când începe aventura pentru Amani, nu este ceea ce așteapta: este răpită și dusă la palatul regal, unde descoperă că arată aproape identic cu cruda prințesă pe jumătate vathek. Prințesa este atât de urâtă de propriul …
Orice revoluție începe cu o scânteie. Jocurile Foamei, de Suzanne Collins, bestseller internațional & un adevărat fenomen mondial, serie disponibilă acum într-un design nou și fresh, în ARMADA. Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! Stephen King Jocurile foamei EXISTĂ O SINGURĂ REGULĂ: UCIDE SAU VEI FI UCIS! Tu cât ai supraviețui singur în sălbăticie când ceilalți fac tot ce potca să nu apuci dimineața următoare? Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America …
Editura Nemira publică în colecția Young Adult o serie nouă și așteptată cu entuziasm de cititorii români: Frăția corbilor, de Maggie Stiefvater! Seria este un thriller neogotic despre cinci adolescenți în căutarea supranaturalului, printre copaci care vorbesc în latină, păduri bântuite, cai care ies din mare toamna, dar și în căutarea de sine. Intră în atmosfera cărții și citește primele 20 de pagini. Lectură plăcută! În fiecare an, în ajunul zilei Sfântului Marcu, Blue Sargent și mama ei clarvăzătoare asistă la trecerea …
Știm că nu vrei să te gândești la teme și teze, la alarma ce îți amintește că vacanța s-a terminat, la testele neanunțate și la timpul liber (aproape) inexistent. Amintește-ți că te reîntâlnești cu cei mai buni prieteni și că pauzele vă salvează din orice situație, amintește-ți de profesorii care susțin #plăcerealecturii și de cărțile ce te pregătesc pentru prima zi de școală, când ficțiunea îți hrănește imaginația și simți gustul aventurii și al provocărilor (încă) nerostite. Uită de manuale …
Știm că ai un stash de cărți, așa că nici măcar să nu încerci să ne induci în eroare. Acasă, pe noptieră, în spatele unui dulap, în banca de la școală, în sertarul de la birou și așa mai departe – îți pui cărțile „bine”, ca să ai ce citi în caz de zile negre, când pușculița nu mai e atât de plină pentru că în weekend-ul care a trecut ai prins o ofertă la cărțile mult așteptate. Și pentru …