GHIDUL XENOFOBULUI – ISLANDEZII SI CEHII

Aşa cum ne-am obişnuit, Ghidul Xenofobului ne învaţă într-o manieră delicioasă şi plină de umor care sunt micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, vindecându-ne, în acelaşi timp, de prejudecăţile care, de-a lungul vremii, s-au transformat într-un soi de adevăruri generale despre fiecare popor în parte. Ei bine, iată că a sosit timpul cehilor şi islandezilor, chemaţi cu mult umor în insanţă de Petr Berka, Ales Palan şi Petr Stastny, pe de o parte, şi de causticul Richard Sale, pe de alta.

Aşadar, pentru început aflăm că, în timp ce bonomul ceh este un personaj cu suflet mare, vesel, oarecum rotunjor, vorbăreț, ba chiar guraliv, care se desfată cu bere și cârnați murați (pe scurt, întruchiparea ambulantă a bunului şi bătrânului soldat Švejk), islandezii se văd pe ei înşişi ca pe nişte persoane cultivate şi sofisticate, cu o moştenire literară de invidiat şi un spirit independent (calităţi pe care preşedintele ţării, un adevărat guru al islandezilor, nu ratează să le menţioneze în niciun discurs oficial). Cu toate acestea, se pare că în realitate principala grijă a islandezilor este, nici mai mult, nici mai puţin decât… pescuitul. Există şi o glumă pe seama lor, care spune că orice fermier islandez este capabil să rezolve majoritatea problemelor vieţii dacă i se dau 20 de minute, un ciocan şi o bucată de sfoară.

Ei bine, pot sta liniştiţi, meditând în pace la climă şi vulcani, elfi, troli ori alte fiinţe fantastice care le populează mintea, căci nici cehii nu sunt tocmai un popor de supereroi. Ba chiar, “ceea ce-i salvează de la a fi insuportabil de perspicace este faptul că au un talent unic de a da cu bâta-n baltă exact în clipele critice”. Sună cunoscut, aşa-i? Nici nu-i de mirare că ne asemănăm cu cehii, doar istoria ne-a pus aceleaşi piedici. Spre deosebire de islandezi, care se bucură de un trecut rural unic, tihnit, cu care se mândresc peste poate. Şi totuşi, iată o curiozitate: pe cât de mândri sunt de trecutul lor, pe atât de mult se dau peste cap să-l uite, să-şi depăşească tarele de fermieri, să intre în rândul marii competiţii tehnologice. Pe când cehii, romantici precum eroii de romane, îşi îmbrăţişează din toată inima trecutul tulbure, fiind înduioşător de ataşaţi de fraţii lor de cruce, slovacii. Cât despre români, mai bine să nu ne dăm cu presupusul şi să aşteptăm, mai înţelept, un viitor Ghid al Xenofobului dedicat poporului care, de departe, e fruntaş când vine vorba să facă haz de necaz.

1 Comentariu

  1. dianna 16/07/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *