Aţi văzut Faust, piesa de teatru regizată de Silviu Purcărete? Eu da. Îmi amitesc că, la sfârşitul acestui spectacol, nu am putut să vorbesc vreo două ore şi am tremurat încontinuu. Nu am rostit vreun cuvânt pentru că eram prea preocupată să înţeleg evenimentele care tocmai mi se întâmplaseră şi tremuram pentru că, probabil, tocmai suferisem un şoc emoţional puternic. Şi pe cuvânt că eu am inima tare. Nici măcar la Titanic nu am plâns. Glumesc.

Când am văzut Faust a fost ca şi cum aş fi avut acces la iad, mi-am pierdut identitatea şi, în general, am devenit total maleabilă în mâna actorilor. Piesa se desfăşoară la Sibiu într-o hală enormă, folosită numai pentru aceast spectacol. Actorii împreună cu figuranţii însumează uşor vreo 100 de persoane. E, imaginaţi-vă că toţi aceşti indivizi sunt încadraţi de un decor absolut halucinant şi se desfăşoară, în anumite momente, într-un sincron perfect, sacadat şi gălăgios. Aş îndrăzni să sugerez că nu aţi mai văzut aşa ceva vreodată, iar forţele declanşate şi trăirile sunt duse spre extrem. Plus că Mefisto (Ofelia Popii) întregeşte perfect atmosfera de apocalipsă şi dezagregare. Actriţa este minunată, nu degeaba a câştigat numeroase premii.

Vă spun toate acestea pentru a vă prezenta şi albumul de poze, Faust, semnat de Mihaela Marin. Fotografa a reuşit să surprindă numeroase momente din piesa despre care tocmai am vorbit. Pentru mine a fost o adevărată plăcere să îmi reamintesc de spectacolul lui Purcărete, iar pentru cei care ar vrea să îl vadă, albumul ar putea constitui un veritabil impuls.

Aceeaşi artistă a fotografiat şi piesa Hamlet Machine (regia Dragoş Galgoţiu) care primit un Premi UNITER, cel acordat lui Marius Stănescu pentru cel mai bun actor în rolul principal. Îmi place că pozele sunt dublate de texte scrise de George Banu pe margine experienţelor legate de această piesă. Plus că acestea sunt redactate atât în limba română, cât şi în franceză şi engleză. Mă gândesc că pot să fac cadou acest album şi prietenilor de alte naţionalităţi care ar putea fi interesaţi de teatrul românesc.

„Tăcerea fotografiilor… odată o orchestră, apoi o gură deschisă, mai încolo un strigăt, mai departe un murmur. Fotografiile sunt mute. Privindu-le resimţim această lipsă care ne tulbură, dar, în acelaşi timp, lumea lor este lipsită de sunete. În această lume modernă în care zgomotul e rege, o asemenea lipsă e odihnitoare, căci astfel beneficiem de o tăcere care ne pemite să fim singuri fără a ne simţi izolaţi.”