Manifestul indignării – fenomenul editorial al anului!

Indignaţi-vă! Aveţi voie şi este necesar, ne spune Stéphane Hessel. Indignarea este benzina socială care inflamează şi trezeşte conştiinţele. Zidurile de care este izbit omul comun zi de zi, pot fi atacate cu indignare. Pot fi escaladate cu indignare. Pot fi doborâte cu indignare. Cu indignarea ta, a celui de lângă tine, cu indignarea colectivă.

Nemira vă pune la dispoziţie una dintre cele mai penetrante cărţi manifest, un adevărat manual civic.

Stéphane Hessel, francez născut în Germania, erou al Rezistenţei, deportat la Buchenwald, condamnat la moarte prin spânzurare, membru al comisiei care a redactat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,ambasador al Franţei la ONU, evreu propalestinian, Anti-Sarko, Bătrânul Indignat de 94 de ani continuă să uluiască şi să-şi contrarieze contemporanii.

„Trebuie să înţelegem că violenţa întoarce spatele speranţei. E de dorit să preferăm speranţa, o speranţă a nonviolenţei.“

Stéphane Hessel, Indignaţi-vă!

Aş vrea ca fiecare dintre voi să îşi găsească motivele personale pentru indignare. Este preţios. Când eşti indignat de ceva, cum am fost eu de nazism, devii militant, puternic şi angajat

Stéphane Hessel

„Prin definiţie, guvernele nu au conştiinţă.“

Albert Camus, Mărturii nr. 5, 1954

„Indignarea poate începe cu o încruntare a frunţii, cu un pumn încleştat. Dar şi cu privirea fermă că împreună ne putem schimba soarta, cu surâsul celui stăpân pe sine, care nu mai e dispus să i se dispreţuiască viaţa.

Istoria rămâne în manuale, nu mai iese în stradă. […] Uitându-ne la micul ecran, ne abandonăm confortului de a-i lăsa pe alţii să se indigneze în locul nostru.“

Valentin Nicolau

Stéphane Hessel s-a născut la Berlin în 1917, fiu al unui scriitor şi traducător evreu, Franz Hessel, şi al unei pictoriţe, melomane şi scriitoare pe nume Helen Grund. Părinţii lui s-au mutat la Paris în 1924, împreună cu cei doi copii ai lor, Ulrich şi mezinul Stéphane. Graţie mediului familial în care au crescut, ambii fii au frecventat avangarda pariziană, din rândurile căreia pot fi amintiţi dadaistul Marcel Duchamp şi sculptorul american Alexander Calder. În 1939, Stéphane este admis la Şcoala Normală Superioară din rue d’Ulm, dar războiul îl sileşte să-şi întrerupă studiile.

De la Buchenwald la ONU

Naturalizat francez din 1937, este recrutat în armată şi cunoaşte aşa-numitul „război de paie“ (perioadă din cel de-al Doilea Război Mondial, când armatele aliate se limitau să aştepte ofensiva în tranşee). În martie 1941, se alătură Franţei libere, sub conducerea generalului de Gaulle, la Londra. Lucrează la Biroul de contraspionaj, informaţii şi acţiune (BCRA). Pe 10 iulie 1944, este arestat de Gestapo la Paris, în urma unui denunţ. „Nu-i acuzăm pe cei care au vorbit sub tortură“, scria el într-un jurnal de memorii, Danse avec le Siècle, în 1997. După interogatoriile sub tortură – îndeosebi în cada cu apă, în timpul cărora Hessel îşi deconcertează torţionarii vorbind în germană, limba sa maternă – este trimis în lagărul de la Buchenwald, în Germania, pe 8 august 1944, deci cu câteva zile înainte de eliberarea Parisului.

Cu o zi înainte de execuţia prin spânzurătoare, izbuteşte in extremis să-şi schimbe identitatea cu cea a unui francez răpus de tifos în lagăr. Sub noul său nume, Michel Boitel, frezor de meserie, este transferat în lagărul de la Rottleberode, în apropierea uzinei în care erau fabricate trenurile de aterizare pentru bombardierele germane Junker 52; evadează, dar este prins şi mutat în lagărul de la Dora, evadează din nou şi de această dată izbuteşte să scape neprins. Revine la Paris, la soţia lui, Vitia, şi la cei trei copii ai lor, doi băieţi şi o fetiţă. În 1946, după ce obţine un post în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Stéphane Hessel devine diplomat.

Ambasador şi disident

Prima sa funcţie îl trimite la Organizaţia Naţiunilor Unite unde, în acelaşi an, Henri Laugier, secretar general adjunct al ONU şi secretar al Comisiei pentru drepturile omului, îi propune să devină secretarul său de cabinet. În această calitate, Stéphane Hessel face parte din comisia însărcinată cu elaborarea a ceea ce avea să devină Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În timpul războiului din Algeria, militează pentru independenţa acestei colonii franceze. Consacrarea sa ca diplomat va fi desăvârşită odată cu „această schimbare în guvernarea franceză, după cum scria el însuşi, pe care a constituit-o venirea la Palatul Élysée a lui Francois Mitterrand, în 1981.“ Dispunând deja de un paşaport diplomatic, vizitează împreună cu noua sa soţie Fâşia Gaza în 2008 şi 2009, iar la întoarcere relatează despre viaţa dură a palestinienilor de acolo. „Întotdeauna m-am situat de partea disidenţilor“, declara el la vremea respectivă. Şi tot el este cel care ne vorbeşte în această carte, la vârsta de 93 de ani.