Stephane Audeguy – Mic elogiu al blândeţii. Mic tratat pentru deliciul intelectualilor

(traducere de Ion Doru Brana, în pregătire în colecţia Bonton, format 107×178, 144 pp.)

Cu Stéphane Audeguy cred că v-aţi întâlnit deja. Nu ştiu cum a fost pentru voi, dar pe mine Teoria norilor m-a spulberat pur şi simplu. Un roman extraordinar, pentru care nu pot avea suficiente (sau potrivite) cuvinte. Lectura m-a excedat într-atât încât nici nu am avut curajul să deschid Fratele lui Rousseau. Mi s-a părut că, după Teoria norilor, orice ar fi pălit iremediabil, ştacheta fusese deja ridicată prea sus. Nici până astăzi nu mi-am găsit curajul să mă reapropii de proza lui: nu numai din teama că m-ar putea dezamăgi, ci dimpotrivă – presupunând că mi-ar putea oferi şi mai mult, oare voi fi în stare să mă ţin după el? Căci lectura, poate supremul act al libertăţii, obligă şi la responsabilitate: mă întrebam dacă nu voi fi eu cel care l-ar trăda pe autor. Pastişând o reclamă ce rulează la TV, “Ehe, cititul ăsta nu-i aşa uşor precum crede lumea…”.

Dar intenţia mea aici era alta. Puteţi citi pe NemiraBooks două recenzii mult mai bine meşterite, aici şi aici.

Din fericire, tot Audeguy mi-a făcut viaţa din nou posibilă cu Audeguy, păşind într-un alt teritoriu al literaturii care îmi e la fel de drag: aforismul. O  cărticică de doar o sută şi ceva de pagini, conţinând nestemate atent şlefuite, care dau nu doar de gândit, ci şi de simţit. O temă insolită pentru vremurile nostre prea-agitate, ale căror virtuţi inversate au devenit exhibiţia şi agresivitatea. Tot plimbând toată ziua prin gură cuvinte ca “recesiune” şi “criză”, am devenit parcă şi mai neliniştiţi, şi mai crispaţi, şi mai isterici. (Să ne amintim minunata distincţie cioraniană între verbele agiter şi agir, atât de apropiate fonetic în limba franceză, atât de des confundate în activismul contemporan, atât de îndepărtate în mod real.) Poate un moment de respiro e exact ce ne trebuie: să face un pas în spate, să ne liniştim şi să medităm, măcar pentru câteva clipe. Să regăsim în noi blândeţea pe care am pierdut-o cine ştie când, cine ştie cum, să redescoperim dulceaţa lumii (fie ea şi de cireşe amare).

O lectură scurtă, dar dulce şi plăcută ca o desfătare (a se nota ambivalenţa originalului francez – vezi n. tr. de la p. 5). Vreau să închei cu îndemnul lui Kafka amintit în Introducerea la viaţa blândă: “În lupta dintre tine şi lume, să sprijini lumea.”

Citeste un fragment din cartea “Mic elogiu al blandetii” in format PDF!