Interviu cu Liu Cixin: „De la o vârstă fragedă, am fost martor la multe acte de violență și de persecuție.”

Liu Cixin (născut în 1963, în Yangquan, Shanxi, China) este reprezentantul noii generaţii de autori de science-fiction, recunoscut drept figură cu autoritate în domeniu. Cel mai cunoscut roman al său, The Three Body Problem, a fost publicat în 2007, dar abia în noiembrie 2014 a fost tradus în engleză de Ken Liu (autor şi traducător de ficţiune speculativă) şi a debutat editorial în spaţiul anglo-saxon şi american. În noiembrie 2017, romanul a apărut la editura Nemira, în colecţia SF Nautilus, în traducerea Ninei Iordache, cu titlul Problema celor trei corpuri.

Succesul fulminant al cărţilor sale rezidă în povestea închegată (temele recurente în scrierile sale sunt fizica şi astronomia, nişte resurse creative extraordinare) în care protagoniştii săi (oameni de ştiinţă, politicieni, ofiţeri militari, ingineri, tehnicieni specialişti în nanomateriale, astrofizicieni) ducându-şi traiul nestingherit, aparent normal, sunt puşi să acţioneze în circumstanţe neobişnuite. Reciclează motivele clasice abordate dintr-o perspectivă revigorantă, fapt pentru care a devenit în scurtă vreme cel mai popular scriitor contemporan de literatură SF.

În continuare, vă invităm să citiți interviul dintre Liu Cixin și K.E. Lanning pentru site-ul Futurism.

covercixin

Te-ai născut în timpul Revoluției Culturale din China, o perioadă turbulentă. Părinții tăi au lucrat în minele din Shanxi, dar tu ai fost trimis să trăiești în provincia Henan pentru a fi cât mai departe de violență. Ne poți împărtăși cum a fost să crești în acea perioadă dificilă din China și cum și-a lăsat amprenta asupra ta, ca scriitor?

De la o vârstă fragedă, am fost martor la multe acte de violență și de persecuție, la tulburările sociale desfășurate în timpul Revoluției Culturale. Toate acestea au fost mișcări de masă, care, la un moment dat, au impulsionat cetățenii să se comporte inadecvat și să fie lipsiți de control, precum Gustave Le Bon în The Crowd, așa cum a fost descris în carte. Experiența m-a ajutat să înțeleg complexitatea naturii umane și a societății – am realizat că viitorul civilizației este format din pericole și incertitudini. Concluziile sunt prezente în romanele mele SF, inclusiv în Problema celor trei corpuri.

 

Te consideri o persoană motivată? Ce te impulsionează?

Întotdeauna am fost atras de necunoscut, fascinat de vastitatea Universului; această pasiune, această dorință, m-a impulsionat să scriu SF. Am încercat să descriu legătura dintre om, natură și Univers folosindu-mi imaginația pentru a-mi extinde existența.

 

Poți să ne povestești despre dragostea ta pentru fizică și despre rolul pe care îl are în romanele tale?

Fizica este știința înțelegerii elementelor fundamentale ale lumii și explorează cele mai adânci secrete ale naturii și ale Universului. Lumea descrisă prin prisma fizicii moderne a întrecut cu mult capacitatea noastră de înțelegere, de intuiție, depășindu-ne imaginația, acest aspect devenind cea mai bogată sursă de inspirație pentru literatura SF. Am încercat să transform minunile lumii, demonstrate și explicate de fizica modernă, în povești pline de viață. Cele mai multe poveșți au la bază noțiuni fizice și au legături cu cosmologia.

 

Ce autori te-au inspirat?

Autorul care m-a inspirat cel mai mult a fost Arthur C. Clarke. Romanul 2001: Odiseea spațială a dezvăluit complexitatea literaturii științifico-fantastice. Clarke a scris și Rendez-vous cu Rama, unde a demonstrat puterea acestui gen literar de a crea o lume imaginară. Un alt autor care m-a influențat a fost George Orwell, cu al său roman 1984, care ne-a arătat cum SF-ul poate reflecta realitatea dintr-un unghi imposibil pentru realismul tradițional.

 

World building-ul este legătura centrală dintre poveștile tale – ce te impulsionează să creezi lumi atât de complexe?

Când am fost doar un cititor de SF, ce m-a atras cel mai mult la acest gen literar a fost multitudinea lumilor create, care au extins limitele relativ înguste ale vieții mele. Acum că am devenit eu un autor de literatură SF, world builgind-ul a devenit imboldul principal pentru a scrie.

 

Cultura occidentală a cunoscut o creștere individuală spectaculoasă în perioada Renașterii, dar, în cultura chineză, responsabilitatea asigurării unui viitor măreț al societății este mai importantă. Prin intermediul personajelor tale, această povară se regăsește și în operele tale. Poți dezvolta pe marginea acestui subiect?

Emanciparea societății după perioada Renașterii reprezintă, desigur, un progres uriaș pentru civilizația umană. În lumea modernă, evoluția societății noastre este concentrată pe oameni, o direcție pe care o pot numi chiar „luminoasă”. Chiar și în China, unde există în continuare diferite probleme legate de acest aspect, este principala direcție urmărită.

Dar ce trebuie specificat este că lumile descrise în literatura SF sunt inventate de autor. În poveștile SF pe care le-am scris, există o diferență considerabilă între realitate și universurile fictive imaginate. În operele mele, umanitatea se află în pericol sau o parte din lumile create se află la un pas de extincție.

Un sistem social este inseparabil de mediul în care societatea a prins rădăcini. În astfel de circumstanțe, este necesar un sistem potrivit și adaptabil. Pentru a face față unei calamități, colectivismul s-ar putea să devină din nou singura soluție acceptată.

 

În trilogia Amintiri din trecutul Terrei, speranța încă are un rol important, chiar dacă seria este o distopie. Speranța se infiltrează în natura umană, atât pe plan social, cât și pe plan politic, stabilind locul nostru în Univers. Dacă concluzia mea este corecta, poți elabora această idee?

În ceea ce privește viitorul umanității, sunt un optimist. Luând în considerare tehnologia avansată, aflată în continuă schimbare, cred că umanitatea are un viitor în care speranța este nelipsită. Dar viziunea mea optimistă este bazată pe un motiv: pe de-o parte, dacă viitorul o să fie luminos sau întunecat depinde în mare măsură de deciziile pe care le luăm astăzi. Cred că oamenii sunt capabili să găsească o soluție rezonabilă și corectă în ceea ce privește evoluția lor. În secolul trecut, lumea a întors spatele unui război nuclear.

Dar există și posibilitatea unei alegeri greșite. Civilizația umană s-ar putea confrunta cu diferite crize, unele dintre ele provenind din modificările de mediu ale Pământului sau chiar din spațiul cosmic, prin întâlnirea civilizațiilor extraterestre.

Prin urmare, viitorul, în ochii mei, este luminos, dar plin de provocări și de capcane. Un viitor pozitiv, bun, poate să fie obținut doar prin eforturile umanității, oamenii luptând pentru binele suprem.

 

Cum te simți știind că romanul Problema celor trei corpuri a fost ecranizat? Cât de implicat ai fost în adaptarea scenariului?

Sunt încântat că propriile mele romane pot să fie transformate în filme, dar, în China, ne lipsește experiența realizării filmelor SF, în mod special acele filme cu buget ridicat, așa cum este Problema celor trei corpuri. Este o provocare să ai succes din prima încercare. Prin urmare, sunt calm și mă gândesc că este un început bun pentru filmele SF chinezești. Am participat foarte mult la filmări, mai ales în ariile unde un autor de SF excelează: scrierea scenariului, concept design, efecte speciale și lucruri asemănătoare.

cixin2

cixin1

 

Ne poți spune la ce lucrezi în acest moment?

Lucrez din greu la următorul roman, iar intenția mea este ca acesta să fie diferit de Problema celor trei corpuri în ceea ce privește subiectul sau temele abordate.

Comandă Problema celor trei corpuri (ai reducere suplimentară de 20% pe nemira.ro cu codul CRACIUN20)

liu-cixin—problema-celor-trei-corpuri_c1

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *