Săptămâna trecută, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, super-cititorii Nemira l-au cunoscut pe scriitorul britanic Matt Haig în cadrul unui interviu prin skype cu jurnalista Ana-Maria Onisei, prilejuit de lansarea bestsellerului internațional Cum să oprești timpul, nominalizat la categoria „Cea mai bună carte de ficțiune a anului” în cadrul Premiilor The British Book 2018.

Matt Haig ne-a împărtășit câteva detalii despre romanele la care lucrează în acest moment, îmbinând cu nostalgie amintirile despre tinerețea sa, când a suferit de anxietate și depresie, cu numeroase glume și situații amuzante (râsetele din public vor confirma talentul scriitorului britanic de a face haz de necaz și de a crea o atmosferă relaxantă, de poveste).

În continuare, vă invităm să citiți interviul dintre Matt Haig și Ana-Maria Onisei. Am păstrat câteva surprize în filmulețul urcat pe Youtube (întrebările din public + cele două romane ale scriitorului britanic ce urmează să apară la Editura Nemira).

Ai început să scrii Cum să oprești timpul inspirat, într-un fel, de un alt roman de-al tău, Umanii. Dar ce reprezintă pentru tine Cum să oprești timpul?

Este o carte despre timp, o carte în care mi-am transpus gândurile, imaginația. Ideea mea a fost să am un bărbat foarte în vârstă, de peste 400 de ani, o idee ce mi-ar oferi posibilitatea să explorez foarte multe teme: iubire, durere, explorarea lumii, cum alegem să facem față anumitor situații. Am implementat în poveste și propriile experiențe personale.

Nu cred că m-am mai distrat vreodată atât de mult în timp ce lucram la o carte: am plecat în foarte multe aventuri, am călătorit în toată lumea. Bineînțeles, în mintea mea.

Din acest punct de vedere, a fost dificil să scrii, luând în considerare experiența ta din copilărie cu depresia?

A fost dificil, din mai multe motive. În general, nu prea fac cercetări pentru romanele mele, dar, de data aceasta, a trebuit să fac o excepție, fiind vorba de un volum de ficțiune istorică. A fost foarte dificil și a fost mult de lucru, pentru că au fost foarte multe perioade istorice de studiat. În rest, nu am întâmpinat alte probleme, nu a fost nimic dureros; după ce am scris Reasons to Stay Live, m-am liniștit și m-am relaxat. Suferința dispăruse.

Cum ai ales perioadele și evenimentele istorice din roman?

În funcție de poveste și, recunosc, pentru amuzamentul meu. Am vrut să mă și distrez. Paris, 1920 – mi-am dorit foarte mult să vizitez Parisul în acea perioadă. Pentru că Tom Hazard are (doar) puțin peste 400 de ani, știam că nu pot să călătoresc oriunde, oricând. Nu am vrut să-i scriu jurnalul, fiindcă ar fi fost o carte neobișnuit de lungă, motiv pentru care am ales un alt secol la fiecare o sută de ani. Nu am vrut ca acțiunea să se desfășoare aproape 500 de ani în Anglia, în Londra – mi-am dorit ca romanul să fie despre lume, despre schimbările aduse de timp. O poveste de aventuri. Prin Cum să oprești timpul, am redescoperit plăcerea de a fi un scriitor. Am vrut să mă simt din nou ca la prima carte.

Există o scenă memorabilă, una dintre preferatele mele, când Tom Hazard și mama lui sunt acuzați de vrăjitorie. A fost o perioadă nemiloasă, sălbatică, dar foarte semnificativă, atât din punct de vedere istoric, cât și pentru protagonist. Cum ai ales acel moment, acel „timp”?

Stabilisem că Tom Hazard avea să se nască în Epoca Elisabetană. Dacă ar fi fost mai bătrân și ar fi avut în jur de o mie de ani, povestea și-ar fi pierdut din credibilitate, ar fi devenit de necrezut. Am vrut să mă asigur că este mai tânăr decât alte ființe: de exemplu, au fost descoperite specii de rechini în Greenland ce nu aveau mai mult de o mie de ani sau scoici ce nu depășeau cinci sute de ani. Astfel, am ajuns la perioada mea preferată din istorie, la Epoca Elisabetană, Shakespeare și la procesele vrăjitoarelor. Chiar dacă în prezent cele din urmă nu mai există, oamenii sunt în continuare stigmatizați pentru identitatea lor, pentru că sunt diferiți.

Ai învățat ceva nou despre timp?

Da, cred că acesta este și motivul pentru care scriu. Scriu ca să descopăr mereu lucruri noi, chiar și despre mine. Întotdeauna am fost obsedat de timp, fiind și influențat de depresie și anxietate. Chiar dacă am doar 42 de ani, după acei 3 ani de depresie, am simțit că am 500. Am fost foarte bolnav în acea perioadă. Cred că toți cei care au avut o experiență asemănătoare au trăit cu impresia că timpul încetinește. Eu am învățat să apreciez mai mult viața.

Sunt ipohondric: mereu mă tem că am să mor de ceva. În fiecare săptămână, am o boală nouă.

A fost terapeutic să îmi imaginez un personaj care să perceapă „nemurirea”, posibilitatea de a trăi cel puțin câteva sute de ani, drept un obstacol și un impediment, nu neapărat ceva de bine, în ciuda posibilităților oferite.

Ai menționat o legătură între dragoste, moarte, timp și viață în Cum să oprești timpul. De ce este importantă?

În prezent, foarte multe cărți se axează pe un singur subiect sau pe o singură temă. Ai povești de iubire, povești polițiste, romane universale. Îmi plac cărțile care explorează mai multe idei. Înainte de Cum să oprești timpul, am scris Umanii, o carte despre un extraterestru care ajunge pe Pământ. Eu nu sunt interesat de extratereștri, dar am putut să studiez și să observ oamenii într-un mod inedit, de parcă m-aș fi uitat la un documentar sau un studiu de caz. Am folosit aceeași abordare și în Cum să oprești timpul, dar ușor schimbată: mi s-a părut interesant să am un personaj aproape uman, care să ne observe tradițiile și obiceiurile (ciudate).

Este romanul un thriller?

Are câteva elemente, dar, dacă îți dorești un thriller clasic, s-ar putea să fii dezamăgit. Avem un atangonist, unul similar cu cei pe care îi întâlnește James Bond în misiunile sale, însă nu este un thriller. Chiar dacă există o poveste de iubire, nu este nici un roman de dragoste.

În Marea Britanie, Cum să oprești timpul a fost nominalizat la categoria cel mai bun roman de dragoste al anului. La decernarea premiului, am fost singurul bărbat din încăpere. Se pare că am fost (și) singurul bărbat romantic din Marea Britanie.

Da, m-am simțit ca Lionel Richie.

Ce îți place cel mai mult la timp?

Niciodată nu trăiesc momentul, niciodată nu trăiesc în prezent. Pot să înțeleg mai bine timpul atunci când scriu, pentru că sunt relaxat și mult mai liniștit: nu mă gândesc la viitor și, implicit, nu mă gândesc la timp. Poate că nu putem să oprim timpul, dar putem să nu mai fim atât de îngrijorați de trecut sau de viitor.

Ai anumite obiceiuri atunci când lucrezi la romanele tale? Un loc special de scris?

Aș avea nevoie de o rutină, dar, în general, scriu dimineața. Scriu foarte mult când mă apropii de finalizarea unui roman, însă primele capitole sunt întotdeauna dificile. Am în jur de patru documente Word deschise și le completez aleatoriu, pentru că nu știu ce este bine sau corect, ce urmează să păstrez sau să șterg. Sunt și zile în care nu pot să scriu.

Există ceva care te deranjează la scris?

Da, aproape tot. Editarea, urăsc editarea. Îmi place prima schiță de roman, pentru că atunci poți să te gândești deja la următoarea poveste. Apoi primești un e-mail de la editor în care îți spune cât de groaznică îți este cartea, împreună cu 25 de pagini de critică. Abia atunci realizezi cât de multe probleme are manuscrisul original. Și începi să rescrii.

Ai o scenă preferată?

Hm… mi-a plăcut foarte mult timpul petrecut în Paris, procesele vrăjitoarelor și povestea dintre Tom și Rose – aceste scene modelează romanul. Dar voi alege o scenă din 1920, Hollywood.

Atunci când scrii, atenția ta este îndreptată mai mult asupra personajelor, acțiunii sau a lumii înconjurătoare?

Sunt motivat atunci când am întreaga carte în minte – trebuie să o scriu cât mai repede, înainte să încep să uit anumite elemente. Treptat, nevoia de a scrie devine o dependență: vrei să termini ideile și să finalizezi romanul.

Chiar dacă mulți consideră că scrisul și cititul reflectă o personalitate introvertită, eu cred că este exact opusul.

De asemenea, scrii și literatură pentru copii. Cum este această trecere, de la cărți destinate adulților la cărți pentru copii?

Este distractiv să scriu cărți pentru copii. Partea mea preferată? Copiii vor accepta. Poți scrie cea mai neobișnuită, ciudată, fantastică poveste – copiii o vor accepta și vor visa. Într-un fel, copiii sunt cei mai buni cititori.

Te întâlnești cu cititorii tăi mai tineri?

Da. În fiecare an fac un tur de Crăciun al școlilor din țară. Este chiar mai puțin distractiv ca editarea.

Contribuie literatura la modelarea societății sau este doar o modalitate de evadare, de a scăpa de realitate?

Poți să descoperi lucruri extraordinare despre lume cu ajutorul cărților. Mi-ar plăcea ca romanele să aibă un rol dublu, să reprezinte atât o „evadare” pentru cititori, cât și o modalitate de a obține o perspectivă diferită asupra vieții. Avem nevoie de un loc al nostru, departe de știri și de probleme, de Twitter, Instagram și Facebook. Din când în când, trebuie să și reflectăm, să fim liberi.