Interviu: Lauren Oliver despre scris

Panica
Lauren Oliver a revenit în colecţia Nemira Young Adult cu romanul Panica. După trilogia Delirium, autoarea revine cu un roman despre prietenie, curaj, frici şi speranţe.

Într-un oraş micuţ, unde tinerii suferă de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le dă sentimentul libertăţii, prin probele absurd de periculoase. Panica începe ca atâtea altele în Carp, un oraş mort, de numai 12.000 de oameni, din mijlocul pustietăţii. Doar pentru că era vară şi nu era nimic de făcut, Heather vrea să participe la Panică, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul şi mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodată neînfricată, dar când găseşte ceva şi pe cineva pentru care să lupte, descoperă că e mai curajoasă decât îşi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodată frică de Panică. Secretul pe care-l păstrează cu sfinţenie îl va ajuta să treacă prin joc. Dar ceea ce nu ştie e că nu este singurul cu secrete. Toată lumea are o miză. Pentru Heather şi Dodge jocul aduce alianţe noi, revelaţii neaşteptate şi înfiriparea primei iubiri. Dar şi conştientizarea faptului că, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.

În continuare vă invităm să citiţi un interviu în care Lauren Oliver vorbeşte despre cariera sa de scriitoare şi cum i-a schimbat scrisul viaţa.

Când ți-ai dat seama că vrei să devii scriitoare?

Scrisul a reprezentat întotdeauna pentru mine o cale de a mă exprima. Am scris în fiecare zi de când am împlinit 9 ani. Chiar dacă am cochetat şi cu alte profesii, a fost întotdeaua o parte din viața mea.

Ce autori te-au inspirat să scrii? Care din ei ți-au inspirat felul de a scrie?

E dificil să răspund la această întrebare pentru că găsesc tot timpul autori care mă inspiră. Dacă ar fi să aleg doar unul din atât de MULȚI, l-am admirat dintotdeauna pe Neil Gaiman, atât pentru abilitățile lui extraordinare de scriitor, cât și pentru faptul că scrie tot timpul pentru alte tipuri de cititori, în genuri și medii diferite.

Ai fost asistent editorial și editor asistent. Cum ți-a afectat această experiență imaginea despre lumea editorială? În ce fel te-a ajutat și în ce fel ți-a pus piedici?

M-a ajutat foarte mult fiindcă m-a învățat o grămadă de chestii despre structurile narative și despre cum să văd cărțile per ansamblu. Am învățat și despre exigențele de pe piață. Totuși, e o sabie cu două tăișuri. Când lucrezi într-o editură, cunoști îndeaproape toate cărțile minunate care pur și simplu nu își găsesc cititori și toată brutalitatea unei industrii care până la urmă trebuie să se hrănească pe plan financiar. Așa că, practic, este un lucru foarte bun, dar dureros din punct de vedere emoțional sau artistic.

Toate cărțile tale au niște subiecte care sunt fără seamăn. De unde îți vin ideile?

Niciodată nu poți să știi de unde o să îți vine o idee nouă. Personajele mele pur și simplu încep să îmi vorbească până când nu mai pot să le ignor și trebuie să încep să scriu despre ele.

Care a fost cartea pe care ți-a fost cel mai ușor să o scrii? Dar cel mai greu?

Adevărul e că în fiecare carte găsești și bucurii, dar și provocări. Cred că scriitorii întotdeauna tind să se forțeze, așa că munca nu devine niciodată mai ușoară.

Ai scris cărți de sine stătătoare și o trilogie. Ai vreo preferință?

Nu. M-am bucurat de fiecare. Îmi place să scriu o carte completă, cu o poveste legată perfect între cele două coperți. Dar, anumite povești, anumite lumi au nevoie de mai mult decât de o singură carte ca să se poată derula cum trebuie. Și mă bucur atunci când pot să savurez plăcerile unei lumi timp de mai mulți ani. Bineînțeles, asta poate deveni foarte obositor.

Rooms e prima ta carte scrisă pentru adulți. În ce măsură se diferențiază scrisul destinat pentru adulți față de literatura pentru adolescenți?

Nu sunt foarte sigură. Bineînțeles că este diferit, dar fiecare carte este o experiență diferită din punct de vedere calitativ: fiecare vine cu setul ei de dificultăți și provocări. Așa că nu știu sigur dacă am fost conștientă de diferenţele procesului în ceea ce privește publicul-țintă.

Dacă ar fi să creezi un “final diferit” pentru una dintre cărțile tale, ce ai face altfel – dacă există ceva? De ce?

Nu cred că aș face asta. Din nefericire pentru cei care au urât Requiem, am scris finalul fiecărei cărți exact așa cum am intenționat dintotdeauna.

Cel mai nebunesc lucru pe care a trebuit să îl cauți pe Google în timp ce scriai o carte?

“Cum să faci o bombă în casă”. Sunt sigură că mă aflu pe undeva prin listele FBI-ului.

Dacă ar fi să îți spui un lucru ție înainte de a fi publicat o carte, care ar fi acela?

Bucură-te! Să scrii fără presiuni sau așteptări extreme de la tine este un lucru minunat, frumos.

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o ca autor publicat? Există amintiri care au o însemnătate pentru tine? Cea mai frumoasă experiență legată de cititori?

Am învățat cum să nu mai bag în seamă vocile critice – și chiar și pe cele care mă laudă – și să mă concentrez pe scris. Ca autor modern, ești asaltat în permanență de recenzii, opinii, tweeturi, postări etc… și e important să te detașezi de aceste lucruri într-o anumită măsură, să îți menții viziunea și să crezi în tine însuți.

Sursă: Pandora’s books

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.