Pământul lung, prima carte din seria scrisă de Terry Pratchett şi Stephen Baxter va ajunge în curând în librării şi este deja disponibilă pe nemira.ro.

În 2012, cei doi autori au publicat prima carte a seriei Pământul lung, despre călătoria in lumi paralele, iar un an mai târziu a apărut şi al doilea volum. Până la finalul lui 2013, Terry şi Stephen terminaseră planurile pentru cele trei romane ce urmau să mai apară în serie. A fost o muncă asiduă, dar aveau o limită de timp: boala lui Pratchett avansase deja foarte mult. În martie 2015, îndrăgitul autor părăsea această lume.

“Cred că Terry ştia că nu mai are mult timp şi voia să facă şi alte lucruri. Aşa că am grăbit puţin treaba. Viziunea de bază a lui Terry a fost primul pas, dar voia să aibă un climax cosmic la final, în cartea a cincea… Nu aveam nici o idee cum ajungem acolo, dar ştiam încotro ne îndreptăm.”

Conceptul de lumi paralele înlănţuite, fiecare puţin diferită de cea de lângă, l-a avut iniţial Pratchett, dar l-a lăsat deoparte în anii ’80. I-a spus lui Baxter, prieten bun şi unul din cei mai respectaţi scriitori de SF din Marea Britanie şi au decis să colaboreze.

“A fost o idee grozavă, dar punctul forte al lui Terry nu stătea în peisaje şi obiecte.  Îşi crea o poveste având o idee de bază, lua doi oameni într-o cameră şi vedea unde duc lucrurile de acolo.”

Dar nu aşa lucrează Baxter. Ficţiunea sa, fie că e vorba de colonizarea unei planete ce orbitează în jurul unei stele pitice roşii sau de explorarea evoluţiei umanităţii. este plănuită meticulos şi bine punctată, bazată pe pe pregătirea sa ştiinţifică. Are o diplomă în matematică de la Cambridge şi un doctorat în inginerie aeronautică. “Încerc să calculez bine. Dacă îţi iese matematica, eşti deja aproape la final.”

“Pământul lung are cumva o bază ştiinţifică: Terry s-a jucat cu ideea mecanicii cuantice, lumi paralele cuantice. M-am gândit că pe măsură ce mergi mai departe, lumile devin din ce în ce mai ciudate, aşa că am încercat să leg matematica de asta. Nu aş spune că ne-am confruntat, dar obişnuia să glumească despre cum am apărut eu cu o cutie plină de hârtii. Nu e adevărat, dar a fost ceva în genul acesta. Am venit cu un plan mare despre cum ar putea să functioneze toată ideea şi o scală a timpului… Era un mix între ordine şi haos. Cred că a mers bine până la urmă. El avea nevoie de ordinea mea, iar eu aveam nevoie de haosul lui, ca să îl fac şi mai haotic şi mai interesant la final.”

Ultima oară când cei doi s-au văzut a fost în vara lui 2014, când Baxter s-a dus la casa lui Pratchett din Wiltshire, o zonă de provincie din Northumberland. “Doar am vorbit. Terry se gândise la un nou scenariu pentru a cincea carte şi am vorbit despre asta, nu am scris prea mult atunci. Erau copaci uriaşi. Avea o viziune despre copaci, înalţi de cinci kilometri, cât Everestul, pe una din lumile paralele. Ţineţi minte asta.”

“SF-ul e ca o expresie a grijilor timpului, a speranţelor şi temerilor.” Wells, spune el, a fost din prima generaţie ce a fost învăţată despre evoluţie de o generaţie crescuţa cu versiunea biblică a creaţiei.” Trebuie să fi fost un şoc uriaş: eşti pierdut în acest univers mecanicist, spre deosebire de securitatea universului religios. Dacă te uiţi la Maşina timpului, vezi rezultatul groaznic al viitoarelor generaţii. E ca o terapie, spui o poveste pentru că ţi-e frică de viitor.”

Sursa: The Guardian

Tweet