Uneori, acasă e locul unde ți-e inima. Din păcate, mai e și locul unde, odată ajuns, ăia nu te mai lasă în veci să pleci, gândește cu nostalgie Eddie Kaspbrak, unul dintre Păguboși, în timp ce își umple bagajul cu medicamente și temeri. Medicamente, pentru că problemele de sănătate l-au însoțit de la o vârstă fragedă și niciodată nu poți să fiisuficient de precaut. Temeri, pentru că se întoarce în Derry, un oraș bântuit și blestemat, creat de Stephen King pentru a le reaminti tuturor cititorilor că majoritatea monștrilor au chipuri umane.

Poți oricând să părăsești orașul; chiar ești încurajat. Pare prins într-o buclă temporală, care se resetează la distanță de douăzeci și șapte sau douăzeci și opt de ani, când atmosfera devine sufocantă și toxică, iar răutatea încolțește în sufletele celor slabi, ușor de influențat și manipulat, până în punctul în care nu mai țin de cont de limite și legi, doar de acea dorință primivită de a răni, de a-și impune voința sau de a-i pedepsi pe cei din jur pentru nesupunere sau (aparenta) ignoranță.

Supranaturalul amplifică dependențele și transformă cele mai întunecate dorințe în realitate. Chiar și atunci când nu este chemat sau râvnit, vizitează periodic orașul și își lasă amprenta în catastrofe despre care locuitorii uită în decurs de câțiva ani, de parcă refuză să creadă că astfel de atrocități s-ar fi putut petrece în Derry. Sau poate că au învățat cum să nu-și mai amintească, să-și păcălească mintea. Cum să accepte și să considere acele evenimente drept simple accidente nefericite, despre care e bine să nu vorbești, cu atât mai puțin să scrii.

Cine ar vrea să își amintească despre cele nouă trupuri tăiate în bucăți în 1879, într-o tabără în amonte pe râul Kenduskeag? Despre John Markson, care și-a otrăvit întreaga familie în 1851 și a ales să-și sfârșească viața în chinuri, mâncând o ciupercă ucigașă? Sau despre explozia din 1906, în Duminica Paștilor, când a fost organizată o căutare a ouălor de Paști pentru „toți copiii cuminți din Derry”? O sută de victime, dintre care optzeci și opt au fost copii.

Nici nu ar trebui să ne mirăm că rata criminalității în Derry este de șase ori mai mare ca în oricare alt oraș asemănător ca mărime din New England. Prin urmare, ce motiv ar avea șapte adulți să se întoarcă „acasă”, după ce au reușit să uite de abuzurile la care au fost supuși în adolescență?

Când Michael “Mike” Hanlon își sună prietenii din copilărie, amintirile și coșmarurile revin. Amintiri și coșmaruri ferecate în subconștient, departe de realitate, o imagine încețoșată a anilor în care șapte copii au jurat printr-un legământ de sânge să oprească întunericul să recucerească orașul. Acum, trebuie să se întoarcă în Derry și să își înfrunte temerile, să lucreze împreună și să distrugă creatura ce le-a marcat viața.

IT, cunoscut ca și Pennywise, este un personaj emblematic în literatura horror. Chiar dacă (încă) nu ai citit cartea și nu ai văzut nicio ecranizare, cunoști legenda clovnului dansator cu dinți ascuțiți și zâmbet înșelător, veșnic „însoțit” de cel puțin un balon roșu și de o promisiune macabră: O să plutești și tu cu noi.

Romanul nu este înspăimântător pentru că vorbește despre monștri sau pentru că antagonistul are o înfățișare în egală măsură grotescă și amuzantă (depinde de percepția fiecărui cititor). Nu este înspăimântător datorită numărului generos de pagini, doar mai greu de cărat. Stephen King ascunde la nivel supranatural răutatea umană, adevăratul monstru din Derry.

Amenințarea reprezentată de IT ajută la consolidarea unei prietenii între Păguboși, copii abuzați fizic și psihic de adulți sau de alți tineri, batjocoriți și înjosiți pentru ideile lor sau pentru cum arată, discriminați datorită sexului, religiei sau etniei. Autorul întețește presiunea la care sunt supuși prin oferirea unui chip răului, fără a ignora amenințările și problemele zilnice, cele umane, ce nu au legătură cu supranaturalul.

Traumele copilăriei își găsesc ecou chiar și la maturitate, când cei șapte Păguboși sunt adulți. Unii sunt fericiți și recunoscuți la nivel internațional. Alții par prinși într-o situație ireală, pe care nu vor să o schimbe din comoditate sau teamă. Este cutremurătoare contradicția dintre trecut și prezent, cum în 1958 adulții se ascundeau în trupuri de copii, pentru ca în 1985 rolurile să fie inversate. Brusc, cei douăzeci și opt de ani nu par să constituie un avantaj sau să reprezinte o diferență. Când se întorc în Derry, au din nou unsprezece ani și se au doar unii pe ceilalți. Și de altcineva nici măcar nu au nevoie.

Romanul IT oscilează între două axe temporale, 1957-1958 și 1984-1985, iar povestea este relatată din punctul de vedere al celor șapte copii/adulții. Alternanța accentuează misterul și creează un lanț aproape nesfârșit de cliffhangere, ce își găsesc rezolvarea treptat, în cele mai nepotrivite momente. Când acțiunea atinge cote alarmante, iar Pennywise se pregătește să își facă din nou apariția, King întrerupe brusc capitolul și cititorul este nevoit să aibă răbdare până la următorul salt temporal.

Poți trișa, însă de ce să riști? Doar nu vrei să plutești și tu… nu-i așa?