Am avut, de curând, ocazia să urmăresc un film pe care îl aștept de foarte mult timp. De pe vremea când eram în liceu și răsfoiam, pe furiș, în ora de engleză, paginile cărții care l-a inspirat. O carte scrisă în 1985, despre un viitor terifiant și în același timp încurajator, cu personaje care trăiesc într-o realitate dezumanizantă și care se confruntă, paradoxal, cu niște dileme profund umane. O carte surprinzătoare, care m-a ținut cu sufletul la gură încă de la primele pagini. Genul acela de carte pe care, atunci când o termini de citit, ai vrea să o uiți doar pentru a mai avea o dată ocazia de a o citipentru prima dată. Cartea se numește Jocul lui Ender și face parte dintr-o serie cunoscută ca „Saga lui Ender”.

Fiind ecranizarea uneia din cărțile care mi-a marcat adolescența, îmi doream foarte mult un film care să îmi confirme imaginea mentală. Într-adevăr, filmul urmărește îndeaproape acțiunea principală a cărții.

Pe scurt

Ender este al treilea copil al unei familii de pământeni care a supraviețuit invaziei formicilor (formics, un soi de insecte gigantice). El urmează cursurile Academiei Militare Internaționale, unde învață să lupte contra formicilor și unde se distinge datorită talentului strategic. Asa Butterfield îl joacă pe timidul, dar genialul Ender. Deși eu mi-l imaginam diferit citind cartea, trebuie să mărturisesc că puștiul din „Hugo” e un Ender perfect. Nici Ben Kingsley nu e mai prejos, fiindcă întruchipează un Mazer Rackham mai bun decât ce imi imaginam eu.

Au fost două lucruri care m-au deranjat în film. În primul rând, o mare parte din plot-ul secundar al cărții (sora și fratele lui Ender pornesc o adevărată revoluție pe pământ) este total eliminat. Frații lui Ender apar episodic în film și doar în relație cu personajul principal. În al doilea rând, evoluția personajului principal – prezentată atât de complex în carte – este accelerată în film. Pelicula surprinde doar scenele de maximă tensiune din carte și nu cred că publicul are ocazia sa se lege de personaje și să empatizeze cu ele.

Filmul nu a fost rău. Pentru fanii lui Card, filmul este o binecuvântare, pentru că expune exact părțile cele mai interesante ale lecturii. Amatorii de filme SF vor găsi că stația spațială de antrenament, camera antigravitatională unde se antrenează echipele de tineri soldați, nava spațială, planetele extraterestre ba chiar și imaginea Pământului după Războiul Formic sunt absolut credibile și posibile. Efectele speciale folosite sunt remarcabile iar scena finală de luptă este fantastic de bine realizată.

Dar nu trebuie să fii un science fiction buff ca să apreciezi Jocul lui Ender, pentru că scenariștii au avut grijă să presare în scenariu, pe lângă acține și umor elegant, tensiune, dragoste, trădare, crimă și remușcări. Cam tot ce îi trebuie unui film potrivit pentru o sâmbătă seara cu prietenii. Cu siguranță tot ce îi trebuie pentru a intra pe lista mea cu filme pe care le-aș revedea oricând.

Autor: Andra Simona

Sursa: cyberculture.ro