Devenită rapid un bestseller internaţional, trilogia Jocurile Foamei s-a vândut în peste 1 milion de exemplare în toată lumea. Aşa cum era de aşteptat, ecranizarea, a cărei premieră la nivel mondial a avut loc vineri, a avut un mare succes, vânzându-se bilete în valoare de aproape 215 milioane de dolari.
În vârstă de 22 de ani, actorul australian Liam Hemsworth a fost nevoit să îşi vopsească părul şi să slăbească pentru rolul lui Gale din ecranizarea de succes.
“Mâncam mult mai puţin şi, în luna dinaintea filmărilor, făceam sport de cinci-şase ori pe săptămână, pentru a da jos cât mai mult”, mărtriseşte acesta într-un interviu recent.
Despre scenariu Liam spune că a făcut mai mult decât să urmărească îndeaproape cartea; chiar a adus câteva lucruri în plus. Şi, mai ales pentru că citise deja toată trilogia şi nu voia să se gândească unde va ajunge Gale pe parcursul acesteia, actorul mărturiseşte că a preferat să se bazeze doar pe scenariu.
La fel ca şi ceilalţi actori, Liam nu are decât cuvinte de laudă pentru regizorul Gary Ross, despre care spune că este foarte talentat şi, deşi are o viziune clară asupra lucrurilor, încearcă toate posibilităţile, pentru a afla care este cea mai potrivită. “Când ajungeam pe platourile de filmare, era mereu foarte viu şi energetic, ceea ce ne făcea şi pe noi să fim aşa”, adaugă acesta.
Legat de modul în care hotărăşte în ce filme să joace, Liam spune că pur şi simplu citeşte multe scenarii şi se bazează pe instinct, dar se gândeşte şi cine sunt personajele şi dacă îi pasă de ele, cine este regizorul sau dacă tema este una interesantă.
“Încerc să lucrez cu regizori care vor să creeze ceva unic. În ultimul timp, au apărut atâtea filme care nu au succes, motivul fiind că publicul s-a plictisit de aceleaşi lucruri”, mărturiseşte Liam.
Tweet