Cei de la Adevărul și-au pus această întrebare într-unul dintre articolele de weekend. Mi-au plăcut nu numai răspunsurile pe care le-au primit de la cititori și traducători precum Ana Veronica Mircea, dar și paralele făcute între cărțile de referință ale genului!
Societatea contemporană preferă literatura Fantasy? Autoarea articolului, Monica Andronescu, spune că “da”, din moment ce “George R.R. Martin, autorul seriei Cântec de gheaţă şi foc, a fost inclus de publicaţia The Times printre cele mai influente personalităţi ale momentului […], numele lui J.R.R. Tolkien şi seria Stăpânul inelelor au concurat ca notorietate, în ultimul deceniu, cu cel al vedetelor din showbiz sau că Jocurile foamei, seria lui Suzanne Collins, a stat săptămâni întregi pe primul loc în topurile The New York Times“.
Iar câțiva cititori intervievați sunt de aceeași părere:
“Îmi iau cartea (Urzeala tronurilor) pentru că mi-a plăcut serialul şi am auzit că romanele sunt şi mai bune. Mi-a plăcut şi Harry Potter când eram la liceu, dar adevărata nebunie a fost Stăpânul inelelor, pe care cred c-o să-l recitesc şi la 50 de ani”, spune Irina Dragomir, studentă în anul al III-lea la arhitectură.
“Recunosc că cea mai reuşită dintre seriile fantasy pe care le-am citit este Jocurile foamei, de Suzanne Collins. Şi nu e deloc pentru adolescenţi. Seamănă mult cu un roman filosofic”, explică Constantin Popescu, 50 de ani, inginer.
Psihoterapeutul şi artistul plastic Mihaela Şchiopu, profesoară la Universitatea din Bucureşti, explică preferinţa cititorilor contemporani pentru acest gen de literatură, concluzia fiind că avem nevoie de poveste: “Suntem din ce în ce mai înregimentaţi şi mai anxioşi. Suntem restricţionaţi de către noi înşine şi de cei asemenea nouă. Avem timp din ce în ce mai puţin, iar libertatea devine o iluzie. Lumea poveştilor ne permite să fim liberi, e o lume fără graniţe şi lucruri impuse, un teritoriu unde imposibilul nu s-a inventat. E un refugiu pentru toţi cei care aleargă înnebuniţi către ceva obligatoriu, o nostalgie care cuprinde vremea în care interdicţiile erau puţine, ori nici măcar nu existau.”
Ana Veronica Mircea, traducătoare specializată în genul fantasy și autoarea versiunii în limba română a romanelor din seria “Jocurile foamei”, explică mult mai concret succesul acestui gen literar: “Trăim într-o lume în care ne pot infesta oricând viruşii creaţi în laborator şi în care ne infestează zi de zi cei electronici, într-o lume în care câştigă teren terorismul, crima organizată, corupţia, minciuna înzorzonată din campaniile electorale, drogurile, plus violenţa şi pornografia pe care ni le aduc în case micile ecrane ale televizoarelor. Nu ne gândim în fiecare zi la toate astea, dar undeva, în subconştient, ştim cu toţii că există. Şi încercăm să uităm cumva de ele. De aceea ne plac poveştile pentru oameni mari, de aceea agreăm genul fantasy. Poveştile fie ne poartă într-o lume mult mai rea, prin comparaţie cu care lumea noastră pare încă frumoasă, fie ne oferă o vagă speranţă, descriind orori similare celor din jurul nostru, din care eroii reuşesc să scape cu bine, fie ne duc într-un tărâm al binelui, în care vrăjile bune pot spulbera orice rău, în care există săbii ale dreptăţii şi onoare cavalerească şi unde bunătatea, corectitudinea, inteligenţa şi munca sunt întotdeauna apreciate şi răsplătite.”
“Realitatea” ficţiunii este descrisă de George R. R. Martin în câteva cuvinte care îi dezvăluie mecanismul gândirii: “Citim literatură fantasy pentru a regăsi culorile. Citim ca să gustăm mirodeniile tari şi să auzim cântecul sirenelor. În fantasy se ascunde ceva vechi şi adevărat, care se adresează unei zone din adâncurile noastre, copilului care a visat că într-o zi va vâna pădurile nopţii şi ospăţul de sub dealurile goale şi va găsi o iubire care nu se va termina niciodată, undeva la sud de Oz şi la nord de Shangri-La.”
Mihai-Dan Pavelescu, scriitor şi traducător de literatură SF, coordonatorul colecţiei Nautilus a Editurii Nemira, este însă de altă părere: “Nu cred, totuşi, că în prezent există o nevoie de fantasy mai mare decât ar fi nevoia de memorialistică, de poezie sau de horror, de exemplu. Cu posibilitatea de a fi considerat răutăcios, cred că „balonul” actual de fantasy se dilată în urma coborârii ştachetelor societăţii, care îmbrăţişează facilul şi exilează gândirea. Genul science-fiction, de pildă, vine cu idei remarcabile, dar acestea sunt greu vandabile, pentru că neliniştesc şi solicită efort de gândire individual, aşa încât a fost împins uşor spre periferie. Fantasy-ul, însă, aidoma genurilor populare de dinaintea sa, a ajuns să fie previzibil, a eliminat ideile noi şi poate fi vândut ca produs de serie. Iar Hollywood-ul a ştiut cel mai bine să exploateze uşurinţa recurgerii la deus ex machina în locul extrapolării riguroase şi a comutat pur şi simplu atenţia maselor spre facil.”
Temă de discuție:
Voi de ce citiți romane fantasy și cât de bine vă regăsiți în cele spuse mai sus?
Tweet
In literatura se scriu si se citesc romane fantasy de sute de ani. Antologia Cambridge publicata in ’98 aminteste de povesti ce se incadreaza in stilul fantasy “clasic” create pe la 1700.
Nu exista o particularite a vremurilor noastre, decat prin prisma motivelor de a “scapa de realitate”.
Dar asta raspunde la intrebarea: ce ne indeamna sa fugim de realitate? dar nu e o particularitate pentru “de ce citim fantasy”. Citim fantasy pentru acelasi motiv pentru care citeam fantasy si acum 200 de ani. Sa evadam.
Doar in oferta literara pe piata din Romania se observa o accentuare a ofertei de fantasy.
Insa asta se explica doar prin faptul ca editurile de la noi promoveaza doar ceea ce e comercial si au decis sa profite de buzz-ul adus de portarea in film si TV a unor mari opere fantasy.
Dar Game of Thrones exista deja demult, de ce nu a fost adus pana acum? Daca intrebi o editura, ti se va spune ca nu exista cerere pana acum. Insa daca intrebi un cititor, iti va spune ca nu stia de aceste carti. De ce nu stia? Pentru ca nu au fost importate in Romania pana acum.
Nici de seria TV nu se stia pana acum, dar s-a aflat atunci cand a fost disponibila pe piata TV romaneasca.
La fel, exista multe opera fantasy de care cititorii nu vor afla pana cand editurile nu le vor aduce. Oamenii nu au cum afla ca exista altfel.
Eu unul am avut sansa unor prieteni din strainatate, care mi-au adus carti inca de cand eram mai mic si am putut citi fantasy.
In Romania stilul fantasy a fost mereu un fel de mic paria in fata sci-fi-ului, asa ca acum unii spun ca in Romania stilul are din ce in ce mai multa priza, insa de fapt abia acum editurile romanesti importa fantasy-ul de dinainte de 90.
In pietele de origine (in special UK si US) stilul fantasy are acum o mica cadere (in volum) fata de anii precedenti.
Intre copertile acestor carti mai gasim unicul refugiu pentru vise.
Pentru ca ne alimenteaza imaginatia. Omul este o fiinta foarte curioasa care simte mereu nevoia sa descopere cate ceva nou. Intr-o lume in care rutina isi face simtita prezenta din plin, literatura fantasy ne mentine curiozitatea si imaginatia inca vii.
Foarte frumos spus! Ca și cărțile de suspans, cel puțin, cele fantasy te duc mereu într-un alt timp și spațiu. Te bucuri de acea lume a lor atât de intens, încât uneori uiți că ceasul arată 3 dimineața 🙂
In vechime existau povestitorii, care ii faceau pe oameni sa evadeze din cotidian si care reuseau sa pastreze si sa transmita mai departe prin povestile lor traditia si istoria triburilor – asa cum foarte artistic este prezentata aceasta ocupatie in romanul lui Mario Vargas Llosa, “Povestasul”. Miturile, fabularea, basmele au aparut, cred, odata cu omul, tocmai pentru ca omul este dotat cu imaginatie, adica cea care reuseste sa-l ajute sa-si transceanda conditia limitata de muritor. Avand in vedere ca avem nevoie de povesti, de evadare din cotidian, genul fantasy a venit sa acopere tocmai aceasta nevoie. Asadar, scrierile fantasy pot fi considerate basme moderne, actualizate lumii contemporane. Nu mai poti “prinde” acum un cititor cu intamplarile lui Aleodor Imparat sau cu ale lui Harap-Alb, dar daca ii aduci povestea in lumea lui, in care sa se recunoasca, sigur il vei castiga. Pana la urma, mecanismul este acelasi, la fel scopul. Imaginatia, pentru a deveni creativa, trebuie hranita, iar hrana cea mai buna si mai la indemana este literatura. Acestea sunt parerile mele si mi le asum, chiar daca nu veti fi de acord cu mine 🙂
Nu cred că se pune problema să nu fie cineva de acord, ați oferit un argument foarte bun! Așadar, citim basme moderne 😀
Nu aveti in plan scoaterea si a seriei DUNE intr-un format hardcover asemenea celor de la Turnul Intunecat si ASOIAF!? 😀