Am citit romanul Cartea copiilor în vara anului trecut. M-au captivat migala detaliilor psihologice şi talentul scriitoarei în a jongla cu secretele de familie.

Dacă stai cam prost la capitolul răbdare, cartea propusă pentru Booker Prize este o probă de foc, mai ales din cauza pasajelor descriptive ce-ţi amintesc de stilul marilor clasici. Şi nu e de mirare! O mare parte din întâmplări se petrec la cumpăna dintre secolele XIX-XX, când oamenii mai aveau timp să-şi savureze, meticulos, ceaiul aromat şi discuţiile despre tot felul de nimicuri. Este adevărat, Byatt ştie cum să-ţi răsplătească răbdarea prin dezvăluiri neaşteptate… pe la mijlocul romanului.

Cartea copiilor este un roman ‘de epocă’, dar ce epocă! Eroina romanului, o autoare de cărţi pentru cei mici, este ataşată până la obsesie de confortul elegantului său cămin. Romanul scris de Byatt devine el însuşi o casă unde sunt ademenite mai toţi protagoniştii unei perioade tumultuoase: păpuşari, anarhişti, feministe, bancheri, femei ‘de casă’, idealişti şi artizani excentrici. Pentru ei, A.S. Byatt îşi imaginează poveşti surprinzătoare şi dezvăluiri spectaculoase. Citind romanul am descoperit o nouă scriitoare preferată şi am început să caut noi informaţii despre viaţa ei artistică.

‘Frunzărind’ paginile de pe internet, am dat peste un interviu acordat de Byatt publicaţiei The Guardian. Interviul te ademeneşte să găseşti o legătură între viaţa eroinei aflate în căutarea libertăţii şi viaţa dusă de mama scriitoarei, o casnică mereu nemulţumită. Byatt nu a fost un copil fericit. Copilăria ei a fost o capcană de care a vrut să scape, o lume prea mică pentru visuri împlinite. S-a refugiat în viaţa universitară de la Cambridge după adolescenţa marcată de amintirea unei mame nefericte.

Citeşti Cartea copiilor şi te întrebi dacă este un simbol al fricii induse de perspectiva unei vieţi conjugale monotone. A vrut, probabil, să-i dea viaţă eroinei matriarhale, Olive Wellwood, pentru a fi talismanul împotriva propriilor temeri. Olive Wellwood a dus până la capăt planurile pe care femeile generaţiei din care făcea parte şi mama scriitoarei le-au lăsat de izbelişte.

În cărţile mele, scriitura este un pericol. Este un lucru nimicitor. Scriitorii sunt nişte fiinţe distructive (A. S. Byatt)

Cititorul ar fi tentat să considere scrisul o nouă terapie. Dar nu ajunge să-şi continue ideea. Susan Byatt îl contrazice imediat: Pentru mine, scrisul este doar o altă sursă de plăcere. Iubesc scrisul la fel de mult cum îmi iubesc soţul şi copiii.

O mare prietenie

Când vine vorba de Cartea copiilor, Byatt îşi aminteşte mai ales de eforturile îndreptate asupra unor personaje secundare, pentru  nu le devitaliza prin atenţia acordată exclusiv personajului central. Byatt şi-a adus aminte şi de mentorul său, Iris Murdoch, scriitoarea ce-i povestea cum era tentată să-şi imagineze romanele prin ochii personajelor secundare.

Amintirile care o leagă de Iris Murdoch nu s-au oprit aici. Cele două scriitoare sunt un exemplu de apropiere preţioasă în lumea literaturii. Byatt o admira pe Iris Murdoch pentru abilitatea ei de a reda emoţiile şi latura intelectuală a personajelor. Întrebată despre tentaţia destăinuirii prin scris, Byatt îşi aminteşte şi de Iris Murdoch: ‘Era o scriitoare extraordinară, nu se rezuma la simpla confesiune. Bineînţeles, trăirile îşi aveau propriul loc în romanele sale, dar nu se oprea la ele. Existau cugetări şi o bună structură. O lume inteligentă, sofisticată…’

Scriitorii preferaţi

Întrebată despre alţi scriitori preferaţi, A. S. Byatt i-a lăudat pe Julian Barnes şi pe Ian McEwan, pe care i-a comparat cu Iris Murdoch atunci când vine vorba despre abilitatea lor de-a oferi consistenţă lumii emoţionale.

Interviul acordat de Byatt se transformă într-o mărturisire neaşteptat de intimă. Byatt te izbeşte prin francheţea, pe alocuri, pesimistă. Cât despre acei protagonişti seduşi de utopii, scriitoarea afirma nonşalant: ‘Prin natura mea, sunt un animal pesimist. Admit, există o anumită inocenţă în aceşti oameni. Totuşi, nu cred că oamenii sunt buni de la natură, de aceea cred că toate mişcările utopice sunt sortite eşecului, dar eu încă mai sunt interesată de acestea’.