Cum să fii un gentleman, ep. 2 – La masă

Nu, nu sunt un gentleman à la carte. Şi n-am să dau lecţii de bună purtare pe blog (deşi blogurile sunt spaţiul în care se manifestă uneori, la adăpostul anonimatului, apucături urâte). Am să spun totuşi o poveste. O să fie un pic mai lungă, dar sper că mă veţi urmări până la capăt.

Nu cu mult timp în urmă, m-am întors după o bursă de studiu de un an în Franţa. Puteţi să spuneţi ce vreţi despre francezi, dar mie mi-au plăcut teribil ţara, limba (pe care şi astăzi o vorbesc execrabil, hélas) şi oamenii. Nu eram prea vesel că mă întorc acasă, deşi familia adunată la ieşirea din terminal se bucura cu supramăsură.

Am urcat în maşină, a trecut vreo jumătate de oră până am ieşit din parcare, pentru că oamenii ajungeau la barieră şi îşi aminteau că nu au plătit, blocau pe toată lumea şi fugeau să plătească, într-un cor de claxoane şi înjurături de stadion. Pe drum, privind pe geamul maşinii blocate cu orele în coloană (pe atunci se lucra la pasajul Băneasa), nu puteam să înţeleg cum de totul e gri şi murdar. Până la urmă am ajuns acasă, rudele au plecat, am rămas în apartamentul în care trăisem până în urmă cu un an, acum atât de străin.

Am coborât să cumpăr ceva. Mă întorceam de la magazin, aşteptam la trecere să traversez, maşinile accelerau nestingherite, îmi aminteam cum în Franţa şoferii (chiar dacă aveau verde) opreau astfel încât pietonii (chiar dacă aveau roşu) să treacă. Ce n’est plus le cas, mon ami. Am traversat primul sens, aşteptam în refugiul de tramvai ca celălalt şuvoi să se oprescă. Îmi pierdusem antrenamentul, nu mai ştiam să sesizez breşa, să fac primul pas cu tupeu şi sprinteneală. Aşteptam.

O maşină în viteză, un geam deschis, un horcăit adânc. După care am stat acolo vreo 5 minute, stupefiat, întrebându-mă de ce am fost  – cu atâta generozitate – scuipat. Un fel de welcome back?

Din câte ţin minte, apăruse ghidul lui Radu Paraschivescu despre nesimţiţi încă dinainte să plec. Apăruse şi tratatul  Bunele maniere semnat de prinţul Asfa-Wossen Asserate, precum şi micul tratat de eleganţă al lui John Bridges. Paradoxal, toate aceste cărţi de bune maniere s-au vândut foarte bine. Dar anii au trecut şi, pe stradă, parcă nimic nu s-a schimbat.

Aşa încât nu-mi fac iluzii: Un gentleman la masa nu ne va scăpa de obiceiurile culinare autohton-porcine, la fel cum volumul Cum sa fii un Gentleman nu ne-a scăpat de bădărănie. Dar există totuşi o şansă pentru noi ceilalţi, din zona gri, care nu provenim din familii de viţă nobilă, nu am avut o educaţie rafinată, dar vrem să trăim altfel, mai frumos.

Să revin la bătrâna Franţă.

Acolo am învăţat nu doar mai multă carte în câteva luni decât aici în toată viaţa. Am învăţat că poţi să saluţi oameni necunoscuţi cu care te întâlneşti pe stradă şi să le zâmbeşti. Am învăţat că atunci când te uiţi (involuntar) insistent la cineva îţi va zâmbi şi nu te va întreba “Care e problema ta, mă?” Am învăţat că atunci când intri sau ieşi pe uşă le deschizi sau te opreşti şi ţii uşa deschisă celor care vin în urma ta. Am învăţat că tot felul de lucruri de genul ăsta, aparent banale, îţi fac viaţa mai frumoasă, ţie şi celorlaţi împreună.

Dar am început şi să uit… am început să cred că totul a fost doar o fantezie…

Aceste cărţi îmi aduc aminte că se poate şi altfel. Sfaturile cuprinse în interior sunt atât de evidente şi de bun-simţ  încât totul pare ridicol de simplu. Ştim toate lucrurile astea. Dar adevăratul ridicol este când îţi dai seama că în jurul tău nu sunt de găsit nici regulile cele mai elementare. Pentru că trăim într-o ţară în care de fiecare sărbătoare mii de oameni sunt luaţi cu salvarea pentru că… s-au îmbuibat până le pleznesc ficatul şi pântecul umflat ca un balon. În ţara în care fiecare zi cu soare e marcată de practicarea sportului naţional al grătarelor în natură, cu multă grăsime sfârâind şi poteci de gunoi lăsate în urmă. Să mai continui? Le ştiţi şi voi prea bine…

Aşa că, traducerile româneşti ar trebui să se intituleze mai degrabă “Cum să nu fii un bădăran”, în cazul de faţă “la masă”.

Se vor vinde bine în continuare cărţile de bune maniere? Probabil că da. Se va schimba ceva în manierele noastre? Sper din tot sufletul.

3 Commentarii

  1. Vlad Puescu 27/02/2010 Reply
  2. A.P. 01/03/2010 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.