Lumea în care trăim. Scurtă introducere, de Richard Haass. AVANPREMIERĂ

Lumea în care trăim. Scurtă introducere apare în imprintul ORION de nonficțiune al editurii Nemira, care aduce cele mai noi și mai provocatoare cărți despre lumea în care trăim, cărți și idei care deschid ochii și mințile către spațiu, oameni, societate, corpul și mintea umană, cultură și civilizație.

Dr. Richard Haass este președintele Council of Foreign Affairs. Diplomat cu experiență și consilier politic, a fost consultant senior al președintelui George W. Bush pentru Orientul Mijlociu și a lucrat împreună cu secretarul de stat Colin Powell. A primit numeroase medalii și premii. 

Prefață

Fiecare carte își are propria poveste, care explică de ce autorul a investit timp și efort în a o scrie. În cazul acesta, povestea începe într-o zi de vară, cu mai bine de zece ani în urmă, pe când pescuiam împreună cu un amic în Nantucket. Pe barcă ne-a însoțit și nepotul prietenului meu; l-am întrebat ce școală urmează. „Standford“, mi-a răspuns. Își pregătea diploma, cu o specializare în informatică, și tocmai urma să înceapă ultimul an. Am continuat să îl descos despre ce anume mai studia, pe lângă chestiunile de codare. Economie? Istorie? Politică? Răspunsurile lui mi-au arătat că, pe lângă specializarea lui principală, alesese un număr minim de discipline și cele pentru care totuși optase aveau puțin de-a face cu o bază a cunoașterii. Era clar însă faptul că acest tânăr inteligent avea să absolve curând una dintre cele mai bune universități, cu o înțelegere foarte mică, dacă nu complet absentă, a propriei țări sau a lumii. Și urma să o facă într-un moment când soarta țării sale și a lumii aveau să fie legate inextricabil și multe aspecte urmau să fie prinse în acest colimator — cele mai multe de la al Doilea Război Mondial încoace și din anii de după.

Situația este și mai gravă în licee, pentru că foarte multe dintre ele nu oferă nici măcar cursuri de bază legate de relațiile internaționale și de problemele globale. Scopul meu nu este să explic cum anume s-a ajuns în această situație, deși aș spune totuși că liceele au restrâns ponderea cursurilor legate de studiile sociale și civice din cauza resurselor limitate și a presiunilor de a satisface cerințele legate de știință, tehnologie, inginerie și matematică, adunate toate sub acronimul STEM. O altă explicație ar fi dificultatea de a se pune de acord cu privire la ce anume ar trebui să se predea.
Reticența instituțiilor de învățământ superior în a afirma o poziție proprie cu privire la ce anume ar trebui să aibă la îndemână un absolvent este doar o altă consecință nefastă. Ar fi fost mult mai util dacă ar fi făcut-o, și atunci tinerii s-ar fi putut îndrepta spre instituțiile de învățământ care rezonează cel mai bine cu interesele și obiectivele lor. Mai trebuie să menționăm și faptul că o treime dintre americanii care absolvă liceul nu își continuă studiile și doar 40% dintre cei care totuși o fac ajung să aibă o diplomă. Toate acestea însă reprezintă subiectul unei discuții distincte. Ceea ce contează aici și acum este că un foarte mare număr de tineri din Statele Unite și de pretutindeni sunt, în fond, neinformați cu privire la lumea în care se pregătesc să intre.
Acestea fiind spuse, cartea aceasta se adresează femeilor și bărbaților de toate vârstele. Mulți dintre noi, cei care am urmat un colegiu sau o universitate, nu ne-am concentrat pe aceste aspecte sau, chiar dacă le-am studiat, am uitat multe din cele care ne-au fost predate. Mai mult, ceea ce au învățat cei din generația mea, cu zeci de ani în urmă, a devenit inadecvat sau chiar irelevant. Foarte multe lucruri legate de istorie au ieșit la iveală în ultimii ani. Războiul Rece, care fusese acceptat ca un fapt incontestabil în anii 1950-1960, când am crescut eu, și care a definit lumea vreme de patru decenii după al Doilea Război Mondial, s-a terminat, la fel cum Uniunea Sovietică a luat sfârșit. China este o putere a lumii. Au apărut noi tehnologii și problematici, de la internet și inteligența artificială la schimbările climatice. A sosit vremea să nu ne mai gândim la educație ca la ceva primit în tinerețe, care ia sfârșit pe la mijlocul celei de-a doua decade a vieții noastre și cu care trăim apoi în următorii cincizeci de ani. Trebuie să completăm în permanență acest rezervor intelectual, pe măsură ce înaintăm pe autostrada vieții.

Scopul meu, cu această carte, este să vă ofer informațiile de bază pe care trebuie să le cunoașteți despre lume, pentru a deveni alfabetizați global. „Alfabetizați global“ nu se referă la numărul de oameni care știu să citească (în cazul în care vă interesează, se pare că undeva spre 85% din adulții planetei știu să citească, un număr care sună mai bine decât realitatea pe care o reflectă, și anume că aproape 750 de milioane de bărbați și femei nu știu nici acum să citească). Alfabetizarea globală, în ceea ce ne privește, are de-a face cu cât de mult (sau de puțin) cunosc și înțeleg oamenii lumea.


Alfabetizarea globală este esențială pentru că trăim într-o perioadă când ceea ce se petrece în afara unei țări contează foarte mult. Granițele nu sunt impermeabile. Statele Unite sunt flancate de două oceane — dar oceanele nu sunt tranșee de apărare. De bine, de rău, regula Vegas — ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas — nu se aplică în lumea actuală globală.
Lumea, cartea de față, este gândită să ne ajute să construim o bază cu ajutorul căreia să navigăm în siguranță printre titlurile orei și să filtrăm potopul de știri care vine spre noi. Unul dintre obiectivele cărții este ca cititorii să devină mai puțin vulnerabili la manipulările oamenilor politici, cu agende partizane, sau în fața celorlalți, care se pretind a reprezenta autoritatea, când, de fapt, nu o fac. Fiecare dintre noi luăm decizii și emitem opinii — ca votanți, studenți, elevi, profesori, părinți, prieteni, consumatori sau investitori — care afectează relațiile țării noastre (și deci ale noastre) cu restul lumii. Cu o mai bună înțelegere a lumii și a provocărilor care se ivesc, vei fi un cetățean mai informat, unul care-i va putea trage la răspundere pe reprezentanții aleși și care va ajunge să aibă judecăți libere și sănătoase.

Nu există o limită a numărului de întrebări care pot fi puse cu privire la lume și ale căror răspunsuri pot avea consecințe profunde asupra vieții noastre. Trăim un moment când istoria tocmai se scrie. Faptul că descriem prezentul în termenii trecutului — de pildă, trăim într-o lume post-Război Rece — ne spune doar unde am fost, nu și încotro ne îndreptăm. Plăcile tectonice ale relațiilor internaționale se mișcă. Istoria nu a luat sfârșit odată cu colapsul Uniunii Sovietice. Acesta este un moment critic pentru a înțelege ce se petrece în lume, din ce cauză și cum anume vor fi afectate viețile noastre. Un al doilea motiv să cunoști mai multe despre lume este că orice țară, și Statele Unite în special, datorită rolului și responsabilității tot mai mari, pretinde ca cetățenii să fie familiarizați cu lumea și să poată opera cu succes dincolo de granițele țării. Acești bărbați și femei ar putea fi la propriu pedestrașii armatei propriei țări sau ar putea fi implicați în diplomația internațională, în inteligența lumii, în forțele de ordine, în ajutorul străin și în siguranța statului. Vorbim despre jurnaliști, academicieni, oameni de afaceri, precum și despre cei care lucrează pentru unul dintre numeroasele ONG-uri care se implică în promovarea educației, sănătății sau dezvoltării.

Lumea în care trăim vorbește despre idei, probleme și instituții esențiale înțelegerii lumii. Am încercat, de asemenea, să luminez toate regiunile lumii, puterile dominante, provocările asociate globalizării și aspectele relevante ale istoriei. Cartea ar putea să nu pară deloc scurtă, dar fiecare capitol și, de multe ori, părți ale capitolelor ar putea reprezenta o carte în sine. Ceea ce rămâne la capătul ei este puțin din majoritatea manualelor scrise cu titlu de curs introductiv în domeniile vizate, din simplul motiv că teoriile care domină cercetarea academică a domeniului sunt prea abstracte și prea îndepărtate de viața reală a fiecăruia dintre noi.


Dacă ar fi să găsesc o paralelă cu ceea ce oferă această carte, atunci aceasta s-ar regăsi în studiul limbilor. Această carte nu vă va face „fluenți“ în chestiunile legate de relațiile internaționale, dar vă va oferi un nivel conversațional, vă va permite să detectați schimbările din lume și direcțiile dinapoia lor, care le dau formă. Deși detaliile cotidiene referitoare la ceea ce se petrece se vor schimba inevitabil, multe dintre cele discutate în capitolele următoare rămân relevante. Cartea este astfel gândită încât să fie valabilă pe termen nelimitat, să fie utilă chiar și atunci când istoria continuă să se desfășoare, așa cum, fără greș, o va face.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *