Magia din cărţile lui Robin Hobb

Farseer

Literatura fantasy este deseori caracterizată de un decor medieval, de arhetipurile specifice: războinici, prinţese, vrăjitori şi creaturi fantastice, dar ce ar fi ea fără magie? În trilogiile Farseer şi Omul Arămiu, Robin Hobb ne prezintă un sistem de magie deosebit, fără fulgere, bile de foc şi control al forţelor naturii. Magia din cărţile ei este concentrată pe telepatie şi emoţii.

FitzChivalry, eroul celor două trilogii, stăpâneşte două din cele trei tipuri de magie din această lume, Meşteşugul şi Harul. Abilitatea de a folosi ambele tipuri de magie îi conferă multe avantaje în aventurile sale, dar îl fac şi o ţintă pentru inamicii săi.

Iată cele trei tipuri de magie pe care le găsim în cărţile lui Robin Hobb:

  • Meşteşugul: Un tip de magie mentală care permite celor iniţiaţi să comunice telepatic la distanţe foarte mari, dar şi să influenţeze gândurile şi emoţiile altora. Meşteşugul este prezent doar în familia regală Farseer şi cei care au legături cu ea, dar poate apărea şi sporadic. La începutul primei cărţi, Ucenicul asasinului, aflăm că iniţierea în Meşteşug este limitată la cei aleşi de casa regală şi este interzisă în afara ei.
  • Harul: Cei care posedă Harul sunt mult mai sensibili la toate fiinţele vii şi pot vorbi cu animalele, mental. Cei mai mulţi se leagă de un singur animal, formând o legătură puternică. În Regatul Celor Şase Ducate, Harul nu este acceptat, iar cei care îl posedă sunt forţaţi să îl ascundă sau să trăiască departe de oameni, altfel riscă să fie arşi pe rug. Se spune că cei care îl folosesc prea mult devin ei înşişi animale.
  • Magia Hedge: Un tip de magie slabă, despre care nu se ştie dacă există cu adevărat. Include abilităţi precum ghicitul viitorului, crearea de amulete şi obiecte magice.

Mai multe despre magia din cărţile ei puteţi afla chiar de la Robin Hobb, săptămâna viitoare la ediţia din 24 aprilie a Serilor Nautilus. Până atunci, iată ce ne spune FitzChivalry despre tipurile de magie din lumea sa.

Oare de ce e interzis să pui pe hârtie anumite cunoştinţe de spre magie? Poate pentru că ne temem cu toţii că asemenea cunoştinţe vor cădea în mâinile celor nedemni să le folosească. Neîndoielnic, a existat dintotdeauna o rânduială a uceniciei, astfel încât anumite cunoştinţe magice să se transmită numai celor instruiţi şi consideraţi vrednici de ele. Deşi aceasta pare a fi o încercare lăudabilă de a ne feri de practicanţi nedemni ai ştiinţelor tainice, ea trece cu vederea faptul că magia nu-şi are originea în cunoştinţele speciale. Înclinaţia spre un anume fel de magie este fie înnăscută, fie absentă. De exemplu, abilitatea de a folosi magia numită Meşteşug presupune să fii rudă de sânge cu cei din neamul regesc Farseer, deşi se poate manifesta şi ca „sămânţă sălbatică“, printre cei ai căror strămoşi s-au tras şi din triburile băştinaşe, şi din Străini. Cel iniţiat în Meşteşug poate să pătrundă în mintea altei persoane, indiferent la ce distanţă s-ar afla de ea, şi să ştie la ce se gândeşte. Cei foarte pricepuţi îi pot influenţa gândirea sau pot sta de vorbă cu ea. Pentru a conduce o bătălie sau pentru a strânge informaţii, Meşteşugul este o unealtă foarte utilă.

În popor se vorbeşte de spre un soi de magie şi mai veche, mult dispreţuită acum, cunoscută drept Har. Puţini sunt cei ce vor recunoaşte că sunt înzestraţi cu el şi, de aceea, se spune că la el se pricep locuitorii din valea vecină sau cei care trăiesc de partea cealaltă a culmii îndepărtate. Eu bănuiesc că odinioară Harul a fost magia naturală a celor care populau ţinutul ca vâ nători, nu ca oameni aşezaţi; o magie a celor ce se simţeau înru diţi cu animalele sălbatice din pădure. Harul, se spune, era talentul de a vorbi limba animalelor. Dar lumea te prevenea şi că aceia care îl întrebuinţau vreme îndelungată sau cu prea mare pricepere se transformau în animalul cu care intraseră în legătură foarte strânsă. Însă aceasta poate nu e decât o poveste.

Există şi magia Hedge, deşi nu am reuşit să aflu niciodată de ce se numeşte aşa. Este o magie şi dovedită, şi îndoielnică, cuprinzând ghicitul în palmă şi în apă, interpretarea reflexiilor cristalului şi nenumărate alte vrăji prin care se prevesteşte viitorul. Într-altă categorie, nenumită, intră vrăjile cu efecte asupra trupului, ca invizibilitatea, ridicarea de la pământ prin puterea voinţei, mişcarea obiectelor fără viaţă cu puterea minţii sau însufleţirea lor – toate vrăjile din legendele vechi, de la Scaunul zburător al Fiului Văduvei sau Faţa de masă cea vrăjită a Vântului din Nord. Nu cunosc niciun om care să-şi atribuie astfel de puteri magice. Se pare că sunt simple poveşti, fiind atribuite celor care au trăit în vremuri de demult ori în locuri îndepărtate sau unor fiinţe mitice sau aproape mitice: balaurilor, uriaşilor, Străbunilor, Celorlalţi, zânelor.

1 Comentariu

  1. Gabriel 10/06/2018 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *