Așa cum ați aflat, săptămâna aceasta sărbătorim alături de voi succesul pe care l-au repurtat titlurile noastre în anul 2012, cu o promoție specială. Topul celor mai bine vândute 50 de volume din anul care a trecut include pe primele 10 locuri romane semnate de George R. R. Martin, Martin și colaboratorii săi (Daniel Abraham și Gardner Dozois) sau Orson Scott Card.
Cărțile seriei Cântec de gheață și foc au fascinat și încântat milioane de fani din lumea întreagă, iar serialul Game of Thrones a ridicat saga pe culmile gloriei. Dar cum ar fi să îl descoperim pe Martin și din altă ipostază? De exemplu, în cea de co-autor al unui roman science-fiction, alături de Daniel Abraham și Gardner Dozois, alți doi monștri sacri ai literaturii SF&F.
Fuga vânătorului este o poveste neobișnuită, cu personaje neobișnuite, care a făcut publicul și critica să freamăte, sub imperiul uimirii și emoției. Avem un erou mai mult anti-erou, dacă e să ne luăm după caracterul său nu atât de plăcut și mai avem o călătorie inițiatică, pe parcursul căreia el trebuie să se regăsească și să înțeleagă niște sensuri care îi sunt decisive evoluției lui ca și individ.
Avem un space-opera plin de suspans, cu o intrigă ce captează încă din primele pagini. Dar nu e numai atât. Probleme de identitate, ca individ și ca specie, probleme de morală, de responsabilitate și asumare a ei, de dualitate a unui personaj voit antipatic care devine simpatic pe măsură ce mintea noastră începe să își pună întrebări.
Avem tehnologie și o rasă extraterestră, surprinse în scene de acțiune pline de viață, avem răsturnări de situație, imagini vizuale care ar face orice cinefil versat să își dorească să vadă ecranizarea și mai avem și senzația de complet, de întreg, chiar dacă romanul a fost scris de trei autori diferiți și a durat aproape 30 de ani până a văzut lumina tiparului.
Cititorii spun despre Fuga vânătorului că romanul reprezintă una dintre cele mai unice modalități de construire a unui personaj și a unei intrigi din literatura de gen. A fost denumită și puzzle, operă de artă sau produsul unui joc dintre cele mai talentate și imaginative minți contemporane.
Voi ce părere aveți?
Tweet