În cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, desfăşurate în perioada 3-6 octombrie şi dedicate anul acesta reputatulului teatrolog George Banu, a fost lansat albumul de artă, “Nocturne”, editat în condiţii grafice excepţionale de Nemira.
“Nocturne”, albumul de pictură şi teatru, lansat la Cluj în prezenţa autorului George Banu, a fost tradus din limba franceză de Dana Monah. Pe coperta albumului editat de Nemira se află, spre deosebire de ediţia în limba franceză a albumului, pictura lui Van Gogh, “Cafeneaua, seara”.
Autorul vorbeşte despre noaptea sau spatele zilei, despre “gura de întuneric a nopţii”, despre noaptea păgână şi noaptea sacră, despre noaptea simbolistă, despre timp şi despre umbră. Noaptea poate fi naivă şi Dumnezeu se poate “afla în trestii”, de la tenebre la întoarcerea la lumină. Există o lumină a nordului, există o noapte mentală, există o noapte politică, există nopţi electrice, coşmaruri urbane, viziuni nocturne, dar şi nopţi fără de noapte.
„Noaptea e pleoapa zilei“, spunea poetul persan Omar Khayyam.
Noaptea e dublul său diferit, invitaţie la aventuri inedite. Acestor experienţe „nocturne“ le e consacrat splendidul album semnat de George Banu, care descoperă şi comentează nopţile picturii moderne, solitare şi individuale, de la C.D. Friedrich la Van Gogh, de la Paul Klee la Marc Chagall.
Dar, totodată, George Banu revelează atracţia marilor regizori pentru experienţa nopţii teatrale a cărei seducţie, de la Kantor şi Wilson, Chéreau şi Măniuţiu, se generalizează azi. Nopţile tablourilor, nopţile scenelor comunică pe fond de căutare şi rătăcire. Noaptea e un refugiu pentru învinşii zilei, o consolare pentru eşecuri, dar şi o împlinire pentru iubire. Noaptea e propice exceselor.
Nocturne şi Spatele omului, cele două albume ale lui George Banu, editate de Nemira, se consacră dimensiunilor secrete ale omului la care privirea şi lumina acced greu. Ele reclamă efort şi dăruire. Ele sunt un test.
„Noaptea îmi curge în vene“, scria Cioran şi sub semnul acestui destin stau rândurile şi imaginile reunite aici.
„Grotowski, un insomniac celebru, neputând niciodată să doarmă, s-a hrănit din noapte. Mai întâi pentru a lucra, iar apoi, în perioada cercetărilor parateatrale, noaptea a constituit cadrul experienţelor sale. El a creat nu numai spectacole în munţi sau la malul mării, precum cele ale lui Brook sau ale lui Şerban, ale lui Wilson sau Terayama, aceşti exponenţi ai avangardei care au pus noaptea în valoare, ci a convocat tineri participanţi şi «expediţii» secrete, fără busolă şi fără public. Scopul consta în a explora împreună un peisaj lipsit de orice urmă de lumină, de a traversa o pădure întunecată, de a circula şi de a se rătăci pentru a se regăsi apoi la capăt de drum, în zori, la sfârşit de noapte.
Singur şi printre ceilalţi. Recunoaştem un anumit romantism în această aventură, iar Grotowski nu s-a dezis de acesta, nici măcar în «teatrul surselor» sau în experienţele sale parateatrale târzii.
Şi, în acelaşi spirit, discipolul său, Włodzimierz Staniewski, a fondat întreaga activitate a grupului său Gardzienice pe călătorii nocturne de-a lungul satelor pentru a le reînvia memoria, readucând astfel la viaţă cântecele vechi şi tradiţiile uitate. Putem recunoaşte în această abordare a nopţii căutarea determinată de o anumită utopie retroactivă, în care nocturnul creează un cadru favorabil reîntâlnirii cu memoria culturală, şi chiar cu cea a originilor. Aceşti doi polonezi asemănători, Grotowski şi Staniewski, au atâta încredere în noapte, încât se cufundă în ea fără scutul unui spectacol, fără protecţia unui adăpost“, spune George Banu.
Viziunea exaltă pictura
„Influenţa nocturnului asupra artistului îl duce la despuierea absolută: viziunea exaltă pictura. Ea îşi este autosuficientă. Dar nu pentru a vorbi doar despre ea însăşi. Dincolo de acest absolut vizual freamătă şi se agită o fiinţă. Fără să fie tăcută sau resemnată, aceasta se încrede în pictură în numele provocării căreia Artaud i-a dat un nume şi care ar putea reuni o întreagă familie de artişti, de la Turner la Van Gogh: «arta ca eveniment». Un eveniment unic, care nu se va repeta nicicând. Viziunea atinge limitele artei, şi pare întotdeauna a fi pe punctul de a o pulveriza.
Şi totuşi, în realitate sub influenţa viziunii, arta se poate afirma în toată puritatea sa şi îşi poate dovedi necesitatea absolută. Viziunea îl împinge pe pictor la un angajament care îl poate duce până la autodistrugere. Acesta este preţul pe care trebuie să îl plătească pentru confruntarea cu noaptea, atunci când, eliberat de orice sprijin narativ, se bazează doar pe resursele picturii. Parvine aici la un punct de la care nu mai există întoarcere. Viziunea este fructul extazului nocturn. Concluzia sa. Punct final al călătoriei, împlinire a întâlnirii, asceză a figuraţiei. Atunci când expresia plastică este redusă la ea însăşi, abstractizarea se impune. Gustul pentru infinit practicat de Friedrich dispare, lăsând locul atracţiei de nestăvilit pentru nedefinit“, explică George Banu.
De trei ori Premiul pentru cea mai buna carte de teatru in Franţa
George Banu (n. 22 iunie 1943, Buzau) este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, şi un eseist de reputaţie mondiala.
George Banu şi-a dedicat opera critica regiei moderne si figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc).
În 1974 se stabileşte în Franţa unde îşi va continua cariera universitară începută în România. În 1981, publica volumul de referinta Costumul de teatru, precum şi cartea Brecht ou le petit contre le grand, care va primi Premiul Criticii dramatice pentru cea mai bună carte de teatru a anului.
George Banu va mai câştiga acest premiu în 1984 şi 1990 pentru Le théâtre, sorties de secours şi Le Rouge et or. Între anii 1990-2001 a fost directorul artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor, iar între anii 1994-2001 a fost preşedintele Asociatiei Internaţionale a Criticilor. George Banu a primit de trei ori Premiul pentru cea mai buna carte de teatru în Franţa; a obţinut premiul de excelenţă UNITER şi Premiul Prometeu 2007.
Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene. Cărţile sale au fost publicate de cele mai mari edituri pariziene şi au fost traduse în numeroase limbi. De asemenea, a scris o trilogie despre legaturile dintre teatru şi pictură: Le Rideau, L’Homme de dos si Nocturnes.
Conduce revista Alternatives theatrales şi colecţia Le Temps du theatre la Editura Actes-Sud. La Editura Nemira a mai publicat volumul Arta teatrului (coautor Mihaela Tonitza-Iordache),Repetitiile si teatrul reinnoit , Spatele omului, Dincolo de rol sau actorul nesupus si este autorul textelor din albumul de fotografie Hamlet Machine de Mihaela Marin (2007).Autor: Ionela Rosu
Sursa: adevarul.ro
