Update:
Câștigătoarea unei cărți la alegere de pe Nemira.ro este Alina! Iar pentru că ați participat într-un număr atât de mare, voi mai acorda o carte la alegere unui cititor norocos al Editurii Nemira! Acesta este Dorel Nicolae.
Felicitări! Voi reveni cât de curând cu un mail pentru a vă transmite toate detaliile.
De la ultimul articol de acest gen și până acum, Nemira.ro a fost într-o continuă mișcare, întrucât secțiunea Noutăți a Editurii Nemira nu a stat locului o clipă!
Ne apropiem cu pași repezi de începutul sărbătorilor și de momentul furtunos al schimbului de cadouri… Iar cum cărțile vor fi întotdeauna soluția universală pentru astfel de evenimente, nu ar fi un lucru rău să începeți “documentarea” și pregătirile în această privință cât mai din timp.
Știu cu certitudine că dintre titlurile de mai jos, o mulțime au fost așteptate cu mult entuziasm de către voi. Iar lista e tare, tare lungă! Din fericire, secțiunea Noutăți nu este doar numeroasă, ci și foarte diversă. Astfel că, la o privire rapidă, regăsim titluri din colecții precum Babel, Bonton, Suspans, Glossy Books, Yorick, Nemira Junior, dar și altele, despre care v-am mai vorbit.
Iar dacă aveți curiozitatea de a afla ce vă pregătim pentru următoarea perioadă, până la finalul acestui an, veți vedea că secțiunea “În curs de apariție” nu se lasă nici ea mai prejos!
Dintre toate titlurile listate aici, voi presupune (pe bună dreptate) că ardeți de nerăbdare să deschideți paginile nou-nouțe ale volumului 3 din Jocurile Foamei, “Revolta”, ale mult așteptatului “Dansul Dragonilor” de George R.R. Martin sau ale ediției de lux Rodica Ojog-Brașoveanu!
Concurs:
Dintre toate cărțile aflate în secțiunea Noutăți, pe care o doriți în mod deosebit și de ce?
Premiu: Prin tragere la sorți, un cititor norocos va câștiga o carte la alegere de pe Nemira.ro!
Deadline participare concurs: 17 Noiembrie 2011, ora 23:59.
Tweet
George R R Martin-“Iuresul sabiilor”… cartile sunt nemaipomenite!!! nu le pot lasa din mana decat sa intru pe site-ul Nemira sa pandesc reducerile pt seria asta! nu ma las pana nu imi completez colectia! 🙂
Dansul Dragonilor – GRRM
Iuresul Sabiilor – aici m-am oprit cu povestea 🙂
Imi doresc cartea “Iuresul Sabiilor (Hardcover)” de George R.R. Martin – am vazut sezonul 1 din serial si am citit primele 2 volume; povestea e geniala, iti pune imaginatia la lucru si te rasplateste cu personaje pe care ajungi sa le urasti sau sa le iubesti si cu intrigi neasteptate. Arata si foarte bine in hardcover dar este destul de scumpa, asa ca daca ma concentrez destul de tare…poate o primesc cadou 😀
Eu as dori Jocelyne Godard – Masako, printesa samurailor pentru ca intodeauna mi`a placut cultura japoneza si mai ales traditiile ce izvorasc din codul samurailor.
As citi cu mare placere Apocalipsa a lui Stephen king Am auzit ca e foarte buna.
As dori Jocurile Foamei… cand m-am hotarat sa le cumpar nu mai erau in stoc (adica de ziua ea, cu 50% reducere :)) )
Moartea semneaza indescifrabil – Rodica Ojog-Brasoveanu.
Dupa un R. Chandler de nota 10 in “Somnul de veci” sunt curios cat de sus se ridica stacheta politista romaneasca.