Reading Challenge pentru 2021

Anul ăsta totul se învârte în jurul numărului TREIZECI.

Se fac 30 de ani de când s-a înființat editura Nemira și de când aducem plăcerea lecturii în casele cititorilor.

Așa cum v-am obișnuit, în ianuarie lansăm #ReadingChallenge pentru cititorii de cursă lungă, o provocare care să vă ajute să vă organizați lecturile, dar și să avem motive să discutăm și să dezbatem împreună.

Și pentru că am spus că anul ăsta e sub umbrela lui 30, provocarea de anul ăsta e să citim (minim) 30 de cărți conform acestui mic ghid – cu recomandări în ordine aleatorie.

Ghid #decitit în 2021:

  1. Citește o carte clasică (poate Război și pace, Madame Bovary sau, de ce nu, o tragedie antică)
  2. Citește o carte scrisă de un autor de pe alt continent decât cel european și american (un autor african, un autor chinez sau australian)
  3. Citește o carte de memorii (jurnal sau autobiografie)
  4. Citește o carte de ficțiune istorică despre un moment din istorie despre care nu știi foarte multe
  5. Citește un volum de poezie
  6. Recitește o carte pe care ai citit-o în liceu și vezi cum ți se schimbă perspectiva
  7. Citește un bestseller din anii `90
  8. Citește o carte de science fiction
  9. Citește o carte de nonficțiune despre lumea de azi
  10. Citește o carte premiată cu un premiu important în ultimii 5 ani
  11. Citește o carte a cărei copertă te-a atras în librărie, fără să citești neapărat rezumatul de pe coperta 4 (se numește impulse read)
  12. Citește un e-book
  13. Ascultă un audiobook
  14. Citește o carte despre noi începuturi
  15. Citește o carte de nonficțiune despre alte cărți
  16. Citește biografia unui autor care îți place sau pur și simplu a unui scriitor care ți se pare că a avut o viață interesantă
  17. Citește o carte de călătorii
  18. Citește o carte dintr-o serie (dacă îți place, evident continui toată seria)
  19. Citește o carte pentru copii sau young adult ca să vezi cum se scrie pentru tinerii din ziua de azi
  20. Citește un thriller psihologic și descoperă plăcerea de a urmări ca un detectiv rezolvarea misterului
  21. Citește o carte despre persoane inspiraționale din istorie – mereu avem de învățat ceva de la eroii și eroinele noastre.
  22. Citește o carte aleasă la întâmplare din biblioteca unui prieten
  23. Citește o carte cu foarte multe pagini – te poate speria inițial timpul necesar pentru parcurgerea ei, dar dacă e scrisă bine, nu o să știi cum trece timpul
  24. Citește o carte cu o temă care te sperie – fie că e un horror propriu-zis sau o poveste adevărată. Uneori ne prinde bine să ne exorcizăm fricile, dar lectura e una dintre cele mai bune metode
  25. Citește o carte de popularizarea științei – sunt atâtea pe care nu le știm sau nu le înțelegem prea bine despre universul mare sau universul mic în care trăim și atâtea cărți despre toate.
  26. Citește o carte despre viitor (fie de tehnologie, sociologie sau de ficțiune speculativă)
  27. Citește cartea aia pe care o amâni de prea mult timp (toți avem în bibliotecă una sau mai multe cărți cumpărate acum un an, poate chiar doi, la care pur și simplu nu am mai ajuns)
  28. Citește o carte a cărei acțiune se petrece într-un loc pe care ți-ai dori să îl vizitezi pentru prima dată în curând
  29. Citește o carte al cărei protagonist are numele tău
  30. Citește o carte menționată în altă carte.

Descarcă gratuit aici ghidul, printează-l și ține evidența lecturilor tale din 2021.

Sigur că mulți dintre voi poate își propun mult mai mult de 30 de cărți anul ăsta, dar indiferent care este ritmul de lectură, iată și câteva sfaturi pentru voi legate de obiceiurile de lectură:

  • Cititul înainte de culcare linștește și ajută la un somn mai profund
  • Cititul dimineața, la cafea sau ceai, măcar 15 minute înainte de a începe treburile zilnice ajută la creșterea concentrării
  • Ia o Pauză de citit de 15 minute în mijlocul zilei de lucru – sigur, poate e greu să te mai oprești, dar e o formă de relaxare și de a te menține concentrat când te reapuci de muncă
  • Încearcă audiobook-urile: e o experiență cu totul aparte
  • Intră într-o comunitate de cititori cu care poți schimba impresii de lectură. Sunt o mulține de grupuri faine pe Facebook în care poți să intri (inclusiv ale noastre, în caz că nu ești deja)
  • Nu te teme să explorezi genuri diferite: sunt atât de multe povești fascinante și în genurile pe care poate nu le frecventezi încă, încât merită să încerci din când în când și să te lași surprins
  • Creează un spațiu de lectură doar al tău, care să-ți fie refugiu
  • schimb de cărți cu prietenii tăi, schimb de impresii și recomandări
  • Convinge măcar un prieten care nu prea citește să citească o carte recomandată de tine anul ăsta.

Cam atât de la noi. Sperăm să vă placă provocarea noastră, keep us posted dacă o să o urmați! Dacă aveți nevoie de recomandări personalizate din challenge-ul de mai sus, suntem doar la un click și mesaj distanță! Scrie-ne pe Instagram, Facebook sau chat-ul din www.nemira.ro. Abia așteptăm să povestim 🙂

Pe parcursul anului vom face articole separate de recomandări pentru cărțile din ghid – le puteți găsi în categoria de pe blog Reading Challenge.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *