Luna iubirii – luna în care cuplurile sărbătoresc povestea de iubire care îi ține împreună, dar și luna când, și dacă suntem singuri, putem sărbători iubirile care vor veni.
O lună roz, roșie, cu baloane, ciocolată, trandafiri și all things heart shaped. În care cuvintele la ordinea zilei sunt dragoste, romantism, cuplu, fericire, iubire. Dar, exact ca în viață în general, dragostea nu înseamnă doar fluturii din stomac, plimbările sub clar de lună la malul mării și cinele romantice. Dragostea e la bine și la rău, dragostea înflorește, dar uneori se și veștejește. Dragostea poate veni ușor sau poate necesita efort, dedicație, deschidere. Acestea sunt nuanțele care caracterizează de fapt orice poveste de iubire, fericită sau nu.
Cartea lunii februarie 2021 la Nemira este Cele două vieți ale Lydiei Bird, de Josie Silver, îndrăgita autoare a bestsellerului O zi de decembrie. O carte în care Lydia are de ales între o lume de vis în care soțul ei încă trăiește și viața reală în care trebuie să trăiască cu pierderea lui și să învețe să se deschidă pentru o nouă iubire. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, și pierderea face parte din viață și adesea chiar trebuie să decidem dacă trăim cu regrete în trecut sau îmbrățișăm prezentul și viitorul.
Așa că vrem să vă recomandăm și câteva filme care merg perfect citite înainte sau după ce citești Cele două vieți ale Lydiei Bird – pentru cei care caută povești de dragoste realiste, cu toate ingredientele din viața reală ce adesea e undeva pe o zonă gri, nu un perpetuu roz.
Recomandări de filme romantice #devăzut
P.S. I love you
Holly, jucată de Hillary Swank, își pierde soțul subit, dar află că acesta îi lăsase o mulțime de surprize și scrisori ca s-o ajute să treacă peste pierderea lui și să rămână cu amintirea iubirii lor pentru totdeauna. Pentru că a găsi un nou sens vieții tale nu înseamnă că trebuie să îi uiți de tot pe cei dragi.
Blue Valentine
Filmul perfect pentru perioada asta, care arată cum un cuplu se străduiește să rămână împreună, gravitând între prezentul tensionat și trecutul idealizat.
Before we go
Un muzician întâlnește noaptea o tânără care pierde ultimul metrou spre casă, într-un New York nesigur. Decide să o însoțească acasă și, pe drum, pare că se poate naște o mare iubire. Dar lucrurile nu sunt mereu atât de simple și fluturii din stomac nu duc întotdeauna la povești cu final fericit.
10 Things I hate about you
Persoana pe care o iubim nu e niciodată perfectă. Cu cât recunoaștem mai deveme și defectele inerente, cu atât mai repede putem ajunge la o relație sănătoasă, în care acceptarea celuilalt e un element esențial.
Marriage story
O radiografie extrem de realistă a iubirii destrămate și a procesului lung și dificil de desprindere dintr-o căsnicie.
Eternal sunshine of the spotless mind
Iubirea e magică și amintirile sunt cele care o hrănesc. Ce se întâmplă când rămâi fără ele? Rămân sentimentele, rămâne atracția? Filmul este o explorare poetică a mecanismelor de iubire și o poezie despre memorie și uitare.
Her
Care sunt, de fapt, limitele dragostei? Ne iubim familia, ne iubim copiii, ne iubim prietenii la fel cum ne iubim și partenerii. Dar dacă ne îndrăgostim de o idee, de o voce, nu de un corp?
Enjoy!
Voi ce alte recomandări de filme de dragoste aveți?
Articolul face parte din Instatour-ul pentru Cele două vieți ale Lydiei Bird, de Josie Silver. Mai multe detalii aici.
Tweet