Este 25 decembrie și, pe lângă sărbătoarea Crăciunului, editura Nemira are bucuria de a mai celebra un eveniment: aniversarea nașterii lui René Girard, eminent antropolog cultural, teoretician, istoric și filosof francez, din opera căruia editura Nemira a tradus de altfel mai multe titluri importante. Din punct de vedere al traiectoriei profesionale se poate spune însă că René Girard are mai multe în comun cu Statele Unite ale Americii decât cu țara natală, pe care a părăsit-o după specializarea cu succes în istorie medievală la École Nationale des Chartes. În 1947 însă, moment în care filosoful avea aproape 25 de ani, primește o bursă la Universitatea din Indiana, experiență în urma căreia, fascinat de mediul universitar american, decide să rămână pe mai departe. Să nu uităm că nu este singurul filosof francez care beneficiază de o întâlnire crucială cu America. Asemeni lui, și Jean Baudrillard avea să fie marcat de contactul cu “Utopia realizată”, chiar dacă în cazul său rezultatele academice aveau să se desfășoare mai degrabă pe teritoriu european.

Unul dintre conceptele care aveau să popularizeze opera lui René Girard este mecanismul “țapului ispășitor”, pe care îl preia la rândul său de la filosoful Kenneth Burke, acordându-i însă amploarea de care avea nevoie un astfel de fenomen istoric. Este, în alte cuvinte, ceea ce el descrie ca o contagiune violentă a anumitor comunități (în special arhaice) împotriva unor victime pe care le identifică drept cauze ale problemelor comunităților respective, reconciliindu-le împotriva acestora. Abia apoi, spune Girard, “această reconciliere este cea care atrage după sine divinizarea victimei, percepute ca aducătoare a păcii în sfârșit regăsite”. Sună cunoscut? Este exact genul de finalitate de care a avut parte personajul istoric central al creștinătății, a cărui naștere o celebrăm astăzi. Atenție însă, tocmai în acest eveniment deosebit de important vede René Girard deosebirea iudeo-creștină față de toate celelalte mituri fondatoare de religii, pe care o denunțau de altfel etnologii anticreștini ca fiind mult prea asemănătoare cu episodul învierii unor, să spunem, Osiris ori Dionysos. Iar motivul, în cuvintele aceluiași Girard, este cât se poate de simplu: „dările de seamă mitice înfățișează victimele violenței colective drept vinovate. Ele sunt pur și simplu false, iluzorii, mincinoase. Dările de seamă biblice și evanghelice înfățișează aceleași victime ca fiind nevinovate. Ele sunt esențialmente exacte, fiabile, veridice”. Fără a avea pretenția că aportul acestui mare filosof se reduce la aceste idei, trebuie spus totuși că însemnătatea lor este incalculabilă, pentru că tocmai această observație scoate creștinismul din zona comparatismului cu alte izvoare mitologice. Iar din acest motiv, René Girard poate fi considerat, fără dubiu, un apărător al creștinismului. Cât despre amănuntul biografic al nașterii sale sub semnul sărbătorii sfinte a creștinilor, îl putem considera o coincidență fericită, dar care – așa cum observăm astăzi, retrospectiv – poate că a avut la rândul lui un impact de natură inconștientă asupra operei acestui mare gânditor. O operă care trebuie neapărat descoperită.