E tânăr. Şi e pictor. Ba chiar unul care vorbeşte la per tu cu geniul. Lumea artistică a Parisului, atât de plină de mofturi şi toane în general, îl primeşte cu braţele deschise, îl răsfaţă şi îi acceptă capriciile ca un amant cu experienţă.

Şi totuşi intriga nu are de-a face cu succesul tablourilor sale. Intriga intervine într-o bună zi, în una din staţiile metroului parizian. Un vagabond, cu părul răvăşit şi barba destrăbălată îe chipul neîngrijit, un clochard, aşa cum îl va numi în continuare autorul, se aruncă în faţa metroului. Şi moare. Înainte însă de a-şi găsi sfârşitul, vagabondul îi încredinţează tânărului nostru artist o coală, reproducere după o pictură a semi-obscurului Domenico Fetti.

Şi de aici înainte, viaţa niciunuia dintre personaje nu mai poate fi considerată banală. Fără să îşi dorească la început să găsească un sens în pictura înfăţişândul pe Arhimede cugetând, personajul principal se vede nevoit să se angajeze într-o cursă care îi dezvălui mai mult decât a ştiut că va căuta.Rând pe rând, persoanele cu care intră în contact pentru afla mai multe informaţii despre vagabond încep să moară. Iar el începe să fie speriat, pe măsură ce descoperă că şi el este urmărit, pentru moştenirea pe care nu a cerut-o.

O lume fascinantă se deschide pornind de pe holurile Facultăţii de Fizică din Paris şi continuând în subteranele unei istorii a artei, a gândirii, a filosofiei şi francmasoneriei, istorie care se pare că are mult mai multe de spus decât ceea ce se găseşte în manuale.

Ca şi în cazul primului roman al său, ZIUA A 7-A autorul îşi creează misterele prin reinterpretare. Pornind de la fapte sau date istorice şi artistice concrete, el închipuie parcursuri alternative prin care respectivele elemente apar în contemporaneitate. Şi savoarea unei aventuri cum se cade tocmai de aicea porneşte. De la drumul acesta înapoi. De la prezent înspre trecut, drum de descoperire şi revelaţii, drum de reevaluare a unor concepţii pe care opinia generală le consideră stabile şi fundamentate.

Deşi porneşte lent, ritmul scriiturii se înteţeşte pe măsură ce evenimentele o cer şi echilibrul acesta dintre viteza de desfăşurare a faptelor şi reacţiile interioare ale personajului principal – singurul în mintea căruia autorul ne lasă să privim – conferă cursivitate şi lejeritate lecturii. Cu alte cuvinte, nu avem niciodată impresia că am descoperit mai mult sau prea mult din ceea ce s-a petrecut deja, dar nici că aventurierul nostru pictor rămâne cu ceva dator în faţa evenimentelor care îl angajează.

8.9 RICHTER este un roman cu oameni şi despre oameni. Dincolo de fantasticul care ţese intrigi, de atmosfera atât de uşor recognoscibilă a citadinului parizian, a irealului care ne devine prietenos pe măsură ce ne împropriem scenariul creat de autor, cel de-al doilea roman al lui Andrei Călăraş rămâne fidel stilului cu care s-a prezentat în faţa noastră acum câţiva ani…

Citeşte mai mult în Revista Suspans via ziare.com

Autor: Cristinel Dadal